Atunci când un borfaş se simte ameninţat 
că va plăti pentru faptele sale conform legii, încearcă să îi intimideze pe cei de care depinde libertatea sa. Cea mai gravă formă de ameninţare este ameninţarea cu moartea.
După debutul puciului borfaşilor, preşedintele Traian Băsescu a fost ameninţat până acum cu moartea public, după cunoştinţa noastră, de trei ori:
• prima dată de către premierul Victor Ponta, lider al partidului de guvernământ PSD, colider al alianţei de guvernământ USL:
“Băsescu îşi joacă viaţa şi libertatea.”
• a doua oară de către fostul ministru al Muncii Alexandru Athanasiu, membru marcant PSD:
“Îi spun lui Traian Băsescu că, dacă va continua să se agaţe de putere, va avea parte de un sfârşit tragic.”
• a treia oară de Mădălin Voicu, deputat PSD:
“Băsescu trebuie să-şi dea demisia ca să nu iasă cu picioarele înainte din politică. Daţi-mi voie să cred că ăsta e un mod mai clar de a explica oamenilor ce trebuie să se întîmple.”
Prima aluzie la ieşirea preşedintelui din politică prin moarte a fost făcută în primăvară de către Dan Voiculescu, atunci când prezenta cu exactitate cadenţa viitoarei lovituri de stat:
“Nu va apuca Revelionul… ca preşedinte, da…”
Încadrarea juridică a faptei penale de ameninţare
Capitolul II
Infracțiuni contra libertății persoanei
Art. 193
Ameninţarea
“Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Este bine de subliniat că lovirea sau alte violenţe (art. 180, alin.1 C.pen.) şi ameninţarea (art. 193 C.pen), ca infracţiuni, sunt absorbite în mod natural, ca element al formei simple a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 189, alin. 1 C.pen.), iar dacă au o anumită intensitate şi durată constituie, prin voinţa legii, o circumstanţă agravantă (supunerea victimei unor suferinţe) prevăzută de art. 189, alin. 2 C.pen.
1. Noţiune şi definiţie.
Ameninţarea înseamnă, în limbajul obişnuit, aducerea la cunoştinţa unei persoane a hotărârii (intenţiei) de a-i face un rău. Infracţiunea de ameninţare este definită în art. 193 C.pen. în felul următor:
„Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze”.
2. Obiectul juridic.
Obiectul juridic special al infracţiunii de ameninţare este libertatea psihică a persoanei, în sensul de libertate de a trăi şi de a acţiona conform voinţei şi intereselor sale, fără teama că i s-ar putea pricinui un rău, în limitele admise de ordinea de drept. Infracţiunea nu are obiect material.
3. Subiecţii.
Subiect activ al infracţiunii de ameninţare poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă întotdeauna sub forma instigării şi a complicităţii. Coautoratul este posibil numai dacă fapta e comisă printr-o acţiune care se poate realiza prin cooperarea nemijlocită a mai multor persoane (de exemplu, printr-o scrisoare de ameninţare). Subiect pasiv poate fi orice persoană.
4. Latura obiectivă.
Actul de executare constă într-o acţiune de ameninţare, adică de aducere la cunoştinţa victimei a faptului că împotriva sa ori a uneia dintre celelalte persoane arătate de lege se va săvârşi o infracţiune sau o faptă păgubitoare.
Acţiunea de ameninţare se poate realiza prin orice mijloace (verbal, în scris, prin mijloace de comunicare la distanţă, prin gesturi semnificative, în mod direct sau prin intermediul unei terţe persoane etc.).
Ameninţarea poate fi explicită (se indică anume răul care va fi pricinuit) sau implicit (victima e lăsată să deducă răul cu care este ameninţată). De asemenea, ameninţarea poate să fie făţişă (când făptuitorul e cunoscut de la început), sau ascunsă (când făptuitorul îşi ascunde identitatea, de exemplu printr-o scrisoare anonimă).
Acţiunea de ameninţare trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe esenţiale:
a) Obiectul ameninţării să fie săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
păgubitoare. Infracţiunea cu care se ameninţă poate fi oricare dintre infracţiunile prevăzute de lege care pot avea ca subiect pasiv o persoană fizică.
b) Infracţiunea sau fapta păgubitoare cu care se ameninţă trebuie să fie
îndreptată împotriva persoanei ameninţate, a soţului ori a unei rude apropiate.
c) Ameninţarea să fie de natură să alarmeze victima. Aceasta înseamnă că ameninţarea trebuie să fie serioasă şi aptă să insufle temerea că infracţiunea sau fapta păgubitoare va fi săvârşită într-un viitor nu prea îndepărtat. Nu este necesar ca ameninţarea să fi produs efectiv o temere celui ameninţat, fiind suficient să existe posibilitatea producerii acesteia.
Îndeplinirea acestei cerinţe se va aprecia în raport de împrejurările concrete ale cauzei, ţinând seama de răul cu care s-a ameninţat, de mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările concrete de timp şi loc, relaţiile dintre făptuitor şi victimă, posibilitatea efectivă de săvârşire a infracţiunii sau a faptei păgubitoare, gradul de instruire şi experienţa de viaţă a victimei etc. Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru libertatea psihică a victimei.
5. Latura subiectivă.
Infracţiunea de ameninţare presupune săvârşirea faptei cu intenţie. Aceasta poate fi, în principiu, fie directă, fie indirectă.
6. Consumarea.
Consumarea infracţiunii de ameninţare are loc în momentul când ameninţarea a ajuns la cunoştinţa victimei, aceasta depinzând de modalitatea concretă de săvârşire a faptei. Tentativa nu se pedepseşte.
7. Sancţiuni.
Infracţiunea de ameninţare se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă. Legea prevede şi o cauză de limitare a pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată pentru ameninţare nu poate depăşi maximul pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
8. Aspecte procesuale.
În cazul infracţiunii de ameninţare, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea.