Tel Drum continuă afacerile în mare stil, în Teleorman

Share

Deși se află în insolvență, compania Tel Drum încheie în această ultimă parte a anului 2019 contracte profitabile cu statul. Cu statul teleormănean, dacă se poate spune așa.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Principala sursă de bunăstare a companiei atribuite de procurori lui Liviu Dragnea pare să fie Consiliul Județean Teleorman.

Dacă în ultimele zile ale lunii precedente, Tel Drum încheia un contract de 46 milioane lei cu Consiliul Județean Teleorman, iată că la începutul acestei luni, mai precis pe data de 6 decembrie, celebra firmă aflată în insolvență a bătut palma cu aceeași instituție publică pentru modernizarea unui drum județean pe bani frumoși.

Potrivit, Sistemului Electronic de Achiziții Publice, valoarea contractului se ridică la 13.586.743 lei. Practic, în conturile Tel Drum intră și pe luna decembrie încă 13 milioane de lei pentru o lucrare publică.

Ca de obicei, s-a mers pe varianta procedurii simplificate, iar ofertele au fost depuse online. La finalul acesteia s-a stabilit că numai Tel Drum poate moderniza în condiții bune Drumul Județean 612 Călinești-Antonești.

În plus, ca să nu fie nimeni supărat, tot Tel Drum este beneficiarul în Teleorman al contractului multianual de întreținere a drumurilor județene pe timp de iarnă. E drept că vreun raport de activitate n-a văzut nimeni și nici despre cantitățile de materiale folosite nu primim răspunsuri, dar începem să credem pe cuvânt autoritățile când spun că singura firmă care merită încredere e firma lui Dragnea. Pardon, a lui Pitiș, pe care Dragnea nu l-a văzut în viața lui, scrie jurnalista Carmen Dumitrescu.

Share