home ECONOMIE Veiturile au scăzut dramatic ca pondere în Produsul Intern Brut

Veiturile au scăzut dramatic ca pondere în Produsul Intern Brut

Share

România a fost anul trecut ţara din UE cu veniturlei publice raportate la PIB cele mai mici din UE (30,5%), cu excepţia Irlandei (care a fost într-o situaţie specială prin supraevaluarea PIB).

Potrivit datelor publicate de Eurostat, ne plasăm la o distanţă semnificativă în acest top ad-hoc de următoarele ţări, Lituania (33,8%) şi Bulgaria (36,1%).

De altfel, dacă am fi avut valori similare cu acestea ale intrărilor de bani la buget, nu am mai fi avut probleme cu îndeplinirea criteriului de deficit bugetar de maxim trei procente din PIB.

După o serie de scădere a veniturilor demarată în 2015, de-abia în acest an ar trebui să consemnăm o oarecare revenire a acestui indicator (296,3 miliarde lei la un PIB prognozat la 945 miliarde lei, adică un procentaj de 31,3%, conform celei mai recente rectificări bugetare).

În treacăt fie spus, seria statistică din perioada 2007 – 2009 seamănă la nivelul ponderii veniturilor în PIB cu cea din intervalul 2015 – 2017 şi a condus la acelaşi minim local situat de puţin peste pragul critic de 30%. Valoare care arată un stat fără mijloace solide, care să-i permită acoperirea angajamentelor luate în plan social şi pentru investiţii absolut necesare în infrastructură.

Citeşte şi
Ministrul Muncii a declarat că încă din luna mai a anului 2017 se ştia că
~mercenarii parasesc Partidul Antena 3~noi comentarii ale lui Basescu despre Casa Regala~OMV inchide rafinarii si
~UNPR merge singura in alegeri~Alba ca Zapada se trezeste~Aurora Liiceanu isi lua salariul la Suveica,
~Angela Toncescu incalca legea~fals in acte dovedit al presedintelui CJ Vaslui~Apple a castigat procesul cu
~Liviu Negoita iese din politica~CFR isi va achita datoriile~Majorarea salariilor, posibila~Administratia Clinton a blocat o
Dragoş Nedelcu a declarat că blocajele financiare de la The Money Channel "ţin strict de
SUA au intrat în cele 500 de zile de recesiune în ceea ce priveşte sectorul
~Breivik nu e un simplu nebun~Dacia fara benzina~declinul rezidentialelor~an agricol de exceptie~Messi vrea pe National
Dacă anul trecut totalul a fost de 316 milioane de euro, pentru 2011 va fi
Ziarele româneşti au început anul 2011 înregistrând în primele trei luni scăderi semnificative ale tirajelor,
Share