Vasile Dîncu nu exclude revenirea lui Liviu Dragnea în PSD

Share

Dom’ profesor Vasile Dîncu, fost partener de aventuri pescăreşti, pe Insula Belina, cu Liviu Dragnea, îşi dă PSDragnea pe faţă.

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a declarat la Digi24 că Liviu Dragnea, ca orice membru de partid, are dreptul să își revendice un loc în PSD după ce își ispășește pedeapsa.

“Din punctul meu de vedere, orice membru de partid care a fost reabilitat, și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid. Nu a existat o tradiție în cadrul PSD-ului de a-și aduce înapoi foștii președinți.

Mai degrabă i-a dat afară din partid sau s-au autoexclus”, a spus Vasile Dîncu, întrebat fiind dacă Liviu Dragnea ar mai putea reveni în partid.

El a subliniat că asta ține de modul în care și-a câștigat respectul ca lider de partid

“Este o problemă care ține, până la urmă și de modul în care liderul de partid a știut să își construiască echipa și și-a respectat și i-a respectat el pe ceilalți din partid. Liviu Dragnea a avut numai unanimitate sau aproape tot timpul a avut unanimitate în Biroul Permanent Național sau cum se numea în diferite faze.

Eu cred că cei pe care el i-a crescut în partid și i-a promovat, îi păstrează un anumit respect. Dacă nu îi păstrează niciun fel de respect, atunci înseamnă că el nu se va putea întoarce.

Dar eu cred că ține, până la urmă, și de modul în care partidul și-a cultivat liderul și liderul și-a cultivat de asemenea echipa lui proximă prin care a condus partidul”, a spus președintele Consiliului Național al PSD.

Share