Voicu Popescu, Sound: La Cracovia, mai dificil ca la Ohrid

După ce a luat Marele Premiu anul trecut, la Ohrid Choir Festival, Corul Sound s-a întors şi în acest an de la Cracovia cu două premii.

Am realizat un interviu cu maestrul Voicu Popescu, dirijorul acestui cor, cel căruia i se datorează performanţa formaţiei corale româneşti, care astfel face din nou cinste României în străinătate.

La “Cracovia Cantans” a fost mai dificil decât la Ohrid

Aţi fost cu Corul Sound la Festivalul-Concurs Internaţional „Cracovia Cantans”. Corul a câştigat premiul I la Secţiunea Folclor Coral, Gospel şi Spiritual şi premiul al doilea la Secţiunea Cor Mixt. Cum a fost?
A trebuit să facem formalităţile pentru participarea la acest festival-concurs cu destul de mult timp în urmă, iar pregătirea noastră pentru Cracovia s-a suprapus cu cea pentru evenimentul Innovatio, avându-l ca dirijor invitat pe italianul Francesco Saverio Messina.

La cumpăna anilor, la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie, va fi acum rândul nostru să mergem la Milazzo, în Sicilia, pentru un concert comun cu formaţia lui Francesco Messina, Cantica Nova, cu care ne-am împrietenit la Ohrid Choir Festival, anul trecut, în Macedonia.

După experienţa noastră cu Valentin Radu, această colaborare cu un dirijor străin, dirijând un cor a capella, având cu totul altă tehnică de lucru, a dus la faptul că Sound-ul a trebuit să stea cu antenele extinse pe un repertoriu destul de vast, de la muzică renascentistă la gospel.

Repertoriile pentru Innovatio şi Cracovia Cantans erau diferite şi aceasta a presupus un program foarte dur de repetiţii, intr-o perioadă de timp foarte scurtă, ce a solicitat Corul Sound, ce este format din amatori, în sensul că fiecare are locul său de muncă şi propriile sale probleme. Introducerea unei lucrări de dificultate ridicată, „Pater Noster”, de Alberto Grau, a făcut ca pregătirea noastră să aibă anumită intensitate.

Care a fost cea mai puternică provocare de la Cracovia?
La Cracovia ne-am confruntat, cum am mai declarat, cu şcoala de cor scandinavă, extrem de competitivă. Este vorba despre ceea ce Eric Ericson, „naşul” corurilor de cameră europene din a doua jumătate a secolului XX, a fondat şi s-a aflat la originea influenţelor sub care a apărut şi Corul Madrigal, care la rându-i a influenţat apariţia celorlalte formaţii camerale.

La Cracovia au venit produsele cele mai vii ale acestei şcoli, prin prezenţa unor formaţii din Finlanda, Suedia şi Norvegia. Bineînţeles că şi Polonia, fiind influenţată, ca şi Ţările Baltice, de aceleaşi tendinţe din muzica modernă. De aceea a fost anul acesta…

… mai dificil decât anul trecut, la Ohrid.

Maestrul Voicu Popescu, dirijorul Corului Sound © Fundaţia Culturală Sound~

Sensibilitatea slavă, altoită pe folclor românesc şi şcoala de interpretare românească erau departe de exprimarea modernă pe care o aştepta juriul, ca grad de dificultate şi ca extensie a limbajului muzical. Nu aveam de unde să ştim dacă simplitatea unei monodii bizantine, ori prelucrările noastre folclorice vor avea succes.

Desculţi pe scenă, la Secţiunea de Folclor

Trebuie să înţeleg că a avut loc o confruntare între sensibilitatea tipică unui cor românesc şi tehnica şi modernismul caracteristice muzicii scandinave.
Redus, aşa, la ultima esenţă, cam asta ar fi. Există şi strategii de alcătuire a repertoriului, astfel încât să poţi reprezenta şi epoci diferite, şi maniere diferite şi să ajungi şi la astfel de sensibilităţi, încât la un moment dat, cu un efort mai mic din punct de vedere al cunoştinţelor muzicale, al capacităţilor vocale şi al şcolii componistice, poţi să atingi corzi sensibile.

