Turcia se retrage din exerciţiile militare ale Pactului Nord-Atlantic

Share

Turcia a decis să îşi retragă cei 40 de militari dintr-un exerciţiu NATO desfăşurat în Norvegia. Fondatorul naţiunii, Mustafa Kemal Ataturk, şi actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, au fost incluşi pe lista ţintelor inamice.

Erdogan ar putea obţine noi puteri de sultan în Mileniul III

Anunţul îi aparţine liderului turc Recep Taiyp  Erdogan.

Turcia reacţionează la un incident recent din Norvegia

A avut loc un incident în Norvegia ieri. Au afişat un fel de listă a inamicilor care includea poza lui Ataturk şi numele meu. Acestea sunt ţintele.

, a declarat preşedintele turc într-un discurs ţinut la Ankara. Aceasta, în cadrul unei reuniuni a Partidului Justiţie şi Dezvoltare, de guvernământ.

Turcia consideră eveimentul drept inacceptabil

Şeful Statului Major din Turcia şi ministrul Uniunii Europene, care erau în drum spre Canada, ne-au sunat şi ne-au informat că este vorba despre un exerciţiu NATO. Aveam 40 de militari acolo. Am decis să retragem acele trupe.

, a adăugat Tayyip Erdogan. Erdogan a numit mişcarea “inacceptabilă”. Militarii vor fi retraşi din Norvegia, chiar dacă NATO rezolvă problema.

Share