Terceanu, judecătoare şpăgară ca să scape corupţii din Fotbal

Share

Geanina Terceanu (de la terci), de la Tribunalul Bucureşti, ar fi luat mită 220.000 de euro, pentru o soluţie favorabilă actualilor puşcăriaşi din Dosarul Transferurilor. Ea a fost reţinută joi pentru 24 de ore, iar vineri instanţa a decis arestarea ei preventivă pentru 30 de zile.

În biroul judecătoarei au avut loc percheziţii ale procurorilor DNA. La sediul DNA, au fost aduşi Cristi Borcea şi fraţii Ioan şi Victor Becali, pentru a fi audiaţi în dosar, din Arestul Poliţiei Capitalei, unde au fost transferaţi miercuri din penitenciarul Poarta Albă. Aici îşi execută pedepsele primite în Dosarul Transferurilor.

Şi cei trei au fost reţinuţi întâi pentru 24 de ore, apoi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. După cunoştinţa noastră, fraţii Becali şi Borcea sunt primii condamnaţi persoane publice din România care, executând în închisoare o pedeapsa, sunt aduşi, reţinuţi peste condamnare şi apoi arestaţi preventiv, pentru că au încerat să mituiască pentru a nu fi condamnaţi exact în acel dosar. Infractori învederaţi, aceşti oameni.

Iată stenograme, din care se observă cât de orientată spre şpagă şi pragmatică era Geanina Terceanu şi cum a apucat-o treptat disperarea, când a simţit cleştele confraţilor magistraţi cum se strânege în jurul ei:

Intermediar: Stai linişită, că nu se-ntâmplă nimic! Deci, nu mai e nici o problemă! Am fost la Victor, am rezolvat cu el. Mi-a dat o parte.
Terceanu Geanina: Foarte bine!

Acelaşi intermediar însă o avertiza mai apoi că DNA a început o investigaţie şi că s-au aflat date despre mita luată.

Terceanu Geanina: Vai de capu’ meu! Nu spuneţi! Nu spuneţi nimic! Asta este!
Intermediar: Băi, stai liniştită, că dacă vroiam să te dau până acum, te dădeam. Stai liniştită, că nu dau nimic.
Terceanu Geanina: Ai înţeles? Deci, nu daţi în gât, că pedeapsa o dă instanţa!
Intermediar: Da’ nu-i vorba de dat în gât! Da’ băi, stai liniştită, că nu fac, nu fac. Deci, nu fac.

Intermediarul a încearcat să obţină de la judecătoare o strategie comună de apărare.

Intermediar: Dacă în caz mă cheamă sau o cheamă, ce să zicem? Să cădem de acord toţi.
Terceanu Geanina: Nu… ce să zici? Nimic! Ce să zicem? Asta e! Nu ne cunoaştem şi nu spunem.
Intermediar: Păi, normal că nu zicem nimica, dar ce zicem?
Terceanu Geanina: Nimic! Ce să zicem? Asta e! Nu dai declaraţii!

Terceanu a decis achitarea tuturor celor opt inculpaţi pe 3 aprilie 2012. Decizia a fost contestată de DNA la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care pe 12 noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare, cu suspendare sau executare.

Sentinţa a fost contestată de inculpaţi. ÎCCJ a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzaţi şi a dispus condamnarea pe probele în baza cărora fuseseră anterior achitaţi, de Tribunalul Bucureşti, de un complet din care făea parte şi Geanina Teceanu.

După rejudecarea, tot la CAB, toţi inculpaţii au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Borcea şi Ioan Becali câte şase ani şi patru luni, Victor Becali patru ani şi opt luni, Geprge Copos trei ani şi opt luni, Meme Stoica trei ani şi şase luni, Gheorghe Nețoiu şi Jean Pădureanu câte trei ani şi patru luni şi Gică Popescu trei ani, o lună şi zece zile.

Share