Viorica Dăncilă îI dă cu tupeu lecţii de democraţie lui Timmermans

Share

Premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns pe 1 noiembrie prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, la scrisoarea în 18 puncte pe care acesta i-a transmis-o în legătură cu modificările aduse legislaţiei penale.

Dăncilă a apărat toate modificările, inclusiv pe cele declarate neconstituţionale, iar răspunsul său arată ca o veritabilă pledoarie pentru infractori.

Viorica Dăncilă, 33 de pagini

Răspunsul Guvernului României a fost transmis la Bruxelles pe 1 noiembrie, sub forma unui document de 33 de pagini. „Adevărul” a intrat în posesia documentului şi vă prezintă răspunsurile la cele mai grave amendamente aduse legislaţiei penale, dar şi o serie de omisiuni pe care le-a făcut premierul.

Dăncilă nu vede niciun pericol pentru UE Încă de la început, premierul îi dă asigurări lui Frans Timmermans că „niciunul dintre textele modificate nu restrânge dreptul organelor de urmărire penală privind procedura de punere sub acuzare”.

Premierul continuă cu precizarea că într-o lege specială de combatere a corupţiei, Legea 78/2000, există un capitol special privind infracţiunile împotriva intereselor financiare ale UE, cu sancţiunile aferente.

Argumente discutabile

Şi câtă vreme acest capitol nu a fost afectat de modificările la legile penale, acestea nu pun în pericol interesele financiare ale UE. Argumentul e discutabil. În Legea 78/2000 există, într-adevăr, un capitol privind infracţiuni specifice împotriva intereselor financiare ale UE, însă acesta vizează doar pe cei care au vocaţia să acceseze aceste fonduri.

Astfel, sunt incriminate prezentarea de informaţii false în scopul obţinerii fondurilor europene sau folosirea acestora în alte scopuri decât cele declarate, precum şi diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate Uniunii Ruropene.

Însă fondurile europene, chiar dacă sunt accesate în mod corect, nu sunt scutite de fraudă, prin comiterea unor altor infracţiuni, precum abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu sau delapidarea. Or aceste ultime infracţiuni sunt prevăzute în Codul penal şi au fost modificate masiv prin amendamentele asupra cărora cere explicaţii de Frans Timmermans.

Share