Diaspora îi spune lui Iohannis că îi este îngrădit dreptul la vot

Mai multe organizații civice ale comunităților din Diaspora i-au adresat o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis.

Prin aceasta, îi transmit şefului statului o serie de nemulțumiri legate de reprezentarea românilor din străinătate în Parlament, de îngrădirea dreptului lor la vot prin diferite mijloace.

În acest context, îi cer să sesizeze Curtea Constituțională.

Scrisoare către colegii mei din Radioul Național

Ion Moraru, Realizator de emisiuni, Vicepreședinte FRJ MediaSind Hoții stigă :„ hoții !” sau „ cea mai bună apărare este atacul”. Cele două expresii, destul de prezente în limbajul nostru uzual, reflectă o stare de lucruri mai mult decât reală. Cei prinși la furat strigă intotdeauna „hoții!”și încearcă să se infiltreze repede în rândul celor …

Scrisoare deschisa pentru Sorin Ovidiu Vantu (Mirela Corlatan)

Jurnalista Mirela Corlăţan i-a adresat o scrisoare deschisa lui Sorin Ovidiu Vântu. Prima este salariata celui de-al doilea, onorabil om şi ctitor de publicaţii fără număr. Excelenta, Inca nu am avut prilejul sa ne cunoastem, dar lucrez de cinci ani la ziarul Cotidianul, al carui patron ati devenit in acest rastimp. Nu as fi apelat …

MINERIADA Scrisoare deschisa adresata…

Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu Ministrului Justitiei, domnul Catalin Marian Predoiu Procurorului General al Romaniei, doamna Laura Codruta Kovesi Noi, reprezentanti ai Victimelor Mineriadei din iunie 1990, ne adresam Excelentelor voastre, garanti ai actului de Justitie din Romania, excedati, scarbiti si jigniti de profilul actual al Justitiei romanesti, care si-a dat masura deplina prin Rezolutia …