Propagandista Sarmiza Andronic este apropiata lui Ghiţă şi PRU

Mihai Gâdea şi realizatorii Antena 3 o au invitată de câteva luni, în studiourile postului, pe Sarmiza Andronic, care se prezintă drept analist politic… citeşte mai departe
Mihai Gâdea şi realizatorii Antena 3 o au invitată de câteva luni, în studiourile postului, pe Sarmiza Andronic, care se prezintă drept analist politic… citeşte mai departe
Sebastian Ghiţă e în prezent inculpat în trei dosare penale aflate în lucru la DNA. Direcţia a spus Mediafax că există trei dosare aflate pe rol, în stadiu avansat… citeşte mai departe
Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, patron RTV, a fost fotografiat pe o plajă de lux, din Grecia. Vara trecută, se lăfăia fără griji, pe o plajă din Muntenegru.
Ghiţă a fugit în Serbia în anul 2016, pentru a scăpa de arest. El se afla în aceste zile, alături de familie şi de prietenii săi, în Mykonos, una dintre cele mai scumpe destinaţii din Marea Egee…
Unul dintre marii beneficiari ai contractelor de achiziţii de echipamente medicale este Sebastian Ghiţă, fost deputat PSD, actual fugar, ascuns la Belgrad.
Ghiţă este şi patronul România TV, televiziune care a difuzat numeroase ştiri panicarde despre coronavirus…
Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta și politician, are o firmă de prăjituri. În iulie 2019, Daciana Sârbu l-a cooptat în societatea comercială pe Dumitru Cârstea.
Acesta este socrul lui Sebastian Ghiță, deținător de azil politic la Belgrad, după ce a fugit de Justiţia română…
Alexandru Ghiță, fratele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, a fost trimis în judecată de DNA alături de firma lui, 2KTelecom, și alți 9 inculpați și 12 firme controlate de frații Ghiță, pentru evaziune fiscală de peste 100 de milioane de lei.
Comunicatul integral al DNA…
Fostul deputat PSD, fugarul Sebastian Ghiță, s-a constituit parte civilă în dosarul foștilor procurori DNA, Lucian Onea și Mircea Negulescu zis Portocală.
Ghiță solicită 1 milion de lei reprezentând ”despăgubiri materiale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial produs și imputabil celor doi inculpați”.
Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă are calitate de inculpat în trei dosare aflate pe rolul DNA, se arată într-un răspuns al Parchetului Anticorupţie la o solicitare de presă.
Este vorba de dosarul ”Taxă pentru obţinerea de contracte IT”, dosarul ”Hidro Prahova” şi dosarul ”Ponta-Blair”. Toate dosarele au fost începute de DNA Ploieşti şi au fost preluate de DNA Central.
Elena Udrea își dă arama pe față, sub presiunea spaimei de puşcărie: are o gândire de PSD-istă sadea, după ce multă vreme a pozat în anti-PSD-istă.
După ce a declarat că admiră lupta Antenei 3 cu „statul paralel” și că Dan Voiculescu e o victimă politică, infractoarea fugară deplânge și situația lui Liviu Dragnea, cel „târât prin procese” de același „stat paralel”.
Fostul ministru al Dezvoltării consideră că dosarul privind angajările fictive din Teleorman este o pârghie prin care „statul paralel” încearcă să-l elimine din campania electorală pe șeful PSD.
”Codruța, nu uita, noi suntem de partea ta”, ”PSD, ciuma roșie” sau ”Arde-i pe corupți” – au fost lozincile scandate de cei aproximativ 30 de susținători care au întâmpinat-o pe Kovesi.
