Este vorba despre dosarul în care fostul șef al PDL, Vasile Blaga, este acuzat de trafic de influență. Anchetatorii cer instanței condamnarea ex-ministrului la închisoare cu executare…
Firmele fantomă au fost folosite de Gheorghe “Pinalti” Ștefan și Vasile Blaga pentru a obține bani pentru partid. Aceasta relevă referatul procurorilor DNA…
Procurorii DNA l-au trimis în judecată sub control judiciar pe senatorul Vasile Blaga, pentru trafic de influență. Procurorii Serviciului Teritorial Ploiești…
Sorin Oprescu, primarul pesedist care nu e membru PSD aflat în fruntea Capitalei, a aprobat două mitinguri de protest pentru vineri, în jurul Palatului Parlamentului, în timpul votării moţiunii de cenzură a PNL.
Cocoş, omul de afaceri şi fostul soţ al Elenei Udrea, susţine că ar fi finanţat campaniile Partidului Democrat Liberal din anul 2009 cu banii negri care au fost obţinuţi din Dosarul Microsoft.
Vasile Blaga ar fi scăpat de implicarea în Dosarul EADS şi a intrat în altă trăsnaie, fiind băgat până peste cap în Dosarul Microsoft
ACL va analiza un milion de CNP-uri, care aparţin alegătorilor care au votat pe liste suplimentare duminică.
După evenimentele din iulie 2012, am afirmat că Crin Antonescu şi Victor Ponta sunt doi politicieni care, în cheie democratică, au intrat pe ultimele câteva sute de metri de carieră politică. Ceea ce s-a petrecut în iulie 2012 are legătură directă, factuală, cauzală, cu ce se petrece acum pe Dreapta. Nu poţi candida la Preşedinţia ţării …
Au mai semnat: Mircea Eliade, Elena Udrea, Vladimir Putin, Janis Joplin, Akira Kurosawa şi Dimitrie Cantemir.
Nimic nu-şi putea dori cu mai multă bucurie USL decât această fărâmiţare a forţelor de dreapta. PDL se arată a fi factorul destructiv numărul unu, poziţia dominantă pe dreapta eşichierului politic făcându-l, în acest moment, să contribuie decisiv la spargerea unităţii forţelor politice pro-occidentale şi pro-reformiste din România. Adepţii PDL de pe Facebook se pot …
Nașul TV organizează pe 22 iunie, de la ora 15:00, dezbaterea televizată „Forumul Dreptei”, cu participarea liderilor formatiunilor de centru-dreapta.
În lunile care urmează, vom vedea modalitatea tipică PSD de a intimida presa. Presa eroică va redeveni atributul gloriei cu coaste rupte.
Presa tv a fost pro-USL sau ipocrit-echidistantă cu un scor de cinci la unu. ARD/PDL nu a creat un esichier alternativ de presa libera de propaganda.
Folsirea ipocrită a Monicăi Macovei pe post de unealtă propagandistică anticorupţie, lăsată să alerge prin curte puţin, cu leaţul slăbit, a contribuit la întreţinerea armonicilor destructive în electoratul de centru-dreapta, care s-a regăsit în mică măsură în candidaţi. Cristian Rădulescu, de exemplu, este om cu o decizie stranie de necolaborare cu fosta Securitate dată de CNSAS …
Germenii ARD trebuiau constituiţi încă de anul trecut, unitar, coerent, cu mesaj politic, program politic electoral, subiect şi predicat.
Ar exista în PDL o grupare anti-Băsescu, al cărei lider e Blaga, din care fac parte politicieni PDL corupti, care au pus batista pe ţambal cu USL.
Prima concluzie este că Alianta Romania Dreapta pare a fi metodistul fără excelenţe care te duce unde trebuie.
“Flacăra Democraţiei a rămas aprinsă. Românii au respins lovitura de stat a celor 256 de parlamentari conduşi de Victor Ponta şi Crin Antonescu.”
~cerintele CE catre Ponta & Antonescu~Rus vrea sa ciopleasca la liste pana-n buza referendumului~dezastrul fondurilor europene~vot contra restauratiei~
Curtea Constitutionala a decis ca e, pe constitutionalitate, masculul alfa din ograda, dar ca pucistii au respectat legea atunci cand au facut lovitura de stat.
Azi, ora 18.00, Piaţa Revoluţiei: primul miting semnficativ al opziţiei de centru-dreapta. La miting participă şi Iniţiativa Civică de Centru-dreapta.
Dumnezeu ne dă acum o şansă. Aceea de a ne întoarce cumva în propriul nostru trecut, prin vremurile mineriadelor, pentru a rezolva ce nu am făcut atunci.
Dacă acest sistem politic se va întrupa în România, cum se prefigurează acum, nu trebuie să ne facem iluzia că alegerile vor fi libere.
PDL evoluează involuând politic. Când a venit Traian Băsescu preşedinte în locul lui Petre Roman, cel ce e azi preşedintele României a înlocuit un grup de lideri PD (Petrică Roman, Duvăz, Simona Marinescu, Cristian Dumitrescu, Eugen Dijmărescu, Sassu, Anton Vătăşescu) cu un alt grup, de “tineri furioşi” ai politicii. Braşov Times situaţia e cam albastră …