Victor Ponta pierde în instanţă titlul de doctor în Drept

Share

Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea fostului premier Victor Ponta, de suspendare a titlului de doctor în Drept. Este vorba despre ordinul ministrului Educaţiei, cel prin care i-a fost retras acestor titlu.

Decizia nu e definitivă. Separat, Victor Ponta a depus la Curtea de Apel București o cerere de anulare a ordinului ministrului Educației, informează Agerpres.

Pe 1 august, ministrul Educației Mircea Dumitru a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept al lui Ponta.

Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5663 din 15.12.2003.

, se arăta în ordinului emis de Mircea Dumitru.

Victor Ponta încă mai este avocat

Ordinul ministrului Educației a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU pe 27 iulie. Prin aceasta, s-a confirmat că Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Victor Ponta a atacat decizia ministrului Educației în instanță. În urma acestui proces, Baroul București a suspendat discuțiile privind excluderea fostului premier din avocatură.

Share