USL. Coerenţi în destructurare, incoerenţi în guvernare

Share

• Coerenţi în destructurare

În prima parte a anului 2007, partidele ce formează azi vremelnica USL au dat prima copită dură statului de drept din România, cu o eficienţă năucitoare. Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat fără nici un motiv constituţional. A fost organizat un referendum pentru demiterea preşedintelui. Eşuat.

Campania media folosită ca adjuvant demagogic la actul politic legal ce a avut loc atunci, purtată pe Antena 3 şi Realitatea TV, a fost dură, radicală, toxică şi s-a bazat pe impunerea cu insolenţă în minţile telespectatorilor a unei realităţi politice alternative la cea veritabilă, care după cinci ani s-a întrupat în rezultatul alegerilor din 9 decembrie 2012.

Totul a fost planificat minuţios. Puciul parlamentar cu jurişti din vară a fost consecinţa logică a tuturor acestor manifestări media-politice tot mai violente, desfăşurate pe multiple planuri, cu consecvemţă.

Puci eşuat, pentru că statul de drept a rezistat. Acest puci a întărit realitatea aceasta politică aberantă. Era clar, urlau băutorii de bere “Noroc”, prin bodegile unde Antena 3 răcnea-n creierii nopţii: “Trebuie să-l aruncăm din capul statului pe acest criminal şi tiran odios, Băsescu!”. Pressingul politico – teroristo – mediatic a continuat şi continuă şi acum.

Există, în această neîntreruptă acţiune de destructurare, componente de psihologie socială, hipnoză în masă, mesaj subliminal, joc de faţete alternative de realităţi fabulatorii propuse intoxicatului cu această propagandă, care te fac să te gândeşti că în spatele acestei campanii lungi, constante, stăruitoare şi consecvente se află maeştri ai manipulării maselor, nu piţifelnici ca Gâdea şi Badea.

Şi să nu facem eroarea să ne imaginăm că strategul este acelaşi cu bolovanul intergalactic care a fost capabil să emită ideea genială a rezolvării evaziunii fiscale cu Armata.

• Incoerenţi în guvernare

Totuşi, cei ce par artizanii acestui război politico-mediatic se dovedesc, paradoxal, aparent inexplicabil, nişte foarte slabi manageri ai sistemului guvernamental românesc.

Există un record neegalat în ultimii 22 de ani de miniştri, miniştri delegaţi, secretari de stat şi, în general, de demnitari corupţi, incompatibili, în conflict de interese, aflaţi sub anchetă, trimişi în judecată sau condamnaţi propuşi începând din primăvara anului trecut de această coaliţie halucinantă, scoasă parcă dintr-o distopie orwelliană alternativă.

O adevărată hemoragie de oameni cu probleme, agramaţi, mârlani, grosolani, incompetenţi, demagogi, incoherenţi, puşi pe căpătuială, armată de prădători fără scrupule sug ţara de vlagă cu o poftă nedisimulată, vizibilă public până în constelaţia Arcturus. Manifest. “Pentru că aşa vrem noi, bă! Că suntem la putere şi ţara toată e a noastră!”.

Toată această pletoră fără precedent în politica românească postcomunism conduce ţara alandala. Occidentul se uită la noi consternat. Metodista, cuminţica şi silitoarea Românie a lui Băsescu de sub cabinetele Boc a băut ţuică USL-istă şi a-nnebunit brusc.

Umblă beată criţă prin crâşmele ruseşti, spărgând sticlele de whisky de pereţii străzii principale de la Bruxelles, iar când e oprită de poliţist şi amendată pentru deranjarea liniştii publice şi micţionare în public clamează libertatea absolută, uitându-se chiorâş la concetăţeni pentru că nu scuipă pe stradă, luându-i în balon pe şoferi pentru că nu trec pe roşu şi consumându-şi banii economisiţi cu trudă în anii trecuţi pe aventuri bugetare tot mai riscante.

• De unde această contradicţie?

Beţivul acesta va termina în şanţ. Apoi vor veni oamenii în halate albe şi-l vor duce la dezalcoolizare. Întrebarea persistă totuşi: cum se explică acest paradox: excelenţi destructuratori, de o consecvenţă incredibilă, proşti manageri (aşa cum am şi prevestit de altfel ani în şir că vor fi)?

Sunt mai multe variante:

1. A fost enunţată în toamna anului trecut de Sorin Ioniţă. Ea afirmă că aceşti oameni, pe măsură ce s-au profesionalizat în pus dinamită sub şina sudată a democraţiei, au uitat (dacă au ştiut vreodată) managementul guvernamental.

2. A fost enunţată de noi anul trecut de mai multe ori. Ea presupune pur şi simplu, verde-n faţă, subminarea conştientă a economiei naţionale.