Desculţi pe scenă © Fundaţia Culturală Sound~

Chiar dacă în juriu au fost preponderent nordici (maestrul Twardowsky, o personalitate importantă a şcolii poloneze de compoziţie, dar şi un reprezentant rus, la fel din Estonia sau un norvegian) a fost destul de greu să ajungi…

… să ajungeţi să-i impresionaţi. Prin ce aţi reuşit, de exemplu, la secţiunea de folclor?
Cred că a fost pur şi simplu paleta foarte diversă a lucrărilor. Dacă la început am avut o lucrare mai tehnică a compozitorului Tudor Jarda, „Mă luai”, în care se resimt influenţele colindului românesc, a venit „Suita corală din Ţara Oaşului”, o lucrare robustă, complexă, cu tehnică interpretativă şi cu o secţiune mediană de maximă sensibilitate.

Am înţeles că s-a întâmplat un lucru insolit. V-aţi confruntat cu un accident la Secţiunea Folclor: tot corul s-a trezit în situaţia ciudată de a-şi pierde în grup încălţările şi au intrat toţi în scenă desculţi.
He-he… Este un mod de a spune, sigur, glumeţ. A fost o decizie pe care eu am acceptat-o, pentru că majoritatea corului a dorit aceasta.

Am avut costume populare de o anume autenticitate, unele fete aveau ii şi fote vechi de 100 de ani.

Altele au venit de la iubitori ai muzicii noastre, care ne-au ajutat şi de această dată să avem costume de patrimoniu în competiţie.

Fetele noastre au simţit ca pe o nevoie de eliberare pur şi simplu să intre în picioarele goale pe scenă, să simtă căldura podelei în picioare.

Am fost de acord, mergând şi pe ideea că nu întotdeauna un costum popular a însemnat şi un pantof elegant.

Ce-a zis juriul? „Uite şi la desculţii ăştia de români! Au venit aici să ne impresioneze…”
La nivelul acesta nu mergem la cârcoteală. Acolo erau oameni de muzică, artişti care puteau să simtă impactul. Nordicii sunt cei care au dat clasă la capitolul acesta. Eu am văzut în 1994, într-un lung şir de oraşe vizitate, o groază de coruri de fete, care intrau in scenă numai cu tălpile goale.

Poate că ar fi putut să fie o discrepanţă faptul că acest costum popular românesc „de la mama lui” putea să pară pe undeva oarecum luxuriant. Bogat în nuanţe, culori, modele, strălucire. Avea o forţă expresivă deosebită. Deci: cu picioarele goale a fost o chestiune de atitudine.

La „Coruri Mixte” ne-a învins modernitatea unui cor suedez

Ce s-a întâmplat la Secţiunea Coruri Mixte? Am înţeles că acolo v-a dovedit un cor suedez din acesta de factură foarte modernă.
Nici nu se putea altfel. Un cor de cântăreţi profesionişti, pentru că tehnica lor de cânt vădea acest lucru. Tineri, pregătiţi muzical, repertoriul era dincolo de ceea ce poate în mod obişnuit o formaţie din România să interpreteze.

Era absolut firesc. Nu am avut nici un fel de regret în toată povestea asta, pentru că unei astfel de formaţii nu poţi să i te opui cu un repertoriu de dificultate medie pentru un concurs internaţional.

Nu puteam să prezentăm lucrări de densitatea, dificultatea şi maniera componistică a unei şcoli de maximă avangardă corală, aşa cum au venit cei din Suedia.

La noi nici compoziţiile nu sunt aduse în mare număr la acest grad de dificultate şi Sound-ul nici nu si-ar fi putut permite să prezinte astfel de lucrări.

