Euromagie, iluzionism chinez și simplificare românească (TRU)

“Poate fi Europa salvată?” – întreabă Krugman într-un eseu curpinzător și subtil. Krugman e un economist faimos și un gînditor politic ancorat ferm în obamism.

Esti portocaliu? (Stefan Vlaston pentru Contributors)

Este intrebarea-acuza care ma plesneste cel mai des. Nu mai pot dormi noaptea de cosmaruri portocalii. Am dat de pomana tot ce aveam portocaliu.

Revista presei. Seres: Voiculescu, dement

Fost ministru al Economiei în guvernul Tăriceanu şi protejat al lui Dan Voiculescu, Ioan Codruţ Şereş îşi dezamăgeşte crunt, dar în mod secret, binefăcătorul.

Dinamica datoriei statelor din UE (Money.ro)

Criza financiară declanşată în 2007 a adus o creştere importantă a datoriei guvernamentale a ţărilor Uniunii Europene.

Revista presei. Ziua Nationala

Aproximativ 1.500 de militari aparţinând ministerelor Apărării Naţionale, Internelor, SRI şi SPP participă, miercuri, la parada de Ziua Naţională.

Revista presei. Inca o stenograma. Chirieac despre Gandul

Curentul: Bogdan Chirieac despre colegii de la „Gândul“: Dă-i în p…a mea“. FOTO: Evenimentul zilei “Chirieac: Mamă! La ce oră aveţi CSAT? Şereş: La trei. Chirieac: De la trei la…

Moldova intoarce spatele Rusiei

Exit-poll-uri contradictorii in Republica Moldova, dar ambele sondaje la urne arata ce forte vor face alianta de guvernare: Alianta pentru Integrare Europeana.

Cît mai durează pînă se prăbuşeşte UE? (Claudiu Tarziu)

“Aşadar, bună dimineaţa, D-le van Rompuy. Sunteţi deja de un an pe post şi în acest timp a început întreaga construcţie să se sfărâme, haosul domneşte…”

Ghimpu pentru Agerpres: Să ne eliberăm definitiv de trecutul comunist!

Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) va fi reconstituită după alegeri şi are şansa să obţină mandatele necesare pentru a alege preşedintele ţării, a declarat în cadrul unui interviu acordat Agerpres,…

Revista presei. Moldova: alegeri cruciale

Basarabenii vor trebui să decidă, duminică, dacă merg pe mâna partidelor proeuropene sau se întorc la politica izolaţionistă a comuniştilor.

Irlanda ingenuncheata, Grecia mustrata, Portugalia infricosata (Mihnea Vasilache pe Contributors)

Criza euro si a datoriilor suverane a rabufnit cu putere in ultimeze zile, dupa o scurta acalmie.

Ce intelege un american din romani si din Romania?

Friedman, ca senior Stratfor, stie mai mult decat banuieste. Mai bine zis, nu e omul banuielilor, ci acela care isi intemeiaza afirmatiile pe informatii certe.

Revista presei. Legatura Chelu – SOV

SOV, dupa escrocheria FNI, a decis sa-si mute afacerile pe apropiati. Chelu era o interfata a lui Sorin Ovidiu Vantu pe piata de capital.

Irlanda, in faliment de facto, flutura steagul alb (Contributors)

Guvernatorul bancii centrale a anuntat acum cateva ore ca se asteapta ca guvernul sa ceara oficial ajutor financiar de zeci de milarde de euro de la UE si FMI.

Uniunea Europeană, un experiment periculos (Americanul pentru RV)

Pe ambele maluri ale Atlanticului ies la iveală jocurile piramidale în care s-au angrenat marile bănci internaţionale cu complicitatea politicienilor.

Multe soparle in gaurile analizei Stratfor despre Romania (Mixich pentru Contributors)

E viciu vechi şi nobil plăcerea nebună de a-i auzi pe alţii, îndeobşte pe străinii din ţări mai civilizate, aruncându-şi părerea despre România.

CRIZA EURO: Soluţia este falimentul (Presseurop)

Irlanda riscă prăbuşirea financiară, în timp ce Grecia continuă să-şi adâncească deficitele. Dar sunt contribuabilii cei care trebuie să plătească?

G-20: stres post-traumatic (Theophyle pentru Contributors)

Dupa 2 zile de intalniri si discutii pe baza unei agende si a zeci de propuneri, lucrurile vor continua sa ramana asa cum au fost inaintea acestei intalniri.

Revista presei. Dutu numeste pianul lui Dan Grigore tambal

Doi dintre membrii CNA, Constantin Duţu şi Dan Grigore, s-au certat violent în şedinţa de marţi a Consiliului, de la o greşeală gramaticală făcută de Duţu

Revista presei. Amenda uriasa de la Comisia Europeana

Comisia Europeană a sancţionat România cu 10% din suma destinată subvenţiilor directe la hectar pentru 2007.

Manevre ce pregatesc Razboiul Mondial (AIM)

Chiar daca pe 11 noiembrie nu a inceput Al Treilea Razboi Mondial, asa cum a prezis Nostradamus, Vangai i se mai poate acorda un termen de gratie.

Revista presei. Negocieri de extradare a lui Hayssam

Băsescu se întâlneşte miercuri cu Bashar al-Assad, care se va afla într-o vizită de două zile în România pentru semnarea unor acorduri bilaterale juridice.

Europa Federală? Tocmai s-a format (Presseurop)

Adevăratul eveniment de săptămâna trecută de la Bruxelles a fost faptul că Europa a făcut un pas important spre a deveni un stat unic.

UE se bagă în politica de apărare a Cehiei (Prioritate de dreapta)

Comisia Europeană a decis să cheme Cehia la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) pentru că nu ar fi respectat normele UE la achiziţionarea unor aeronave militare.

Václav Klaus: Mesajul de Ziua Naţională a Cehiei (via Prioritate de dreapta)

Grupul celor mai puternice economic şi mai importante politic dintre statele lumii tinde să devină o etapă informală preliminară a unui guvern global.