Eroul lui Petru Dumitriu din “Cronică de familie”, Dim Cozianu, din dorinţa de a sabota primul guvern de tranziţie de la capitalism la comunism, de după război, subminează economia naţională împreună cu un grup infracţional organizat, în speranţa că, după căderea guvernului, în urma crizei economice declanşate astfel, politicienii comunişti vor fi condamnaţi ei pentru subminarea economiei naţionale.

Teoria noastră este astfel: la vârf, cu bună-ştiinţă, aşa cum există planul foarte bine pus la punct al destructurării statului de drept, există poate şi planul pus la punct al aducerii ţării în pragul falimentului.

DATE CONCRETE

Hidroelectrica, cea mai profitabilă societate din energetica românească, e trimisă forţat în faliment, vezi Doamne ca să fie eliminaţi băieţii deştepţi. În realitate, pe piaţa energiei ea şi-a pierdut ratingul şi a fost transformată-ntr-un actor de piaţă mult mai mic decât înainte de dezastrul produs din vara anului trecut.

Oltchim, în mijlocul unei quasiprivatizări incoherente cu show televizat otevist, e trimisă tot în faliment, sortită vizibil unei divizii Gazprom.

Marii perdanţi, 18 companii monitorizate pentru slaba lor performanţă – nu numai Oltchim, sunt împinse pe post de slănină la guşterii politici.

Poşta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv”, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Intervenţii Feroviare, Telecomunicaţii CFR, Compania Naţională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti şi Societatea Comercială Electrificare CFR sunt toate vaci bune de muls.

Ce contează că produc pierderi? Ba chiar e bine aşa, că unde sunt pierderi mari se devalizează mai uşor cojoanca de pe carmacatură.

Spitalele private se vor contracta acum dramatic ca piaţă. Zeci de afaceri prospere din sănătate se vor duce naibii. Ne întoarcem la asistenţa medicală revolută din anii 90.

În acest timp, pilonul de asigurări private de sănătate rămâne un vis, după ce PDL l-a tot amuşinat şi l-a uitat până la urmă în şanţ, ruginit. O piaţă fabuloasă rămâne nedeschisă. Ce contează? Pe baronii de azi ai ţării nu-i interesează această piaţă, că, chiar dacă ar face în aşa fel încât să o domine şi să mulgă bani grei din ea, munca de legiferare şi organizare ar fi prea complicată pentru minţile lor odihnite.

În acest timp, ne îndreptăm tot mai vizibil spre derdeluşul falimentului. În această manieră tembelă exact acolo vom ajunge, fără putinţă de tăgadă.

Vuvuzelele Antena 3, Realitatea TV şi RTV vor spune atunci: “Uite unde ne-au adus Băsescu şi PDL!”, iar boborul va pune botul la vrăjeală, că este intoxicat, condiţionat să reacţioneze astfel.

• O propunere de nerefuzat

Exact în acel moment, Moscova va face poate o propunere de nerefuzat, exact când Bucureştiul va fi mai izolat în UE: un împrumut de salvare de câteva miliarde de dolari.

Nu mai mult. Este suficient pentru ca România să devină apoi datornicul Rusiei şi astfel dependentă de această datorie, adică şantajabilă prin această datorie. Noi am mai plătit astfel de datorii cu un preţ cumplit în Obsedantul Deceniu.

Ca să înţelegem despre ce vorbim, să spunem că Republica Moldova s-a aranjat cu o astfel de datorie. Transnistria a consumat gaz rusesc ani în şir fără să-l plătească. Acum această datorie a fost transferată Republicii Moldova. Când Chişinăul se uită prea prietenos la Bucureşti, Moscova trage de sfoara scurtă a acestei datorii, iar Republica Moldova sughiţă, timorată.

Pe un drum asemănător merge Belgradul. La finalul anului trecut, a acceptat (mare greşeală!) un împrumut de 800 de milioane de dolari de la Moscova pentru dezvoltarea reţelei sale naţionale de autostrăzi.

Serbia oricum este dependentă economic de Rusia: Gazprom deţine fosta reţea de benzinării Petrol, aflată sub patronatul NIS (Naftna industrija Srbije), care a deschis anul trecut primele benzinării şi în România. Ca şi Gazprom. Oare să fie o simplă coincidenţă?

Ei bine, pare o cabală incoherentă şi ne dorim să fie astfel, să ne înşelăm. Dar este posibil ca aceiaşi strategi de războaie propagandistice care au intoxicat minţile românilor în ultimii ani să zămislească o astfel de guvernare care are două scopuri: unul mic – prăduirea bogăţiei interne de către cei ce şi-au împărţit ţara în felii; unul mare – punerea ţării pe chituci şi întoarcerea ei, într-o situaţie-limită de quasifaliment, cu faţa spre Est.

Să ne ferească bunul Dumnezeu…

Share