Au fost însă momente de reciprocitate sublimă, pentru că noi, când i-am văzut ce clasă interpretativă au, cu soprane care luau contra-mi-ul, după ce cântau pur şi simplu cinci minute lucrări în care rostogoleau sonorităţi de o dificultate impresionantă, nu am putut să nu-i aplaudăm, să nu ne ridicăm în picioare şi să le exprimăm respectul nostru.

Nu puteam lua trei premii, ar fi fost unic în istoria concursului

Înainte de festivitatea de premiere, mi s-a relatat că Sound a evoluat foarte bine şi la Secţiunea de muzică sacră. De ce nu a luat totuşi nimic aici?

Aici a fost o chestiune tehnică. În urma unei sugestii, am cerut organizatorilor competiţiei să prezentăm patru lucrări „Tatăl nostru”. Noi aveam deja trei lucrări în repertoriu: o muzică ortodoxă, de inspiraţie liturgică, cum este „Tatăl nostru” de Dragoş Alexandrescu; o lucrare care pe noi ne emoţionează foarte mult, „Tatăl nostru” al lui Dan Voiculescu, pe care anul trecut, la Ohrid, am cântat-o în Biserica Sfânta Sofia şi care a produs lacrimi; un „Tatăl nostru” extrem de diafan şi cald al francezului Maurice Duruflé şi am adăugat o lucrare modernă, extrem de actuală, adaptată omului modern, „Pater noster” de Alberto Grau, care se adresează cântăreţilor profesionişti, cu o densitate şi o dificultate aparte.

Dacă-mi permiteţi, repertoriul a fost numit de ghiduşii corului, „Taţii noştri”. Continuaţi, vă rog.
E mai curând o glumă. Ce s-a întâmplat acolo a fost că în versiunea iniţială nu aveam o variantă de „Tatăl nostru” de Dragoş Alexandrescu aşa cum a scris-o el şi cum o cântam noi şi am trimis dintr-o eroare, nu pot să-i spun regretabilă, pentru că a fost conştientă povestea, am trimis deci o variantă în limba latină, sub care am trecut textul românesc. Numai că anumite formule ritmice nu corespundeau cu verbul latin şi în plan muzical trebuiau să mai apară anumite note.

Ceea ce a făcut ca lucrarea practic să fie depunctată, prin această inadvertenţă ritmică între ceea ce cânta corul şi ceea ce se vedea în partitură, piesa sunând de fapt la fel. Asta a fost o mică chichiţă pe care juriul normal că a speculat-o, având în vedere că eram o formaţie care ar fi putut să ia trei premii, ceea ce nu s-a întâmplat nici unei alte formaţii.

Adică membrii juriului şi-au spus: „Nu se poate, Sound ia trei premii, aşa ceva nu s-a întâmplat în istoria competiţiei, hai să ne prevalăm de diferenţele din partitură”.
Da, un bun român aşa gândeşte.

Dirijorii şi probele lor de anduranţă

Ce urmează, pentru maestrul Voicu Popescu şi pentru Corul Sound, în continuare?
Dacă ar fi să observăm ce se întâmplă din 1998 încoace… au fost perioade în care Sound şi-a propus să meagă la un concurs şi a luat premii, ori şi-a propus să nu meargă la concurs şi n-a luat premii.

Chiar din 1997, când Corul Sound a avut primul său turneu, unul privat, în Ţinutul Thanet din Comitatul Kent, în Anglia.
E adevărat, acela a fost turneul de probă, la care eu, cu un anume soi de cinism, am supus formaţia, vrând să văd care este anduranţa ei. A fost cel mai greu turneu, din punct de vedere al rezistenţei fizice, din istoria formaţiei, cu trei nopţi în autocar şi o jumătate de zi pe ferry-boat, cu plata tuturor sălilor de concert şi a consumabilelor din turneu.

Sound-ul s-a dovedit extrem de rezistent, drept care am luat decizia ca următoarele acţiuni ale noastre să fie mai uşoare. Prima manifestare a fost în anul următor.