Cum pleacă Rareş Bogdan de la emisiune, hop şi surprizele anti-publicul Realitatea TV. Vineri seară, la pupitru – inegalabilul Tavi Hoandră, care a transformat parţial emisiunea într-o tribună pro-Sebastian Ghiţă. Tavi Hoandră plânge pe umărul Baschetbalistului pentru aşa-zisele abuzuri Tema: veşnicele „abuzuri” ale DNA, ale lui Kovesi împotriva sărmanilor de miliardari care n-au abuzat pe …
Cosmin Gușă (Realitatea TV) susține că s-a întâlnit cu Dan Andronic și cu Sebastian Ghiță la Belgrad pentru a discuta despre un proiect inițiat de el anul trecut…
Sebastian Ghiță, Dan Andronic (acționar majoritar Evenimentul Zilei) și Cozmin Gușă (acționar majoritar Realitatea TV) apar într-o fotografie…
“După ce am prezentat statului român toate elementele privin actviitatea infrațională a acestui grup Onea – Kovesi am văzut că nimic nu s-a întâmplat și că tot ce face acest grup dosare fabricate este ascuns, pitit.”, spune Ghiţă.
Cele 400 de autobuze ce urmează să intre în flota RATB vor ajunge în România printr-o firmă subcontractoare.
Acționarii acesteia au legături cu avocatul tradițional al lui Sebastian Ghiță.
Sebastian Ghiţă nu vrea să fie judecat în România şi refuza etrădarea. El spune autorităţilor sârbe că se simte persecutat politic. Avocaţii săi cer revocarea arestului preventiv şi înlocuirea acestuia cu interdicţia de a părăsi Serbia.
Avocatul său sârb a cerut revocarea arestului preventiv şi înlocuirea cu interdicţia de a părăsi ţara. Culmea, tocmai această măsură a fost încălcată de Ghiţă atunci a dispărut din România, în decembrie anul trecut.
Sebastian Ghiţă va fi audiat de judecătorii Curţii Supreme din Belgrad pe 19 mai. Audierea este pentru extrădare. Şedinţa nu ste însă publică, potrivit unui anunţ al instanţei.
Documentele necesare pentru extrădarea din Serbia a lui Sebastian Ghiţă au ajuns la Belgrad. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat că autorităţile române au transmis toate actele necesare.
Demnitarul a explicat că e vorba despre 470 de pagini de documente traduse în limba sârbă. Prelungirea perioadei de detenţie pentru Ghiţă a fost solicitată doar ca măsură de precauţie.
Procurorii DNA Ploiești cer instanțelor emiterea a încă două mandate de arestare preventivă pentru Ghiță. Anchetatorii au cerut emiterea de mandate arestare pe numele lui Ghiță în Dosarul Ponta-Blair.
De asemenea, în cel în care fostul parlamentar este urmărit penal alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu. Una dintre cereri a fost…
DNA a cerut ÎCCJ emiterea unui al treilea mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță. După ce a fugit din țară, pe numele lui Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă.
Fostul deputat este în prezent în Serbia, arestat preventiv..Autoritățile române încearcă să îl extrădeze. Conform ÎCCJ, cererea de emitere a celui de-al treilea mandat arestare a fost depusă pe 21 aprilie.
Fugarul Sebastian Ghiţă a fost prins de autorităţile sărbe la Belgrad cu mustăţi, cioc şi bronzat. Ghiţă ar fi intrat în Serbia cu acte false, iar când a fost depistat, a spus, penibil: “Nu sunt Ghiţă!”. Era Ghiţă şi, când îi vezi faţa, te duce gândul la Nicolae Popa. Actele false erau de cetăţean sloven. În acest timp, instanțele din România au emis două mandate de arestare în lipsă pe numele fugarului. Sebastian Ghiță a fost văzut ultima dată în țară pe 19 decembrie 2016.
Omul de afaceri şi politicianul gangsterist Sebastian Ghiţă s-ar afla în Serbia. Autorităţile române s-ar îngriji ca acesta să nu părăsească ţara vecină. Întrebarea…
Sebastian Ghiţă este de astăzi dat în urmărire generală prin Europol. Ghiţă e singura persoană căutată probabil pentru corupţie de către poliţia europeană…
Sebastian Ghiţă a fost colaborator al Serviciului Român de Informaţii din anul 2004. Un document publicat recent relevă acest lucru. Omul momentului chiar…
Fostul parlamentar şi politician PSD Sebastian Ghiţă este acum european în toată regula. DNA a cerut ÎCCJ emiterea unui mandat european de arestare și…