home CORUPTIE, POLITICA Vasile Blaga, trimis în judecată de DNA, trafic de influenţă

Vasile Blaga, trimis în judecată de DNA, trafic de influenţă

Share

Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe senatorul Vasile Blaga, pentru trafic de influență. Procurorii Serviciului Teritorial Ploiești al DNA au dispus disjungerea cauzei lui Blaga.

Cercetările vor fi continuate într-un dosar separat. Restul dosarului este cel al fostul primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, şi al omului de afaceri Horațiu Bruno Berdilă.

În rechizitoriu, procurorii îl acuză pe Blaga că ar fi primit 700.000 de euro de la o societate comercială. Aceasta în schimbul exercitării influenței, astfel încât firma să obțină contracte cu două companii.

Vasile Blaga, şpagă 700.000 de euro

În anii 2011 — 2012, ca de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale.

, arată DNA, în comunicatul citat.

Potrivit procurorilor, Vasile Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul lui Gheorghe Ștefan și 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta, cu propunerea de a se menține măsurile dispuse în cauză: cea a controlului judiciar și cea asigurătorie.

Citeşte şi
Vasile Blaga este încolţit de DNA, acuzat de trafic de influenţă

Este vorba despre dosarul în care fostul șef al PDL, Vasile Blaga, este acuzat de Read more

Bani pentru partid. Episodul Vasile Blaga – Pinalti

Firmele fantomă au fost folosite de Gheorghe "Pinalti" Ștefan și Vasile Blaga pentru a obține Read more

PSD vrea lupte de stradă în Bucureşti

Sorin Oprescu, primarul pesedist care nu e membru PSD aflat în fruntea Capitalei, a aprobat Read more

Cocoş i-ar fi dat personal bani negri lui Vasile Blaga. Traian Băsescu ştia?

Cocoş, omul de afaceri şi fostul soţ al Elenei Udrea, susţine că ar fi finanţat Read more

Vasile Blaga a cam microsoftizat-o (revista presei)

Vasile Blaga ar fi scăpat de implicarea în Dosarul EADS şi a intrat în altă Read more

ACL va analiza un milion de CNP-uri

ACL va analiza un milion de CNP-uri, care aparţin alegătorilor care au votat pe liste Read more

De ce se retrage Crin Antonescu

După evenimentele din iulie 2012, am afirmat că Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt doi Read more

Barack Obama, Traian Băsescu, Petre Ţuţea, Elena Udrea şi Akira Kurosawa printre semnatarii petiţiei Antena 3

Au mai semnat: Mircea Eliade, Elena Udrea, Vladimir Putin, Janis Joplin, Akira Kurosawa şi Dimitrie Read more

Dreapta se îndreaptă spre eşec la Prezidenţiale?

"El este gânditorul!". Şi Spinoza ar fi mândru de profunzimea acestei Read more

Naşul organizează Forumul Dreptei

Nașul TV organizează pe 22 iunie, de la ora 15:00, dezbaterea televizată „Forumul Dreptei”, cu Read more

Share