Viorica Dăncilă a minţit. Darius Vâlcov e pe felie, în Guvern şi PSD

Share

Mai mulți lideri PSD au relatat că Darius Vâlcov nu a dispărut de tot din partid sau de la Guvern, el fiind văzut în continuare în Palatul Victoria, dar și în sediul din Băneasa. Potrivit acestora, lui Vâlcov i se cere în continuare opinia pe temele economice.

Strategul PSD pe teme economice, Darius Vâlcov, cel căruia i s-a atribuit un rol central în scrierea programului de guvernare cu care s-au câștigat alegerile parlamentare din 2016, nu a dispărut de tot din Guvern și din viața de partid.

Pe 3 iunie 2019, Darius Vâlcov și-a dat în mod oficial demisia din funcția de consilier al premierului Viorica Dăncilă pe probleme economice.

Era la doar câteva zile după ce PSD pierduse alegerile europarlamentare, Viorica Dăncilă începea să-și consolideze poziția de lider al partidului, iar Liviu Dragnea fusese încarcerat pentru trei ani și jumătate după condamnarea în dosarul angajărilor fictive.

Plecarea lui Darius Vâlcov a fost prezentată ca un gest de eliminare a oamenilor lui Liviu Dragnea, mișcarea fiind dublată de înlăturarea Ancăi Alexandrescu, consilier pe probleme de comunicare al premierului.

Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare în primă instanță în februarie 2018, dar acest lucru nu a contat pentru premierul Dăncilă mai bine de un an și jumătate. Darius Vâlcov era un apropiat al lui Liviu Dragnea și, până la condamnarea sa, nimeni nu a avut curajul să-l înfrunte în mod deschis.

Dispariția fostului strateg pe teme economice nu este însă una totală, așa cum a fost prezentată de PSD sau de cei din Guvern. Surse guvernamentale, dar și din partid, au declarat că în această vară Darius Vâlcov a putut să fie văzut în continuare în Palatul Victoria, dar și în sediul PSD din Băneasa.

„L-am văzut pe Vâlcov de mai multe ori în sediul din Ion Ionescu de la Brad”, a confirmat un lider PSD.

„A fost chemat de mai multe ori la discuții pe anumite probleme economice. Apar diferite situații și atunci i se cere și părerea lui Vâlcov pentru că el știe programul de guvernare, dar și cifrele din ultimul an. Multe măsuri au fost gândite de el și i se cere în continuare părerea, chiar dacă nu mai este vizibil”, a subliniat un alt social-democrat prezent la discuțiile din sediul din Băneasa.

Informația a fost confirmată pentru Europa Liberă de mai mulți social-democrați care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Share