Adrian Zuckerman pare la fel de anticorupţie/stat de drept ca şi Hans Klemm

La prima vedere, posibilul viitor ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, pare a fi la fel de fervent adept al statului de drept şi al luptei anticorupţie ca şi predecesorul lui, Hans Klemm. Oricum, el aici nu va face nimic altceva decât ce îi spune să facă Departamentul de stat.

Adrian Zuckerman, ambasadorul propus de președintele american Donald Trump, a declarat la audierea din comisia de specialitate a Senatului SUA că va milita pentru independența justiției din România și va ajuta autoritățile de la București în lupta anticorupție.

Hoyt Yee: Ţările cu stat de drept slab sunt vulnerabile la acţiunile Rusiei

Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, s-a aflat la Bucureşti, într-o vizită în regiune. Oficialul american s-a întâlnit cu membri ai Administraţiei Prezidenţiale, mai mulţi lideri politici şi reprezentanţi ai societăţii civile, pentru a discuta aspecte referitoare la relaţiile bilaterale, relaţiile economice, situaţia din Ucraina, dar şi despre statul …

PNL pierde oricum

Indiferent ce va face în continuare, Partidul Naţional Liberal a intrat acum pe o pantă descendentă, care a început pe 9 decembrie 2012, odată cu apogeul creşterii sale nenaturale, pe considerente care nu au nici o legătură cu doctrina liberală şi statul de drept. Pregătirea acestei căderi electorale (pentru că credem că astfel va fi, …

Ce se întâmplă cu aceşti oameni?

Dinspre Parlament, cu complicitatea Guvernului, acum un an şi jumătate, un grup de borfaşi de partid şi de stat leagă fedeleş Avocatul Poporului, ejectează ilegal preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, suspendă Preşedintele şi provoacă referendum. Evident, referendumul încearcă, se pare, tot ei să-l fraudeze, în toamna anului 2012 şi procurorii anchetează aceste posibile fraude. Ele …

Ecologia, protecţia mediului şi statul de drept

Pornesc de la un foarte bun articol scris de Andrei Cornea în ediţia online de la Revista 22, De ce nu suntem de acord?, în care autorul remarcă exact absurdul situaţiei constatate de noi anterior: manifestanţii pentru statul de drept sunt consideraţi de către talibanii ecologiei, protecţiei mediului, fără stat de drept, băsişti. Ei cred că …

Cine încalcă statul de drept, adio bani europeni

Comisia LIBE din Parlamentul European a adoptat o rezoluţie conform căreia Comisia Europeană (CE) ar trebui să elaboreze imediat un sistem de monitorizare a tuturor statelor membre, privind felul în care sunt respectate valorile europene şi a criteriile de aderare la Uniunea Europeană. Rezoluţia (31 de voturi pentru, 18 contra) a analizat respectarea drepturilor fundamentale …

De ce nu ies românii în stradă pentru Justiţie liberă?

Adepţii Dreptei sunt atomizaţi şi dezamăgiţi. Au pus provizii în cămară şi, jigniţi şi supăraţi pe atitudinea compatrioţilor lor ce au votat Stânga, nu acceptă să protesteze alături de aceştia. Membrii nucleului dur stau în casă, cu totoşii de iarnă pregătiţi şi ciorapii de lână pe calorifer, şi-au cumpărat un pachet de tutun şi un …