Variantele dezastrului cu PSDragnea şi furtuna perfectă care ar putea veni

Share

Prezentăm în continuare variantele dezastrului în care împinge PSD România. Ne întrebăm cum ar putea să evolueze lucrurile în continuare. Este posibil să aibă loc o combinată a acestor versiuni. Ele nu sunt atât de dezastruoase cum par acum.

PSDragnea ar fi decis deja să-l mazilească pe Mihai Tudose

Să recapitulăm ce s-a petrecut în ultimul an. Dacă am fi prevestit aşa ceva în ianuarie 2017, ar fi părut un dezastru, nu? Dar să despletim puţin firele de nisip ale viitorului potenţial. În realitate, depinde numai de noi.

Variantele dezastrului. Armistiţiul sau războiul cu zurgălăi

Varianta 1. Mihai Tudose îl dovedeşte cumva, în CExN, mâine, pe Liviu Dragnea şi acoliţii lui. Cabinetul Tudose continuă să guverneze, cu zurgălăi şi scandaluri înteţite, în continuare. O parte dintre PSD-işti, din aripa PSDragnea, nu mai susţine Guvernul, dar o face într-un peş, pe jumătate explicit. Ambiguitate tipică PSD.

Varianta 2. Mihai Tudose obţine un armistiţiu cu Liviu Dragnea. Carmen Dan e retrasă de acesta şi în loc vine un personaj agreat de ambele părţi. Urmează CExN de la Iaşi, unde conflictul se reacutizează, după ce gruparea lui Tudose a mai câştigat puţină influenţă.

Varianta 3. Mihai Tudose este înlăturat din fruntea Guvernului. Dragnea încearcă să repete “manevra Grindeanu” şi îi iese. Locul lui Tudose este luat de Mihai Fifor. Aceasta e una dintre variantele dezastrului. În câteva luni, şi Fifor devine excentric de PSDragnea. Se încearcă şi înlăturarea sa. Degringolada PSD şi a Româiei continuă.

Variantele Dezastrului. Eşec la “manevra Grindeanu”

Varianta 4. Mihai Tudose este înlăturat. Dragnea încearcă “manevra Grindeanu” şi nu-i iese. Iohannis îl desemnează premier de două ori, în 60 de zile, pe Mihai Tudose. A doua oară, PSD îl acceptă şi noul Guvern continuă să existe, scrâşnit.

Varianta 5. Mihai Tudose e înlăturat, Dragnea ratează “manevra Grindeanu”, Iohannis îl desemnează de două ori pe Tudose sau face orice altă nominalizare. Toate, respinse de Parlament.

a) Preşedintele, Tăriceanu şi Dragnea se înţeleg, constituţional, pentru anticipate. Ultimii doi se află sub o puternică presiune a protestelor civice şi a dificultăţilor bugetare. Aceasta din cauza faptului că între timp Legile Justiţiei mutilate merg înainte, ceea ce îi enervează pe români la maximum.

Variantele dezastrului. Furtuna perfectă

b) Cei trei nu se înţeleg. Criza constituţională este arbitrată de CCR. În acest timp, Parlamentul îl suspendă pe Klaus Iohannis. Are loc referendumul pentru demiterea preşedintelui Iohannis, împreună cu diversiunea cu cel pentru familie sau monarhie. Lucrurile o iau razna de tot.

Acesta ar putea să fie începutul furtunii perfecte, dacă ea se combină cu criza bugetară şi cu o nouă criză globală de tipul celei a subprimelor. În acel moment, va conta foarte mult cât de puternic mai este statul român, pentru a rezista la provocările asimetrice extreme ce vor apărea.

Share