home POLITICA Václav Klaus: Mesajul de Ziua Naţională a Cehiei (via Prioritate de dreapta)

Václav Klaus: Mesajul de Ziua Naţională a Cehiei (via Prioritate de dreapta)

Share

Distinşi oaspeţi, doamnelor şi domnilor,

Vă urez bun venit la ceremonia de azi, a comemorării fondării statului ceh modern, care s-a întâmplat cu exact nouăzeci şi doi de ani în urmă.

FOTO: Vaclav Klaus

Nu există vreo lipsă de subiecte din timpul nostru prezent care ar fi demne de menţionat în această seară. Avem de-a face cu criza economică în stingere lentă şi cu consecinţele sale, care au un impact neplăcut asupra vieţii multora dintre concetăţenii noştri şi asupra economiei de stat în ansamblu.

Datoria statului nostru a fost în creştere de mai mulţi ani şi este în continuă creştere astăzi, şi noi nu trebuie să permitem ca ea să ajungă la proporţiile greceşti. Am amânat mult timp reformele în sănătate şi în sistemele noastre de pensii, care încă funcţionează destul de bine, dar a căror reformă nu poate fi amânată pe termen nedefinit.

Multe dintre aceste probleme încă aşteaptă să fie abordate. Măsurile luate până în prezent sunt doar un început de rezolvare, şi ar fi prematur să se vorbească despre orice schimbare distinctivă. Cu toate acestea, anumite modificări încep acum să prindă contur.

Cu aceeaşi ocazie, anul trecut, am vorbit despre declinul economic persistent şi despre guvernul interimar care nu avea mandat – şi după cum vedem astăzi, cu beneficiul retrospectivei, nici curajul – de a adopta măsurile necesare. Am vorbit despre alegerile amânate în mod arbitrar şi deasemenea, despre o “nemulţumire în creştere”, care devenea evidentă în ţara noastră la momentul respectiv.

Nu vreau să spun asta prea tare, dar eu nu mai am azi aceeaşi percepţie. Ca urmare a alegerilor din mai, din acest an, avem un guvern şi o Cameră a Reprezentanţilor diferite, şi datorită recentelor alegeri pentru Senat, deasemenea, o situaţie diferită în Senat.

Alegerile locale, deasemenea, au adus noi personalităţi în funcţii publice în mai multe oraşe şi municipii. Există un motiv pentru un grad de optimism foarte precaut. Deşi nu subestimez teama din partea unora dintre cetăţenii noştri privind “strânsul curelei”, indispensabilă spre a folosi eforturilor de a vindeca finanţele publice, nemulţumirea de anul trecut a fost ceva diferit.

Prin urmare, cred deasemenea că forţele politice care ar putea profita de nemulţumirile sociale vor cântări foarte atent propriile lor beneficii pe termen scurt împotriva consecinţelor pe termen lung de pierdere a solidarităţii civice fundamentale în ţara noastră.

Îmi doresc ca acest lucru să devină evident şi în atmosfera din Parlament, precum şi în relaţiile dintre partidele politice. Acestea sunt toate probleme grave, pe care însă eu nu intenţionez să le pun azi în discuţie.

Istoria comuna si traditia ne unesc

Am început prin a spune că nouăzeci şi doi de ani au trecut de la naşterea statului ceh modern, din momentul când am încetat să mai fim un regat şi am devenit o republică. Ar trebui să adaug – doar nouăzeci şi doi de ani. Această perioadă de mai puţin de un secol de când am avut un sistem politic bazat pe o republică este doar de o zecime de mileniu în care – în esenţă, pe acelaşi teritoriu – a fost un stat ceh.

Aşadar nu am început din 1918, ci cu mult mai devreme. Când ne uităm în jur la multe locuri din ţara noastră, vom vedea că suntem înconjuraţi de propria istorie care se întinde în timp mult mai departe. Chiar şi această sală, numită Sala Vladislav, a început să fie construită cu doi ani înainte de descoperirea Americii – şi deja atunci statul nostru exista de aproape o jumătate de mileniu.

