home POLITICA Tăriceanu: Ne împiedică să progresăm corupţia din statul paralel

Tăriceanu: Ne împiedică să progresăm corupţia din statul paralel

Share

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat la Craiova, unde a participat la prezentarea candidaţilor partidului la alegerile pentru Parlamentul European, că ceea ce împiedică România să progreseze este corupţia din statul paralel şi nedreptăţile pe care acesta le generează, motiv pentru care acest subiect îl preocupă permanent.

Preşedintele ALDE a susținut că, după 30 de ani de la căderea comunismului, în România s-a reintrodus acelaşi sistem de teroare prin care comunismul a condus ţara 45 de ani, iar formaţiunea pe care o conduce doreşte să elibereze justiţia de prădătorii statului paralel.





“Nu am avut nicio clipă capacitatea să îmi imaginez că după 30 de ani de la căderea comunismului, în România se vor reintroduce aceleaşi sisteme prin care comunismul a condus România 45 de ani: sistemul de teroare, sistemul de ascultare a telefoanelor, frăţia dintre securitate şi procuratură. (…) Ei bine, din perspectiva ALDE, ceea ce ne împiedică să progresăm mai mult şi mai bine este corupţia din statul paralel şi nedreptăţile pe care acesta le generează, abuzurile şi excesele cărora le-au căzut victime mii şi mii de oameni nevinovaţi. Vreau să eliberăm justiţia de prădătorii statului paralel”, a spus Tăriceanu, în faţa a circa a o mie de membrii ALDE, potrivit Agerpres.

Tăriceanu a mai spus că în ultimii 14 ani România a ajuns să fie dominată de un sistem paralel de putere care i-a eliminat pe toţi cei care nu au acceptat jocurile de culise, cum ar fi deciderea rezultatului alegerilor prezidenţiale “în sufrageria lui Gabriel Oprea, cu sprijinul lui Coldea, Dumbravă şi al procurorilor de la DNA, în frunte cu Kovesi”.

“Din păcate, în ultimii 14 ani România a ajuns să fie dominată de acest sistem paralel de putere care a hotărât să-i elimine pe toţi cei care aveau curajul să stea drepţi, să nu se înconvoaie, să nu accepte jocurile de culise, să nu accepte ca rezultatul alegerilor în loc să fie decis de dumneavoastră, cetăţeni liberi, să fie decis în sufrageria lui Oprea, cu sprijinul lui Maior, cu sprijinul lui Coldea, cu sprijinul lui Dumbravă, cu sprijinul procurorilor de la DNA, în frunte cu Kovesi şi cu cei specializaţi în anchete care sunt absolut copiate după metodele din anii ’50, cum sunt cei de la DNA Ploieşti, de la DNA Oradea sau de la DNA Braşov. La 30 de ani de la Revoluţie vom pune capăt infracţiunilor săvârşite de statul paralel, ilegalităţilor şi acestor nedreptăţi. Vreau să combatem corupţia în mod egal, în mod legal, democratic şi echilibrat. Lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie un prilej de răzbunare sau de eliminare a adversarilor politici. Nu este o vânătoare de vrăjitoare pentru că nu suntem într-o dictatură din lumea a treia”, a mai afirmat președintele Senatului.

Citeşte şi
Ungaria, propagandă jegoasă: Iohannis sărutându-se cu Juncker, trucaj foto

O manipulare grosolană a fost difuzată duminică seară, în prim time, de o televiziune apropiată

Sustinatorii sărută pancartele PSD, se închină și-și fac cruce

Participanți la mitingul PSD de la Iași, de joi, au fost filmați în timp ce

Dosarul Belina. Şapte ore de audieri în scandalul modificării geografiei

Tribunalul Bucureşti a continuat audierea a şase martori, în dosarul Belina, caz în care este

Olguţa Vasilescu laudă un atac al lui Ionuţ Cristache (TVR) la Klaus Iohannis

Ionuţ Cristache, realizator al emisiunii România 9, de la postul public de televiziune, a stârnit

Paul Stănescu a agresat o jurnalistă incomodă de la Libertatea

Un nepot al secretarului general al PSD, Paul Stănescu, este acuzat că mușamalizează neregulile de

Fură startul. Afişe electorale PSD în centrul oraşului Piatra Neamţ

Mai multe mesaje sub sigla PSD au aparut, joi, pe un cub amplasat in centrul

Dana Grecu (Chera) pleacă de la Antena 3. Şobolanii părăsesc corabia!

Dana Grecu, acum nume de familie Chera, una dintre vedetele Antena 3 în perioada în

Cum a fost activistul civic Mălin Bot în direct, la Antena 3

Antena 3 a transmis involuntar mai multe întrebări pe care Mălin Bot i le adresa

Olguţa Vasilescu = suferinţă. PSD are un scor umilitor în Craiova!

Lia Olguţa Vasilescu are un scor dezastruos. Jurnal de Craiova anunţă că Avangarde, institut condus

Gabriela Firea transformă Vinieta Oxigen în minireferendum online

Primarul general, Gabriela Firea, îi îndeamnă pe bucureşteni să se pronunţe până luni în ceea

Share