home CORUPTIE, POLITICA Viorica Dăncilă susţine că PSD a scos ţara din noroaie cu PNDL

Viorica Dăncilă susţine că PSD a scos ţara din noroaie cu PNDL

Share

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la o întâlnire cu primarii de comune, că, prin programele PNDL I și II, a “scos țara din noroaie”, amintind că prima fază a programului i se datorează lui Liviu Dragnea, care era ministru al Dezvoltării. ​

„Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul președinte Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat.

Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind șansele de dezvoltare a multor comunități. Cu ajutorul acestor programe am scos țara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a declarat premierul.

Viorica Dăncilă, despre deceniile de împliniri măreţe ale dominaţiei PSD asupra ţării

Peste 70% din finanțarea atât din PNDL 1, cât și din PNDL 2 a fost direcționată către comune.
Din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanțate 10.387, în valoare de 34,25 miliarde lei. Printre investițiile în mediul rural avem 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1776 unităţi de învăţământ, din care 880 de creşe şi grădiniţe și 3.948 drumuri, poduri şi podețe.

Începând din ianuarie 2018 au fost deschise și apelurile pentru infrastructura preșcolară și școlară , mă refer la grădinițe și școli, finanțată prin intermediul POR 2014-2020. Astfel, pentru o alocare de 330 milioane euro, se află în competiție, în diverse etape de evaluare, un total de 778 cereri de finanțare în valoare de peste 780 milioane de euro, depuse de unitățile administrativ-teritoriale, din care 357 sunt de la nivelul comunelor, în valoare de aproximativ 395 milioane euro.

Viorica Dăncilă consideră că o mare reuşită a PSD e că a făcut numai şcoli fără WC în curte

Aș dori să vă reamintesc unul din obiectivele programului de guvernare, respectiv 100% din școli cu autorizație de funcționare până în 2020. Cu toate că avem foarte multe proiecte de investiții în infrastructura școlară în execuție, încă ne confruntăm cu problema grupurilor sanitare neconforme.

De aceea, am solicitat ministrului de Finanțe ca, împreună cu dumneavoastră, să identifice de urgență măsuri pentru ca anul școlar 2019-2020 să înceapă cu toate unitățile școlare cu toate utilitățile școlare, cu autorizațiile de funcționare complete, inclusiv cu privire la asigurarea grupurilor sanitare.

Citeşte şi
Declaraţie a premierului Viorica Dăncilă care nu este în nici un caz din vena PSDragnea.
Mai mulţi protestatari au aşteptat-o cu huiduieli pe Viorica Dăncilă, la Râşnov, desi programul premierului
Viorica Dăncilă a fost aşteptată la Târgu Mureş cu coroane funerare şi lumânări, la Spitalul
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a lansat un atac în premieră la adresa Vioricai Dancila, sugerând
Premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în Satu Mare, a avut parte de o surpriză:
Zeci de protestatari au așteptat-o pe Viorica Dăncilă la Satu Mare. Jandarmii au format un
Simpatizatul actor Florin Călinescu a avut o reacţie spectaculoasă după ce a văzut că prim-ministrul
La Arad, Viorica Dăncilă a fost pusă iar pe fugă de localnicii furioşi. Pentru că
În urmă cu aproape doi ani şi jumătate scriam despre puşculiţa PSD, Viorica Dăncilă, mai
Mai multe surse de presă afirmă că premierul Viorica Dăncilă pregăteşte mazilirea oamenilor grei ai
Share