Cei mai mulţi dintre noi nu s-au întrebat, probabil, de ce ne-am adunat astăzi aici de fapt – atât de ceremonios şi cu un astfel de grup reprezentativ de persoane. Este o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem, totuşi. Am venit doar ca să urmăm convenţia care ne cere să ne reunim o dată pe an, în această frumoasă sală din Castelul Praga?

Sunt stindardele istorice purtate de către soldaţii din Garda Castelului, arcadele gotice din această sală, uniformele festive şi strălucitoare doar recuzita scenei pentru un spectacol pe care îl vom repeta mecanic în fiecare an înaintea camerelor de luat vederi ale mass-mediei, dintr-un sentiment de constrângere? Sau ar trebui această seară să aibă, deasemenea, un alt sens şi scop, mult mai profund ?

Sunt convins că ar trebui.
Sunt convins că ar trebui să fie un memento serios şi un mesaj destinat a ni-l trimite nouă înşine, că nu suntem doar o sumă statistică de fiinţe separate şi singuratice, ci o comunitate de mai mult de zece milioane de cetăţeni, membri ai unei familii cu numeroase ramificaţii, care se înţeleg reciproc nu numai prin intermediul unui limbaj comun, ci prin tradiţii, experienţe istorice, o anumită cultură, şi – la cel mai înalt nivel posibil de generalitate – deasemenea, interese comune.

Înaltele decoraţii, care vor fi primite din mâinile mele în câteva momente, de către femei şi bărbaţi excepţionali pe care îi vedeţi în jurul meu, nu sunt doar o formalitate ceremonială.

Ele sunt o expresie a recunoaşterii că faptele curajoase, calităţile morale, arta, sau activitatea acestor concetăţeni ai noştri, au depăşit sfera personală şi au devenit o parte a patrimoniului comun care formează o legătură între trecut şi prezent şi se îndreaptă spre viitor – spre cei care vor lua soarta ţării noastre în mâinile lor după noi.

Lăsaţi-mă să repet întrebarea mea dintr-o perspectivă diferită: Statul pe care l-am preluat de la strămoşii noştri ca pe un patrimoniu specific şi de neînlocuit are o semnificaţie şi un scop în lumea de astăzi? Îl percepem ca pe ceva adânc întipărit în mintea şi în inimile noastre?

Nu îl vom accepta doar ca pe un fel de spaţiu neutru, care poate fi înlocuit cu orice alt spaţiu? Nu devine pentru mulţi dintre noi doar o “unitate administrativă”, faţă de care ne pierdem orice relaţie mai profundă cu caracter personal?

Dacă este aşa, atunci sărbătorirea de astăzi a zilei noastre naţionale este doar un gest gol şi o mistificare pentru public. Apoi, ar trebui să recunoaştem cu voce tare că suntem o generaţie care renunţă conştient la statul ceh. Că istoria noastră statală de o mie de ani a ajuns la capăt.

Că tradiţiile noastre moştenite, obiceiurile, cultura, modul de a gândi, precum şi interesele specifice rezultate sunt acum doar un muzeu istoric de relicve folclorice interesante, pentru că viaţa, aşa cum a spus un important scriitor ceh sceptic, a mers înainte.

Cu toate acestea, dacă acest lucru nu este valabil pentru majoritatea dintre noi, dacă vom continua să percepem existenţa noastră naţională comună în mod autentic drept ceva diferit de existenţa naţională a germanilor, francezilor, britanicilor, ruşilor, americanilor, şi a altor naţiuni, atunci urmează ceva din acest lucru.

Apoi, avem o necesitate vitală de a avea temelia noastră, statul nostru. Atunci, este nevoie să ne întoarcem la moştenire, la tradiţii, la greu-câştigatele învăţăminte ale strămoşilor noştri.

Apoi, trebuie să apărăm existenţa statului nostru şi valorile sale. Apoi, trebuie să fim conştienţi – cu toate consecinţele – că istoria nu a fost încă încheiată, chiar dacă unii visători au încercat să ne convingă de aceasta după căderea ordinii mondiale bipolare.

