Toate datele arată în acest moment că declanșarea alegerilor anticipate este departe de a fi o certitudine. Ce se va întâmpla în scenariul optimist, în care anticipatele se pot declanșa undeva la jumătatea lunii iunie?
Dar care ar putea fi scenariul pesimit? Cine și cum ar putea împiedica anticipatele dorite de președintele Klaus Iohannis, în cazul pesimist…
Gabriela Firea susţine că ministrul de Interne Carmen Dan a pus la cale episodul în care prefectul Speranța Cliseru a fost certată în public, în timp ce se afla la o terasă, de către un bucureștean.
#S-a afirmat și în Comitetul Executiv că ar trebuie să fie demisă doamna prefect pentru cele declarate cetățeanului care a venit peste dumneai la o terasă…”
Să luăm în calcul posibilităţile ca, într-un fel sau altul, Revoluţia să continue. Care sunt scenariile posibile în marja perioadei următoare?
Ceva mai mult de 48 de ore au trecut de la NUP pe plagiatul lui Ponta la SUP pe detinerea ilegala de munitie a lui Nastase. A inceput confiscarea Justitiei.
E posibil ca, după puciul parlamentar cu jurişti, instinctul de supravieţuire pe termen lung al vulpoilor stângişti de tipul celor din PSD să lucreze.
Ca actant geopolitic regional, Federaţia Rusă stă la pândă, aşteptând scăderea puterii UE, pe măsură ce aceasta intră într-o criză tot mai profundă.
USL are o altă agendă, una paralelă. Dacă Ponta reprezenta România la Bruxelles, la acest consiliu, se făcea de râs.
Chiar dacă percepţia asupra intervenţiei militare internaţionale în Libia este pozitivă, este bine să ne gândim şi la ce ar putea merge prost.
* Pe 22 ianuarie, Anchetatorul Monden a publicat un interviu in exclusivitate cu Marina Almasan, organizatorul Eurovision Song Contest Romania 2010 * Raspunsurile pe care le da sotia lui Victor Socaciu sunt extrem de interesante si sugestive * Ele spun multe despre modul cum gandeste organizatorul din acest an al concursului * Vom proceda ca …