Tăriceanu este împotriva suspendării preşedintelui Klaus Iohannis

Share

Călin Popescu Tăriceanu, printr-un comunicat ALDE România, îl anunţă pe partenerul de coaliţie, Liviu Dragnea, că este împotriva suspendării preşedintelui Klaus Iohannis. Prezentăm în continuare comunicatul formaţiunii.

Liviu Dragnea ar dori schimbarea premierului Viorica Dăncilă

ALDE – PUNCT DE VEDERE PRIVIND POSIBILITATEA SUSPENDĂRII PREȘEDINTELUI KLAUS IOHANNIS

22 august 2018

Suspendarea președintelui Klaus Iohannis – tot mai depășit de cerințele și demnitatea funcția pe care o ocupă – este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri și consecințe.

Declanșarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism și violență de lideri politici lipsiți de scrupule, poate avea urmări imprevizibile.

Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părți bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condițiile în care suntem convinși că respectiva operație nu va perturba funcționarea statului, precauție cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

Doar în urma unei astfel de evaluări și a asumării concluziilor sale putem să exprimăm, în deplină cunoștință de cauză, o opțiune sau alta în privința declanșării procedurii de suspendare.

Departamentul de comunicare ALDE

Share