Revista presa(rilor). I-realitatea Media. I-nterzice si aerul

Emisiunile lui Robert Turcescu scoase de pe Realitatea TV, anunta Mediafax. Iata ce a declarat jurnalistul Nişte colegi de-ai mei de la Realitatea TV care au putere de decizie în privinţa spaţiului editorial au hotărât, fără să se gândească prea mult, dintr-un impuls uşor bizar, că Robert Turcescu nu mai poate apărea pe Realitatea TV. …

Revista presa(rilor). Turcescu, in locul lui Sassu?

Adrian Tudor sustine ca Turcescu nu vine interimar, ci definitiv, si nu director, ci presedinte cu puteri depline in locul lui Alexandru Sassu: Viitorul preşedinte-director general al SRTv va fi desemnat jurnalistul Robert Turcescu, acesta urmând să colaboreze cu un consiliu de administraţie numit pe baza actualei legi de funcţionare a instituţiei, în care o …

Revista presa(rilor)

Adevărul Holding acuză “murdarele principii de business” ale lui Sorin Ovidiu Vântu, anunta Mediafax: Adevărul Holding acuză, marţi, în comunicatul referitor la interzicerea difuzării publicaţiei Kamikaze în reţeaua Acces Press, faptul că Sorin Ovidiu Vântu şi-ar etala, astfel, “în toată «splendoarea» murdarele principii de business care au făcut atâta rău pieţei media în ultimii cinci …

TVR se shfortzeaza sa faca dezbatere Basescu-Geoana

Precum se vede din acest document emanat de conducerea Televiziunii Romane astazi, care poate fi vazut si online, pe site-ul institutiei, inteleptii din Calea Dorobantilor pun la cale inca una sau doua intalniri foarte mediatizate intre Traian Basescu si Mircea Goarna, pardon, am vrut sa spun Geaona, adica, pardon, am vrut sa spun Geoana, care, …

TVR insista. Si insista. Si insista. Si insista…

Dupa ce a zapacit o tara-ntreaga, cu o emisiune cretina gen “Cine stie castiga”, la care niste bieti oameni simpli, din popor, au raspuns contracronometru la intrebarile cretine, puse de trei gagici lipsite de imaginatie, asta reprezentand “Cupa UEFA” a candidatilor la Presedintie, TVR a trimis, in cursul serii trecute, la 22:40, un Comunicat TVR …

Andrei Partos: Politrucii decrepiţi ai TVR s-au aruncat pe scena Braşovului!

FOTOINFO: Andrei Partos pentru Q Magazine: Trebuie sa va avertizez ca nu mai sunt stapanul exclusiv al acestor pagini. Tinerii mei prieteni forumisti, www.andreipartos. myforum.ro, au devenit extrem de atenti la programele tv. SURSA: www.qmagazine.ro Andrei Partos, pe forumul care ii poarta numele in adresa de web: “[…]n-am văzut Gala Laureaţilor, adică o cântare a …

TVR o tine danga ca finala Eurovision Romania s-a desfasurat corect

O sa continuu acum seria de postari, care pornesc de la prezenta lui Iosif Kiss, la sfarsitul saptamanii trecute, la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Impreuna cu avocatul TVR, Iosif a avut infatisare in prima runda de audieri, privind o posibila discriminare a trupei Biondo de catre unii membri ai juriului finalei Eurovision. Am …