Vlad Plahotniuc este acuzat în Rusia de trafic de droguri

Share

Ministerul rus al Afacerilor Interne a anunțat despre cercetarea penală a fostului lider PD, Vlad Plahotniuc, și a fostului deputat PD, Constantin Țuțu, din R. Moldova. Aceștia sunt acuzați pe 28 de cazuri de contrabandă și trafic de droguri în proporții deosebit de mari.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Cei doi sunt acuzați de săvârșirea unor fapte prevăzute în paragraful 1 și 2 al articolului 201 din Codului Penal al Federației Ruse. Acestea prevăd organizarea și implicarea în organizație criminală. Primul aliniat prevede crearea rețelei criminale și se pedepsește cu sancțiune cu privațiune de libertate de la 12 la 20 de ani, iar al doilea – participarea în rețea, care se sancționează cu detenția de la 7 la 10 ani.

Potrivit unui comunicat al ministerului rus de Interne, procurorii cercetează un dosar penal deschis în privința unor căpetenii și membri ai unei organizații criminale interstatale, specializată în contrabandă de hașiș din Africa de Nord prin Europa și țările CSI. Drogurile se vindeau, ulterior, pe teritoriul federației ruse.

Rușii precizează că este vorba despre gruparea creată în perioada iunie-august 2012 și condusă de Oleg Pruteanu și alte persoane din Republica Moldova și Regatul Spaniei.

MID-ul rusesc susține că în timpul investigațiilor s-a depistat că fostul președinte PD, Vlad Plahotniuc, „având posibilitatea să influențeze asupra situației politice din stat și asupra organelor puterii în stat, influențând oamenii care i se opuneau și în scop personal de îmbogățire, a intrat în complicitate cu liderii grupărilor criminale din R. Moldova care se aflau în poziții de top ale ierarhiei criminale”, se arată în comunicat.

„În informația pe care o avem, nu mai târziu de anul 2012, Plahotniuc a devenit unul dintre liderii unui narco-sindicat transnațional și îi acoperea pe cei care făceau parte din el. (…) Domeniul era supravegheat de către sportivul moldovean Constantin Țuțu, omul său de încredere”, scriu rușii.

Aceasta nu este prima acuzație împotriva lui Plahotniuc în Rusia. La începutul acestui an, MID-ul rusesc a anunțat că Vladimir Plahotniuc este unul dintre organizatorii unei structuri criminale internaționale care se ocupă cu operațiuni valutare ilegale, de mari proporții.

Share