În lumea actuală, post-modernă şi post-democratică, caracterizată prin confuzia valorilor şi prin relativizarea artificială a multor temeiuri ale vieţii noastre, până nu demult indubitabile, inclusiv a statalităţii noastre, pentru mulţi dintre noi răspunsurile la aceste întrebări nu sunt clare.

Îndrăznesc să spun că acum nouăzeci şi doi de ani, în pragul unei noi ere în istoria statului nostru, pentru cei mai mulţi oameni răspunsurile la aceste întrebări au fost clare. La acel moment societatea a convenit asupra necesităţii unui stat şi a necesităţii reînnoirii suveranităţii de stat depline.

Acesta a fost motivul pentru care Regatul Ceh, un membru subordonat unei entităţi statale multinaţionale cu centrul în Viena, profitând de circumstanţe internaţionale favorabile, a devenit Republica Cehoslovacă suverană.

Să ne amintim evenimentul ca pe o sursă încă valabilă de inspiraţie este motivul real şi serios pentru care ne-am adunat astăzi aici într-o atmosferă ceremonială, printre simbolurile statalităţii noastre. Sper şi cred că nu sunt singurul care vede în felul acesta.

Fara filipica impotriva Bruxelles-ului

Unii probabil că se aşteaptă acum – când vorbesc de statalitatea cehă în acest mod – că voi adăuga filipica mea standard împotriva Bruxellesului. Dar eu trebuie să îi dezamăgesc. Nu pentru că nu este nimic de discutat în mod critic, ci pentru că există cel puţin două motive de a nu discuta astăzi Uniunea Europeană în profunzime.

Unul dintre ele este faptul că problemele, riscurile şi pericolele integrării europene artificiale şi pripite, despre care am avertizat de mulţi ani, şi pe care criza financiară mondială şi recesiunea economică le-au evidenţiat şi intensificat, au devenit în multe feluri o realitate care este în mod clar vizibilă, mai mult sau mai puţin, pentru toată lumea. A vorbi despre ele astăzi nu este ceva curajos sau original.

Deasemenea, s-a aratat în mod clar – coeziunea proclamată oficial, solidaritatea şi altruismul proiectului european sunt mai mult o dorinţă decât o realitate. Că fiecare stat – mare sau mic – are propriile interese despre care îşi aminteşte deîndată ce apare orice problemă, oferindu-le prioritate faţă de interesele unui grup internaţional mai larg.

În acest an, mai mulţi europeni au realizat acest fapt. Acesta este motivul pentru care opiniile mele pe care le-am exprimat de multă vreme, pentru care am fost criticat de ani de zile atât acasă, cât şi în Europa, devin parte din mainstream-ul discuţiilor europene de astăzi.

Atentie: elita coace un guvern global

Dar al doilea – chiar mai grav – motiv de a nu vorbi despre Uniunea Europeană atunci când se reflectează asupra existenţei în continuare şi a poziţiei internaţionale a statului ceh de astăzi, este destul de diferit.

Doresc să atrag atenţia asupra unei probleme de care politicienii noştri şi mass-media nu au luat încă notă suficient, deşi are o importanţă fundamentală pentru viitorul naţiunii noastre şi a statului nostru şi pentru libertate şi democraţie, în întreaga civilizaţie occidentală.

Este imposibil să nu observăm că eforturile spre “integrare” din partea elitei politice din cele mai mari ţări ale lumii se schimbă tot mai mult, şi într-un ritm tot mai rapid, de la proiecte de inginerie socială în cadrul ţărilor şi continentelor spre un nivel intercontinental, de fapt un nivel mondial.

Chiar şi în acest sens, problemele economice actuale care apar în multe părţi ale lumii servesc drept catalizator şi accelerator ale unei tendinţe foarte problematice.

Suntem martorii faptului că grupul celor mai puternice economic şi mai importante politic dintre statele lumii tinde să devină o etapă informală preliminară a unui guvern global.

Un guvern complet îndepărtat de legitimarea democratică din partea cetăţenilor-alegători. Un guvern care – indiferent de structura formală pe care ar putea-o avea – va decide de facto cu privire la vieţile noastre, fără nicio posibilitate pentru noi de a participa sau de a exercita orice influenţă.

