Procurorii DNA solicita Parlamentului European ridicarea imunitatii lui Adrian Severin
DNA urmează să facă toate demersurile legale pentru a clarifica situaţia privindu-l pe europarlamentarul Adrian Severin
DNA urmează să facă toate demersurile legale pentru a clarifica situaţia privindu-l pe europarlamentarul Adrian Severin
Am urmărit cu atenţie mişcarea sindicală şi jocul puterii în raport cu aceasta. Puterea politică se teme de sindicalişti şi, în primul rând, de NUMĂRUL lor.
~miza luptei Ghita-SOV~wiki-scurgeri despre viata intima a magistratilor~BNR incurajeaza creditarea~actiunile Oltchim in voga, dupa anuntul de privatizare~
Preşedintele CNSLR – Frăţia, Marius Petcu, a fost arestat preventiv, ieri, de către instanţa supremă. Înalta Curte a admis recursul DNA.
Prim-vicepresedintele CNSLR Fratia Liviu Luca va prelua, temporar, conducerea confederatiei sindicale in locul lui Marius Petcu.
Membru PPE si al Partidului Popular din Spania, Pablo Zalba Bidegain este cel de-al patrulea europarlamentar implicat in scandalul “mita pentru amendamente”.
A trecut o saptamana de la declansarea scandalului Severin. Tragem cateva invataminte. Romania sufera enorm din cauza coruptiei si clientelismului politic.
~oligarhii romani, unelte rusesti~furtuna Wikileaks pe Internet~Marius Petcu, negociator la rata la spaga~ce ne aduce al doilea val de criza globala~
Între arestarea sindicalistului Petcu, prins în flagrant de mită, şi devoalarea lui Severin, prins ca europarlamentar cu factură de lobby, nu e nici o diferenţă
~Sorina Matei vorbeste, afara din burta monstrului~lobbystii dau in Severin~nou acord cu FMI~Greg Konieczny, în consiliul Bursei~Fukushima, posibila fisura~
~Liviu Avram~ Pe undeva, admir fenomenala tărie de a rezista a lui Adrian Severin. Reportajul din „Sunday Times” privindu-l pe Adrian Severin conţine, înainte de a descrie prima întâlnire dintre reporterii sub acoperire şi europarlamentarul român, un fragment al cărui tâlc l-am înţeles iniţial într-un anume fel. Iată fragmentul: „Fostul vicepremier român Adrian Severin s-a …
Adrian Severin refuza sa recunoasca evidentele, uitand ca Parlamentul European nu este cel in care si-a facut el cariera damboviteana.
De vreo trei zile, Lavinia dintr-a şaptea este de nerecunoscut: nu mai e atentă la ore, a devenit agresivă şi foarte obraznică.
~arestarea lui Marius Petcu sau despre lacomie~Severin huiduit in PE~pe cine a mai sponsorizat Vantu~gata, se pregateste de imprumut extern si Portugalia~
Vara trecuta doua surse diferite ne-au spus ca exista lobisti suspectati ca platesc eurodeputati pentru a ajuta la modificarea legilor din parlament.
Cinci dintre cei 60 de eurodeputati, nu trei au acceptat oferta falsilor lobby-isti Sunday Times.
~ce vrea Fiscul de la platitorii de TVA~cine influenteaza SRI~Severin luat cu huideo la Bruxelles~ce ne freaca fregata~cum s-a ofilit energia verde~
~Severin. Nu pleaca nici dat afara~Stoica, alunecos ca scoica, vrea compromis in PDL in jurul lui Boc~se tipareste moneda?~euro, la cursul maxim fata de dolar~
~razboi a la francaise~de ce nu intram in Libia – explicatiile lui Basescu~Cora investeste doar in Romania~yenul, cea mai mare depreciere de doi ani~
~tragedie in Japonia~escrocheriile lui Lincu~Basescu il vrea presedinte PSD pe Boc si premier independent~CIA despre economia noastra~inca o cearta Base-Sarko~
~adevarul despre mita de la ANAF~Gaddafi ameninta cu genocid~Felix, protejat de Regimul lu’ Emil~Necolaiciuc va fi extradat~sare pretul benzinei~giga RCSRDSUPC~
~vamesi curati ca lacrima~unde pui degetul~Oltchim spre privatizare~riscul unui cutremur in Romania~petrolul se scumpeste, atacat de criza din Libia~
“Eu stiu cat produce si cum produce. Sa aiba grija – si noi suntem pe fata pamantului si nu sunt singuri. De acum trebuie sa imparta…”
~Vantu zice ca de-acum incolo e chitit pe Basescu~concursul pentru premier, amanat~razboiul vamesilor~iesim din recesiune?~ noua Dacia Popster~
Liderul sindicatului Sed Lex, Vasile Marica, ar fi facilitat angajarea unei inspectoare vamale contra sumei de 20.000 de dolari.