Corul a mers la “Choeurs et Maitrises des Cathedrales”, la Noyon, unde a obţinut locul al doilea ex-aequo, la egalitate cu o formaţie de profesionişti, “Schola Cantorum” din Reykjavík, locul întâi nefiind acordat.

Atunci, dl. profesor Higginbottom a spus că, la acel moment, cele două formaţii nu pot fi departajate, pentru că abordează stiluri total diferite: pe de o parte noi, cu inflexiunile bizantine şi cu omogenitatea de partidă, pe care am practicat-o noi la acel moment pentru repertoriul respectiv, pe de altă parte, şcoala din Reykjavik, ţinută cumva la orizontul şcolilor europene de muzică polifonică, având o cu totul altă manieră corală.

A fost o primă confruntare, la care am putut realiza că avem propriile noastre arme şi putem oricând să intrăm în concursurile corale, cu o contribuţie proprie la capitolul manieră de cânt şi sensibilitate interpretativă.

Dacă nu mă înşel, după festivitatea de premiere, în Crama Regală de sub Catedrala din Noyon, cele două coruri s-au întrunit prieteneşte şi au demonstrat, la un pahar de vin, că au un repertoriu coral comun de negro-spirituals şi folk-songs.
Aceste concursuri au în final momente de detensionare, când toată lumea e prietenă cu toată lumea, pentru că, până la urmă, beneficiarul suprem este muzica.

Concursurile nu înseamnă bătălii sângeroase, în care oamenii se urăsc, se duşmănesc, cum am auzit că-n frumoasa noastră ţară au fost puşi elevi să-i huiduie pe alţii, pentru că veneau din altă parte. Acestea fac parte dintr-un arsenal de mijloace primitive.

Sesiune de înregistrări de colinde

Ce urmează acum pentru dumneavoastră, ca om de cultură, ca dirijor şi pentru Corul Sound?
O bună parte din agenda mea personală se suprapune cu a Corului Sound. Ne pregătim pentru o lungă vară fierbinte, în care ne vom răcori cu sonorităţile colindelor şi cântecelor de Crăciun.

Ne-am propus să înregistrăm câte ceva din ceea ce am agonisit în timp. Pentru a scoate câteva înregistrări, care să ne fie reprezentative, atat pentru repertoriul nostru românesc, dar şi pentru calităţile noastre interpretative.

Încercăm să ne punem în valoare anumite lucrari, ca să le putem transmite mai departe şi înregistrate, inclusiv prin reţelele de socializare, YouTube şi altele. Am văzut că o simplă înregistrare din concert a colindului “Shchedryk”, din Ucraina, ne-a atras un val de simpatie, maniera noastră de interpretare fiind extrem de agreată de ascultători, tineri din foarte multe ţări.

Am zis: de ce să nu recurgem la nişte înregistrări de calitate, care să fie fixate pe un suport şi astfel mai uşor de transmis?

Dacă nu mă-nşel, mai urmează două acţiuni până la sfârşitul anului cu Sound.
Da, acţiuni internaţionale, că altele vor fi mai multe. Două turnee deja programate, unul în noiembrie, la Basel, în Elveţia, celălalt la sfârşitul lui decembrie – începutul lui ianuarie, când vom fi prezenţi în Sicilia, la prietenii noştri de acum, “Cantica Nova” din Milazzo.

Ca fost tenor în “Madrigal”, sub mâna maestrului Marin Constantin, aţi devenit ulterior, după o perioada în care v-aţi ocupat de regie de sunet în TVR, dirijor secund al Corului de copii al Radiodifuziunii Romane. Acum, ca dirijor prim, în urma retragerii doamnei Eugenia Văcărescu…
… da, aşa a fost să fie. Eu sunt din anul 2004 singurul dirijor al Corului de copii, din păcate, pentru că această formaţie ar avea nevoie de prezenţa a cel puţin doi oameni calificaţi în această meserie. E o activitate dificilă şi cu foarte multe componente, nu numai de ordin dirijoral.

