Maratonistul Tibi Uşeriu și Prinţul Nicolae au participar ca voluntari într-o campanie de împădurire.
20 de mii de puieţi au fost plantaţi duminică, în judeţul Cluj, în cadrul unei campanii de împădurire.
Aceasta a fost organizată de Asociația Tăşuleasa Social.
Este cea care l-a sprijinit pe Uşeriu în Maratonul Arctic.
Prinţul Nicolae a revenit în România, împreună cu logodnica lui, Alina Maria Binder. El a fost prezent la un concert memorial de celebrarare a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Concertul memorial a avut loc la la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.
Oficial, prinţul Nicolae este scos din linia de succesiune la Tron. Neoficial, presa britanică tot trimite semnale despre faptul că el este alesul. Că el va fi următorul. Lucrul acesta s-ar putea datora unei percepţii simplificate a realităţii de peste Canalul Mânecii…
The Telegraph anunţă că prinţul Nicolae se va muta înapoi în România, împreună cu soţia lui, Alina-Maria. Ziarul aminteşte despre ameninţarea pe care o simte Margareta, custodele Coroanei, prin venirea în ţară a lui Nicolae…
Prinţul Nicolae şi Margareta au părut azi, la parastasul Majestăţii Sale Regele Mihai I, că se recunosc reciproc.
După unele priviri de oţel ale lui Nicolae, finalmente cei doi s-au cunoscut, recunoscut şi sărutat pe obraji.După cum se poate observa, sub privirile zâmnitoare ale Alinei Maria Binder, logodnica prinţului.
Prinţul Nicolae le-a adresat românilor mesajul său cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului. Mesajul este adresat de el în numele său şi al logodnicei sale, Alina Maria Binder…
Principele Nicolae a anunțat aceasta acum, prin intermediul avocatului său, Radu Enache. El este gata să conteste decizia de excludere din linia de succesiune și vrea să fie reintegrat în Familia Regală…
Prinţul Nicolae a devenit un caz tratat pe larg, copios, de presa britanică. Daily Mail tratează subiectul, cu mici erori inerente. De exemplu, jurnaliştii britanici au înţeles că, prezent la înmormântarea Regelui Mihai I, Nicolae ar fi fost reprimit în linia succesorală…
Un nou mesaj către români a fost transmis de prinţul Nicolae acum, în aceeaşi manieră ca precedentele. El promite să nu renunţe la atitudinea sa asemănătoare cu cea a Regelui Mihai I.
Voi veni înapoi. Nu mă las bătut. Sunt alături de țară și popor cum a fost bunicul meu întotdeauna.
, spune osul domnesc.
Prinţul Nicolae a postat recent pe Facebook un mesaj cutremurător despre Majestatea Sa Regele Mihai I. Detractorii osului domnesc acum vor spune, evident, că mesajele acestuia sunt studiate, puse de altcineva. Nimic mai mincinos…
Prinţul Nicolae a dat publicităţii un comunicat de presă, în care face noi dezvăluiri despre detaliile scoaterii sale din linia de succesiune la Tron. El susţine că în jurul său se ţes intrigi şi a fost tratat ambiguu şi agresiv.
Nicolae spune că, în anii trecuţi de la scoaterea sa din linia succesorală, Casa Regală, dominată de Duda şi Margareta, au făcut tot posibilul să-l îndepărteze
Starea de sănătate a Regelui Mihai s-a ameliorat, în pofida celor afirmate de mai multe săptămâni de Principesa Margareta. Este vorba despre relatările jurnaliştilor prezenţi duminică seară la locuinţa din Aubonne.
Jurnaliştii spun că aceasta ar fi locuinţa “particulară din Elveţia a fostului suveran al României. Aceasta citându-o pe Margareta. Există nişte contradicţii.
Convenția Naţională pentru Monarhie Constituţională (CNMC) scrie despre Regele arestat, aducând grave acuzaţii Casei Regale: Astfel, Regele Mihai ar fi ţinut în arest de securişti.