Într-o astfel de ordine mondială conceptul de cetăţenie va deveni rapid pe cale de dispariţie. Cu toate acestea, democraţia fără cetăţean este o contradicţie în termeni, şi eventuala “cetăţenie mondială” propusă este doar o mistificare, o confuzie de concepte, şi o manipulare.

Istoria cunoaşte nenumărate cazuri ale unei naţiuni care există fără a avea statul său. Cu toate acestea, nu poate exista stat fără o naţiune. Nu poate fi nici un stat fără cetăţeni. Nu poate fi nici un stat fără o naţiune politică care schimbă sau corectează prezentul şi viitorul său printr-un proces democratic, prin reprezentanţii săi aleşi.

Este tocmai spre acest scop, spre o lume fără legitimarea politică a guvernelor democratice de către cetăţeni, reînnoită din nou şi din nou, spre care tind ambiţiile elitei decizionale politice, economice, şi din mass-media din lumea de azi. Aceasta este exact forma pe care o ia o nouă ordine mondială, a viitorului, schimbată radical în moduri foarte deosebite şi practice.

Dacă nu luăm notă de aceste tendinţe la timp, dacă nu vom iniţia discuţii cu privire la pericolele, riscurile şi costurile lor, în curând ne vom confrunta cu un fait accompli. Apoi, orice reflecţii asupra statalităţii cehe vor fi doar o reminiscenţă istorică.

Să începem această dezbatere serioasă este obligaţia noastră faţă de istoria de o mie de ani a ţării noastre, faţă de generaţiile anterioare care au făcut de multe ori cele mai mari sacrificii pentru ea şi care ne-au lăsat o moştenire ca rezultat al priceperii, talentului, muncii mâinilor şi valorii gândirii lor. Este obligaţia noastră faţă de generaţia actuală, precum şi faţă de cele viitoare, care vor prelua treptat de la noi ştafeta statalităţii cehe.

Eu cred că, în ciuda lumii complicate
în care trăim, statul ceh şi cetăţenii săi au un viitor. Un viitor într-o ţară democratică care, conştientă de dimensiunea sa modestă şi a influenţei sale foarte limitate în procesele europene şi mondiale, nu supraestimează punctele sale forte, dar are mândria sa şi încredere în sine.

O ţară care are în reprezentanţii săi aleşi în mod democratic, în elitele sale politice, culturale, economice şi sociale, suficientă putere şi determinare spre a apăra spaţiul şi moştenirea clădită pentru noi de către strămoşii noştri.

Este obligaţia noastră către noi înşine, precum şi către cei care vor veni după noi. Şi este tocmai conştientizarea acestei obligaţii care ar trebui să fie sensul şi scopul  Ziua Naţionale a Republicii Cehe. În ce alte ocazii ar trebui să ne gândim la aceste probleme grave, dacă nu sunt în această zi festivă.

Václav Klaus, Sala Vladislav, Castelul Praga, 28 octombrie 2010

~nota: intertitlurile ne apartin~

Citeşte şi
România, cu Voltaj intră a 20-a în concurs, un mare avantaj, pentru că atunci când
Zece dintre cele 16 piese concurente din cea de-a doua semifinală Eurovision au ajuns în
Iată că în această seară are loc la Viena a oua semifinală Eurovision Song Contest
Ponta şi Ghiţă se relaxează ca belferii în Dubai, după marea victorie pe care cei
Inainte de alegerile din Moldova, Sararu, la Chisinau, intr-un interviu incomod, in exclusivitate cu presedintele
Si-a dat demisia la inceputul lunii decembrie 2010 din SRR, apoi mi-a spus ca presedintele
Ruxandra Sararu, vechi jurnalist in Radio Romania, fiica romancierului Dinu Sararu, e consilier personal al
Ruxandra Sararu si-a dat demisia la inceputul lunii decembrie din SRR, unde era director al
Protagonista unui scandal media de sfarsit de an, Ruxandra Sararu si-a dat demisia la inceputul
Avocatii lui SOV au adus ca proba in proces un certificat semnat de un ginecolog
Share