Corul de copii, cu “Opereta ecologica en quatro actos”, de Alberto Grau, in Festivalul George Enescu

Ce program aveti?
Corul de Copii Radio la fiecare jumătate de stagiune prezintă un proiect important. În această primavară, am avut un proiect numit “For the Beauty of the Earth”, unde am prezentat lucrări dedicate frumuseţii pământului. Am avut o a doua parte de concert cu “Adiemus” de Karl Jenkins, iar in prima parte o lucrare in prima auditie europeana, “Opereta ecologica en quatro actos”, de Alberto Grau.

A fost vorba de un an Alberto Grau pentru mine, pentru că am avut bucuria să-l cunosc în anul 2008, la Copenhaga, unde Corul de Copii a avut o prezenţă de excepţie la Simpozionul Mondial de Muzică Corala.

Aha, de-acolo i se trage Corului Sound cu Alberto Grau, cu “Pater Noster”…
Alberto Grau a venit după concertul Corului de Copii şi a declarat că a meritat să treacă Oceanul fie şi numai ca să asculte concertul nostru. A fost un compliment primit cu bucurie extremă, pentru că ştiam din alte interpretări valenţele extraordinare ale creaţiei acestui compozitor.

Şi pentru bucureşteni… merită să treacă fie şi Bulevardul Ştirbei ca să asculte…
Da, ar merita să treacă mult mai multe. Noi am prezentat această lucrare, care a avut un succes deosebit, drept care – o spun acum, fără ca vestea să fie prea cunoscută – această lucrare va fi prezentată şi în Festivalul Enescu, în Secţiunea “World Music”, desfăşurată la Sala Radio, în data de 16 septembrie.

Atunci va fi reluată şi îmbogăţită cu câteva elemente, tot din creaţia lui Alberto Grau, deci va fi un moment latino prezentat de Corul de copii Radio, cu elemente de mişcare, percuţie corporală, percuţie şi inflexiuni latino-americane. În octombrie, Corul de copii va fi invitat special la un concurs naţional de muzică religioasă, organizat de Patriarhia Română şi va asigura un moment de gală în acest concurs, iar în decembrie vor avea loc două evenimente.

Pe de o parte, finalizarea unui proiect pe care-l construim încă de pe acum cu grupul Phoenix, dedicat ritualurilor pentru copii, fie scrise, fie venite din folclorul ancestral, ce vor fi înmănunchiate într-o viziune la care şi cunoscutul Grigore Leşe va avea o contribuţie însemnată. Nu în ultimul rând, o expediţie muzicală la Zurich şi Lucerna, la care sperăm să participăm cu bucurie la târgurile de iarnă specifice localităţilor elveţiene în perioada Crăciunului.

Prezenţa cu “Madrigal” în Festivalul “George Enescu”, sub semnul întrebării

Veţi mai avea cumva o participare le Festivalul “George Enescu”…
Provocarea nu are efect, întrucât nu pot să dau nişte răspunsuri definitive.

Colaborarea mea cu Corul “Madrigal” pentru Festivalul “Enescu” este o promisiune pe care eu am făcut-o maestrului meu, anul trecut, înainte ca steaua sa să se stingă, pe 1.01.2011, la ora 1 după-amiază – o succesiune de unicaturi pentru cultura românească. Ceea ce am promis maestrului am încercat să duc la bun-sfârşit.

Nu ştiu încă dacă tot ce înseamnă condiţii pentru o astfel de prezenţă au putut să conlucreze, pentru ca manifestarea să se producă in conditii de maximă decenţă profesională. Un astfel de eveniment se pregăteşte cu foarte multe luni înainte.

Între timp, formaţia a suferit nişte transformări, s-au schimbat ordonatorii de credit, s-a trecut dintr-un minister în altul, au fost tulburări de organizare inerente unor astfel de transformări, care nu ştiu dacă vor putea permite şi o prezenţă la nivelul exigenţei pe care “Madrigalul” o cere.