Barna nu exclude susţinerea unui cabinet de tranziţie cu ALDE şi Pro România

Liderul USR Dan Barna a declarat că formaţiunea pe care o conduce ar putea accepta susţinerea unui guvern de tranziţie, chiar dacă în el ar fi ALDE şi Pro Romania.

Condiţia ar fi totuşi aceea de respectare a condiţiilor de integritate USR, lucru care ar complica ecuaţia susţinerii parlamentare din partea USR.

Codruţa Kovesi a fost primită cu flori şi aplauze la Parchetul General. Ce a declarat la ieşire VIDEO

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost întâmpinată cu flori, aplauze și scandări anti-PSD când a ajuns la Parchetul General. Aici a fost audiată de procurorul Adina Florea, ca urmare a unui denunț depus de Sebastian Ghiță.

”Codruța, nu uita, noi suntem de partea ta”, ”PSD, ciuma roșie” sau ”Arde-i pe corupți” – au fost lozincile scandate de cei aproximativ 30 de susținători care au întâmpinat-o pe Kovesi.

Protest pentru sustinerea Laurei Codruta Kovesi – Vineri, ora 17

Un protest masiv se anunţă pentru vineri seară, la ora 17.00, la Piaţa Victoriei, pentru susţinerea Codruţei Kovesi la şefia Parlamentului European.

Acest protest se desfăşoară în contextul încercării PSD-ALDE de a bloca prezenţa fostei şefe a DNA la audierile din Parlamentul European, pentru funcţia de procuror general european.

Apel la solidaritate cu Andrei Pleşu

SEMNEAZĂ APELUL AICI Subsemnaţii am luat cunoştinţă cu indignare şi revoltă de noua agresiune mediatică produsă împotriva unei importante personalităţi a vieţii noastre intelectuale. Cuvintele proferate timp de o oră pe un canal de televiziune, la adresa unuia dintre cei mai respectaţi cărturari ai României, profesorul Andrei Pleşu, fondator si rector al unei instituţii admirate …

Revendicarile mass-media dezbatute in Parlamentul European

Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind si Patronatul Presei din Romania ROMEDIA solicita Guvernului sa inceapa in cel mai scurt timp negocierile cu partenerii sociali, pentru aplicarea in regim de urgenta a revendicarilor pentru sustinerea industriei de media, solutii dezbatute in cadrul audierii publice ce a avut loc ieri in Parlamentul European de catre Intergrupul pentru …