home POLITICA Tudose civicul. Detaliile întâlnirii de mâine, de la Palatul Victoria

Tudose civicul. Detaliile întâlnirii de mâine, de la Palatul Victoria

Share

Întâlnirea pe care o va avea miercuri prim-ministrul Tudose civicul naşte rumoare în PSD. Dar discuţiile se vor ţine, în pofida acestora. În ambele tabere eistă grupări radicale, care consideră că discuţiile nu trebuie să aibă loc.

Mihai Tudose s-ar întâlni cu ONG civice pe 27 decembrie

Mihai Tudose civicul a cerut o selecţie a invitaţilor la discuţii.

Premierul Mihai Tudose si reprezentanti ai protestatarilor se vor intalni miercuri, la ora 11:00, la Guvern. La intalnirea cu premierul Tudose civicul vor participa sapte delegati din partea organizatiilor civice.

Aceasta “astfel încât să poată avea un dialog coerent şi clar”, potrivit unui comunicat remis Ziare.com de Iniţiativa România. Ne referim ironic la “Tudose civicul” pentru că nu credem nici în bunele intenţii, nici în buna-credinţă a premierului.

Revenind, la Guvern vor merge Alexandru Socol (Corupţia Ucide), Ciprian Ciocan (Vă Vedem din Sibiu). Laurenţiu Ştefănescu (Iniţiativa Timişoara), Marius Deaconu (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România). Mihai Poliţeanu (Iniţiativa România), Mihai Tudorică (#REZISTENTA) şi Radu Dumitriu (delegat al organizaţiilor din Diaspora).

Tudose civicul faţă cu reacţiunea din partid

Mihai Tudose a reuşit să îi enerveze pe talibanii din gruparea PRM-istă din PSD, în frunte cu Liviu Dragnea. EI nu pricep ce ar avea de discutat Tudose civicul cu reprezentanţii manifestanţilor care protestează fără încetare de 11 luni.

Printre adepţii liniei dure din PSD şi din sferele sale de influenţă, se află unii, precum Codrin Ştefănescu sau Pavel Abraham, care susţin soluţia represiunii dure, cu pulane şi fumigene.

Tudose civicul nu este credibil pentru toţi manifestanţii

Printre aceştia, există unii care consideră că discuţiile sunt inutile şi că PSD încearcă să cânte cântece de sirenă, ca să adoarmă strada. Mălin Bot, jurnalist civic, susţine acest lucru:

PSD se joacă de-a poliţistul rău / poliţistul bun ca să inducă ideea că se poate discuta cu ei şi că lucrurile nu sunt atât de grave. Este, in opinia mea, doar o gogoriţă de PR din care vor pierde credibilitate cei care stau la ‘negocieri’ cu PSD = #ciumarosie.

Şi tehnic e inutilă discuţia pe care o promovează Corupţia Ucide şi eu nu pricep de ce intră în jocul PSD. Tudose = Dragnea = PSD = ALDE = #aceeasimizerie. De ce vor să negocieze cu #ciumarosie eu nu pricep.

Citeşte şi
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, aruncă iar vina pentru rele închipuite pe George Soros. De
Premierul Mihai Tudose a răspuns pozitiv solicitării ONG civice de a se întâlni şi a
Organizaţia Amnesty International consideră că arestarea disidentului rus Aleksey Navalny reprezintă „suprimarea societății civile” din
100 de organizații civice din România, Republica Moldova și Diaspora vor constitui Alianţa pentru Centenar.
Fostul prim-ministru independent Dacian Cioloş a înregistrat ONG-ul Platforma România 100. Din ONG fac parte
.. că nu e structurată coerent, pe ONG-uri militante, cu lideri vizibili, clar stabiliţi. Defectul
Prejudiciul din valorificarea bunurilor confiscate urmează a fi împărțite la ministere și ONG. a declarat
Cinci ONG cer demisia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ce acesta a cerut oficial
Revoluţia din România, din 1989, a venit într-un moment când nu existau nici partide politice,
Klaus Iohannis a dat-o-n bară rău de tot cu solicitarea adresată demonstranţilor din Piaţa Universităţii,
Share