Americanii ar aduce armament în România prin Kestral Group

O firmă pakistaneză, Kestral Group, ar urma să fie interfaţa prin care americanii aduc în România înzestrare militară. Kestral lucrează pentru mari companii americane din industria militară.

Kestral Group este cea mai importantă companie din sectorul de Apărare și de Securitate din Pakistan. Firma e specializată în consultanță și intermediere în domeniul contractelor de achiziții militare.

Marea Neagră se înfierbântă. Nu e lac rusesc. Statele Unite înfruntă Rusia

Armata Statelor Unite mizează pe un program de exerciţii integrate la nivel global pentru contracararea Rusiei. Astfel, Marea Neagră devine pentru ea zonă de interes. Sunt cuvintele amiralului John Healy, coordonatorul manevrelor din Europa..

Acesta a explicat că au fost acceptaţi observatori ruşi la activităţile de la Marea Neagrp, deşi Moscova nu este transparentă. Scopul SUA este de a se pregăti mai bine pentru a face faţă unei Rusii din ce în ce mai agresive.

Conflict deschis. 755 de diplomaţi americani expulzaţi din Rusia

Conflict deschis între Statele Unite şi Rusia în aceste momente. 755 de diplomaţi americani din patru mari oraşe vor fi expulzaţi. Vladmir Putin a anunţat aceasta acum, pe postul public de televiziune.

Este vorba despre o replică faţă de noile sancţiuni împotriva Rusiei, adoptate recent de Congresul american. Preşedintele rus mai spune că două proprietăţi ale Statelor Unite la Moscova vor fi confiscate.

Rachete Patriot pentru România, aprobate de Statele Unite

Departamentul american de Stat a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de rachete Patriot către România. Este vorba despre o achiziţie de 3,9 miliarde de dolari, a anunțat marți o agenție a Pentagonului, citată de Reuters.

Contractorii principali ar fi Raytheon Co și Lockheed Martin Corp. Este o informaţie furnizată de Defense Security Cooperation Agency.