Vacantarea postului ocupat de Petre Lăzăroiu este solicitată de VeDem Just

Share

Asociaţia VeDem Just a transmis Curţii Constituţionale o scrisoare deschisă în care cere vacantarea postului ocupat de judecătorul Petre Lăzăroiu. Totul – în contextul controverselor care însoţesc prelungirea mandatului său.

Poate doreşti să citeşti şi asta:

Tudorel Toader explică prezenţa lui Petre Lăzăroiu în CCR fără să explice nimic

VeDem Just solicită şi convocarea “Plenului Curții Constituționale, pentru a lua în discuție situația juridică a hotărârilor publicate în Monitorul Oficial, la adoptarea cărora a participat un judecător având mandatul expirat”.

CCR consideră constituţională înfiinţarea parchetului pentru magistraţi

Petre Lăzăroiu, actant la subminarea statului de drept

Printre deciziile de care este legat şi numele judecătorului Petre Lăzăroiu se numără cea privind conflictul dintre preşedinte şi Guvern pe tema revocării procurorului şef DNA. Situaţia lui Petre Lăzăroiu a fost semnalată zilele trecute de G4media.ro.

Iniţiativa VeDem Just se adaugă unui alt demers recent din zona societăţii civile. Astfel, câteva zeci de grupuri şi organizaţii civice îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să demareze consultări publice “care să preceadă și să ajute la formularea hotărârilor și acțiunilor subsecvente deciziei CCR” privind conflictul Preşedinţie-Guvern pe tema revocării procurorului şef al DNA.

Mai jos, documentul despre vacantarea postului ocupat de Petre Lăzăroiu

Judecator CCR cu mandat incetat.
VeDemJust solicita lamuriri

Către

Curtea Constituțională

Domnului Președinte Valer Dorneanu

Stimate domnule Președinte,

Subscrisa, Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie, cu sediul social în Str. Vlahiţa, nr 1, bl. PM18BIS, sc. 2, et. 9, ap. 123, Sector 3, înmatriculată la Administrația Fiscală Sector 3, sub nr. 1025649, cod de înregistrare fiscală 35729909, prin reprezentantul legal, vă înaintează prezenta cerere sub formă de

SCRISOARE DESCHISĂ

prin care vă solicită:

– să constatați, în temeiul art. 67 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, vacantarea postului unui judecător al Curții numit de Președintele României;

– să luați măsurile care se impun cu privire la compunerea Plenului CCR începând din acest moment, pentru ședințele care urmează, până la ocuparea postului vacant;

– să convocați, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea 47/1992, Plenul Curții Constituționale pentru a lua în discuție situația juridică a hotărârilor publicate în Monitorul Oficial la adoptarea cărora a participat un judecător având mandatul expirat.

Referinţa constituţională

Astfel, potrivit art. 142 alin. (2) din Constituția României mandatul unui judecător CCR este de nouă ani. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 136/2018 publicată în Monitorul Oficial din data de 4 mai 2018, Curtea de decis că este neconstituțională soluția legislativă conținută în cuprinsul art.68 alin. (3) din Legea nr.47/1992, republicată, care permitea depășirea acestei perioade.

Rezultă că începând cu data indicată normele din legea care încălcau Constituția au fost suspendate de drept, în temeiul art. 147 alin. 1 din Constituția României, iar în temeiul propriei jurisprudențe a CCR lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (Decizia nr. 414/2010 și nr. 163/2013).

Neconstituţionalul Petre Lăzăroiu

Unul dintre judecătorii CCR, domnul Petre Lăzăroiu, exercită această funcție de mai mult de nouă ani.

Astfel, Președintele României a emis Decretul nr. 553/2010 publicat în M.Of. nr. 372 din 4 iunie 2010, pentru numirea acestuia în funcţia de judecător la Curtea Constituţionalã pentru un mandat de nouă ani, începând cu data de 8 iunie 2010, menționând ca temei legal art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Anterior însă acesta îndeplinise un mandat parțial de judecător la CCR, fiind numit de Președintele statului prin Decretul nr. 870/2008 publicat în M.Of. nr. 654 din 16 septembrie 2008.

Petre Lăzăroiu, 10 ani la CCR

Așadar, în total domnul Petre Lăzăroiu a îndeplinit funcția de judecător CCR începând cu 16 septembrie 2008 până în prezent. Între timp a intervenit decizia 136/2018 din 4 mai 2018.

Aceasta, fiind general valabilă, i se aplică și domnului Petre Lăzăroiu, căruia ar fi trebuit să i se finalizeze cel de al doilea mandat la 8 iunie 2019: nu este afectat retroactiv mandatul său curs până în prezent, ci este vizată situația ivită după data de 4 mai 2018, fiind vorba de o situația juridică născută anterior și nefinalizată la data ivirii aspectului de neconstituționalitate, așa cum însăși Curtea stabilește în mod repetat (a se vedea Deciziile nr. 755/2014 și nr. 587/2017).

Așadar, asociația noastră susține că Decretul Președintelui României nr. 553/2010 de numire ca judecător constituţional a domnului Petre Lazaroiu, emis în temeiul articolul 68 alin. (3) din legea 47/1992, declarat neconstituţional de către Curte prin Decizia 136/2018, şi-a încetat efectele de la data publicării deciziei Curţii nr. 136/2018 și anume 4 mai 2018.

Ce trebuie să facă Valer Dorneanu

Ca urmare, președintele CCR trebuie să constate încetarea mandatului domnului Petre Lăzăroiu ca urmare a excluderii sale de drept din CCR, în temeiul art. 67 alin. (2) pentru cazul din alin. (1) lit. a) al Legii nr. 47/1992.

Președintele CCR trebuie să emită ordinul în temeiul art. 9 alin (1) litera e) şi alin 3 din legea 47/1992. În opinia noastră, la ședințele următoare ale Plenului CCR nu poate participa domnul Petre Lăzăroiu. Iar pentru hotărârile date de CCR din 4 mai 2018 adoptate prin participarea la soluționare și la deliberare a unui civil, Plenul CCR trebuie să găsească o soluție cu privire la efectele create.

Așteptăm răspunsul dvs în termenul legal, la adresa de email indicată mai jos.

Cu toată considerația,

Lucian Checheriță,

Președinte VeDem Just

Share