home POLITICA USR solicită CCR invalidarea numirilor noilor membri ai instituţiei, Stan şi Deliorga

USR solicită CCR invalidarea numirilor noilor membri ai instituţiei, Stan şi Deliorga

Share

USR a depus luni la Curtea Constituțională două solicitări de invalidare a numirilor lui Cristian Deliorga și Gheorghe Stan în funcțiile de judecători constituționali, pe care îi acuză că au încălcat chiar legea CCR, a anunțat luni senatorul George Dircă, președintele Comisiei de constituționalitate.

Practic, parlamentarii USR arată că cei doi au încălcat art. 62 din legea 47/1992:

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

“În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de judecător al Curţii Constituţionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul (n.n. acordul prealabil pentru numirea în funcție) trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea funcţie sau din partidul politic al cărui membru este.

În ceea ce-l privește pe Cristian Deliorga, numit de Senat în funcția de judecător CCR, la propunerea PSD, parlamentarii USR arată că acesta a transmis CSM cerere de pensionare din calitatea de judecător la Curtea de Apel Constanța la trei săptămâni de la numire, nu atunci când a fost numit, așa cum prevede legea.

Despre Gheorghe Stan, numit de Camera Deputaților în funcția de judecător CCR, tot la propunerea PSD, parlamentarii USR arată că, la fel ca Deliorga, nu a demisionat de la șefia Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, încălcând și el legea Curții Constituționale și aflându-se astfel în stare de incompatibilitate.

Citeşte şi
PNL a depăşit Alianţa USR-PLUS în sondaje, în Bucureşti

PNL este cotat cu 32% intenţie de vot pentru Primăria Capitalei, în timp ce Alianţa

Cristian Tudor Popescu s-a supărat pe Moise Guran, că l-a lăsat cu ochii-n soare

Cristian Tudor Popescu a declarat că este deranjat de faptul că Moise Guran nu l-a

Călin Popescu Tăriceanu s-a speriat de anticipate. Ce spune el

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi cere disperat premierului Orban să nu declanşeze alegeri anticipate,

Elena Lasconi candidează la Primăria Câmpulung Muscel

Elena Lasconi, fosta prezentatoare Pro TV, va candida la alegerile locale pentru postul de primar

Nicuşor Dan. Ecuaţia Capitalei. Vlad Voiculescu. Necunoscuta PNL

Nu-mi place Nicuşor Dan, dar nu-mi dau seama de ce anume. Există o componentă instinctivă

Mihai Polițeanu a fost desemnat candidatul USR pentru Primăria Ploiești

Mihai Polițeanu a fost desemnat candidatul USR pentru Primăria Ploiești, la alegerile locale din 2020,

Diversiunea Paleologu şi factorul de fragmentare Diaconu

Nu am putut să cred că voi scrie vreodată despre Diversiunea Paleologu. Băiatul Ambasadorului Golanilor,

USR publică o listă cu mai multe website-uri de fake news

USR-PLUS a publicat, pe pagina de Facebook a alianței, o listă cu 13 pagini web

Alegeri anticipate. Cum s-ar putea ajunge la acestea. Contextul

Devine tot mai posibilă realizarea a ceea ce părea până acum imposibil: ajungerea la alegerile

Rareş Bogdan: La Primăria Capitalei, alegem cel mai bine plasat candidat

Rareş Bogdan susţine că nimeni nu poate sta la Bucureşti în faţa unui candidat comun

Share