Tăriceanu crede că Woodstock a fost un festival al drogaţilor

Share

Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că „vrem că şcolile copiilor noştri să fie izvoare de ştiinţă şi educaţie, nu mici Woodstock-uri prin care joint-urile să treacă din mână în mână în pauze”. Woodstock este un festival legendar din SUA, în 1969 particpand peste 400.000 de oameni.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

„Anii au trecut, iar problemele nerezolvate s-au răzbunat şi se răzbună. A venit vremea să abordăm problema consumului de stupefiante cu raţiune şi curaj şi e nevoie de maximum de voinţa politică. Indiferent cine suntem, politicieni sau apolitici, de stânga sau de dreapta, părinţi sau profesori, suntem de acord că nu există nimic mai preţios decât viaţa şi siguranţa copiilor noştri. Aşa că hai să apucăm taurul de coarne conştienţi fiind că nu există soluţii miraculoase ci multă, multă muncă”, afirmă Tăriceanu, pornind de la cazul creatorului de modă Răzvan Ciobanu, mort în urma unui accident rutier şi despre care au apărut informaţii că ar fi fost şi sub influenţa stupefiantelor.

În opinia sa, una dintre marile probleme este cea care ţine de legislaţia extrem de stufoasă de la noi.

„Legalizarea, spre exemplu, a canabisului în domeniul medical – o temă de mare actualitate la nivel mondial – interzicerea etnobotanicelor ori crearea aşa numitelor camere de consum supravegheat pot fi discutate, analizate cu specialiştii, pot fi transpuse în practică, dar reclamă modificări în serie ale unor legi şi implicarea a multe ministere: Ministerul Sănătăţii, MAI, Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor etc. În plus, nici legislaţia europeană nu ajută foarte mult prin concizie şi claritate, din acelaşi motiv că la noi: o anume duplicitate şi lipsa de bărbăţie politică, ceea ce lasă soluţiile strict pe seama autorităţilor naţionale”, spune preşedintele Senatului, remarcând că nu este o temă uşoară şi că politicul nu s-a implicat suficient de mult, fapt care are o explicaţie clară şi categorică: oamenii politici evită din instinct să-şi asocieze numele cu problematici ale aşa-numitelor grupuri indezirabile social, cum sunt percepuţi consumatorii de droguri, cerşetorii ori practicantele prostituţiei.

Călin Popescu Tăriceanu afirmă că în perioada care urmează vor trebui demarate discuţii ample pe această temă, atât cu autorităţile statului din domeniu, cât şi cu lideri ai ONG-urilor, directori de şcoli şi reprezentanţi ai societăţii civile, pentru a identifica cele mai bune şi mai rapide soluţii.

„Dacă va fi nevoie, vom acorda unor asemenea ONG-uri statutul de instituţii de utilitate publică, ceea ce le va asigura sprijinul statului, pentru că munca lor este extrem de importantă în ţinerea sub control a flagelului drogurilor. Dorim să avem alături de noi în această cruciadă pe reprezentanţii bisericii, de orice confesiune ar fi ei, şi marile companii româneşti sau străine care au programe consistente de responsabilitate socială. Vrem că şcolile copiilor noştri să fie izvoare de ştiinţă şi educaţie, nu mici Woodstock-uri prin care joint-urile să treacă din mână în mână în pauze”, declară preşedintele Senatului.

El crede că această problemă trebuie conştientizată de părinţi, dascăli şi elevi, iar ignorarea ei nu înseamnă că ea se rezolvă de la sine.

„Patroni de cluburi şi discoteci, nu mai închideţi ochii la consumul de droguri sau excese alcoolice! Unii dintre tinerii care cad sub mesele clubului vostru ar putea fi chiar copiii voştri! Vrem, ca părinţi responsabili, să le asigurăm tinerilor un mediu curat şi sănătos de dezvoltare, nu unul care să pună bazele promiscuităţii de mai târziu şi ale eşecului ca adulţi”, conchide Călin Popescu Tăriceanu.

Share