Deciziile emise în numele său sunt acum oficial puse la îndoială Printre acestea, este şi scoaterea din linia succesorală a prinţului Nicolae. CNMC aminteşte şi tranzacția inacceptabilă cu PSD și emisarii lui cu dosare penale.
Prinţul Nicolae nu a agresat pe nimeni, în urmă cu câteva zile, la Aubonne. Cele două persoane aşa-zis agresate nu au depus plângere penală contra acestuia.
În urmă cu trei zile, pe 8 noiembrie, Casa Regală a făcut o plângere penală la poliţia elveţiană. Radu Duda şi Principesa Margareta au acuzat forţarea intrării în locuinţa unde se află Regele Mihai.
Principesa Elena, mama prinţului Nicolae, a reacţionat la evenimentele petrecute în ultimele zile. Ea se declară dezamăgită de fiul ei şi spune că acesta a dat dovadă de dispreţ faţă de România.
De asemenea, faţă de principiile Casei Regale de România. Elena spune că este devastată şi foarte îngrijorată din cauza comportamentului băiatului ei.
Prinţul Nicolae ar fi acuzat de tenttivă de violare a domiciliului. Aceasta după ce vlăstarul regal ar fi încercat să intre cu forţa în reşedinţa Regelui Mihai I.
Evenimentul a avut loc de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, când de regulă Sirul îşi sărbătorea ziua. Nicolae ar fi încercat să-şi vadă bunicul, nu ar fi fost lăsat să o facă şi atunci ar fi devenit violent.
Majestatea Sa Regele Mihai I al României împineşte astăzi vârsta de 96 de ani. Redacţia Starea Presei vă urează, Sire, să vă dea Dumnezeu multă sănătate şi fericire!
Regele Mihai I este una dintre cele mai importante personalităţi politice la nivel global ale secolului XX. Singur poporul român este împărţit în ceea ce priveşte imaginea pozitivă sau negativă.
Prinţul Nicolae s-a aflat, alături de logodnica sa, Alina Binder, la Festivalul de Film Astra. Acest se desfăşoară la Sibiu. Aici, Nicolae a vorbit despre Regina Elisabeta…
Prinţul Nicolae şi-a anunţat logodna cu o româncă din Sibiu, care se numeşte Ana Maria Binder. Nunta celor doi va avea loc peste un an. Cu maliţie, Casa Regală, controlată de Principesa Margareta şi Radu Duda, îl felicită pe “Domnul Nicolae”.
“Îmi face o mare plăcere să anunţ logodna mea cu domnişoara Alina Maria Binder. Ne-am logodit în iulie, în timp ce eram în concediu în Cornwall, Anglia.”, anunţă Prinţul Nicolae.
Ieri, Prinţul Nicolae de România a trimis un mesaj, care a fost citit la un eveniment organizat de Mişcarea pentru Regat şi Coroană (MRC). La Jockey Club, aceasta a organizat un eveniment, cu prilejul comemorării a 90 de ani de la urcarea Regelui Ferdinand la cer…
Zvonul oribil care circulă tot mai insistent în aceste zile este că Prinţul Nicolae, dezmoştenit de cozile de topor care au făcut uzurparea din ultimul…
Când Casa Regală a României e profund discreditată de “dudiştii” care l-au izolat pe Rege, Prinţul Nicolae dă clasă prin moralitatea sa.
Ion Cristoiu a realizat un lung interviu cu Prinţul Nicolae, plin de lucruri interesante, care merită citit cu atenţie, plin de învăţăminte.
Cineva încearcă la greu să matrafoxeze imaginea prinţului dezmoştenit Nicolae de România şi aproape că a şi reuşit acest lucru. Oare cine.
Contul de Facebook al prinţului Nicolae a dispărut fără urmă inexplicabil şi pe Facebook se mai pot găsi numai diverse fantoşe care nu-i aparţin.