Geoana, chemat pe Realitatea TV sa justifice bascalia de la CNN cu usturoiul

Din ciclul “Who the f..ck is Alis cu Păr?”, azi prezentam o superstire pentru superoamenii cu simtul umorului: “Mircea Geoana a ajuns subiect de bascalie pe CNN“, anunta ZF, preluand dupa niste colegi de trust care si-au dat seama, care preiau si ei, intr-un copy/paste transnational si vesel foarte: Acuzatiile lansate de Geoana dupa alegeri, …

Manolea, strategie de campanie a lui Basescu (OptimalMedia)

De multe zile se discută despre celebra ”flacără violet” și faptul că președintele Băsescu a apelat la serviciile unui personaj precum Aliodor Manolea pentru campania sa electorală din 2009. Redacția Optimal Media nu s-a implicat foarte mult în aceste dezbateri, preferând să observe cum evoluează discuțiile pe marginea acestui subiect. Au trecut destule zile de …

Revista presa(rilor)

Agentia de Investigatii Media anunta ca “Sarbu a vandut Agentia Mediafax din Cehia cu 1 euro“: Adrian Sarbu a vandut agentia Mediafax din Cehia cu numai un euro. Compania era total ineficienta, fata de varianta din Romania, care este cea mai importanta agentie de stiti de pe piata. Sarbu a lansat Mediafax Cehia la inceputul …

Flacarile violet din capul lui Mircea Geoana

Dupa ce Traian Basescu a castigat alegerile in fata lui Geoana (Mircea Geoana), asa cum era normal, pentru ca era un candidat mai bun, nu o paiata trasa de maini si de picioare de altii, staff-ul de campanie al fostului candidat PSD a inceput sa se comporte ciudat. Intai, in momentul in care Hrebenciuc stia …

De ce nu mai apar pe Realitatea TV

Debutul prezenţei mele pe sticlă la Realitatea TV a avut loc în urmă cu câţiva ani. Eram atunci redactor la Revista “Bilanţ” şi specialitatea mea era integrarea europeană. Încă de la înfiinţarea revistei, am avut bănuiala că finanţatorul publicaţiei este Sorin Ovidiu Vântu. Încă de atunci am avut reţinerile mele în privinţa lui Vântu. Am …

BOX: Basescu – Geoana 1169 – 969

Unul dintre capetele de acuzare ale PSD, la adresa corectitudinii alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie, a căzut. După analizarea voturilor anulate în urmă cu o săptămână, Biroul Electoral Central (BEC) a mai găsit inca 1169 de voturi bune pentru Traian Băsescu şi 969 de buletine, ştampilate în favoarea lui Mircea Geoană. Oprişan: Alegerile le-a câştigat …

VIDEO: Geoana ia 5000 € pentru partid

In imaginile din acest clip, se vede cum Mircea Geoana ia 5000 de euro pentru campania electorala, asa cum ii spune donatorul, care “va ajuta pe dumneavoastra”, dar “este contributia mea intru pregatirea unui loc eligibil pentru mine”. Nu stim daca aceasta este caseta compromitatoare pentru Mircea Geoana, despre care s-a tot vorbit in ultima …

Mircea Geoanã: Am înfrânt!

10 lucruri pe care nu le stii despre Gircea Moanã (sursa: GeoanaPresedinte) Ce meserie avea bunicul lui Geoana? Bunicul lui Geoana a fost ceferist (Mecanic pe locomotiva). Pe unde a mai lucrat Mircea Geoana? La Energomontaj. Care a fost prima masina a lui Mircea? Prima lui masina a fost un Fiat Ritmo cu motor diesel. …

Motivele contestarii alegerilor (Cosmin Pacuraru)

Daca va mai amintiti… In saptamana dinaintea turului II, pe Realitatea a curs o campanie de genul: Batran apare si se povesteste in fata camerei: “inainte de ’40 se fraudau alegerile” cu povesti cu liberali si taranisti care se incaierau, cu betivi si imbatati si fel de fel de alte nazdravanii. In saptamana dinaintea turului …

MANDATUL PRESEDINTELUI: Prevederile constitutionale sunt ambigue

Ca in multe situatii, si in cazul mandatului presedintelui statului prevederile constitutionale sunt neclare, fiecare putand sa le interpreteze in functie de interesele sale si Curtea Constitutionala, daca este solicitata, avand caderea sa le interpreteze in functie de vanturile politice care bat asupra acestei institutii. Dupa cum se stie, vanturile politice care bat asupra Curtii …

BEC va numara voturile nule la Bucuresti

Curtea Constitutionala a transmis Biroului Electoral Central ca va reverifica voturile nule la Bucuresti. Procesul de reverificare presupune reluarea numararii si reverificarii a peste 138.000 de voturi nule din intreaga tara. Din punctul meu de vedere, aceasta interpretare a deciziei este extrem de grava, pentru ca practic BEJ-urile din intreaga tara vor fi obligate sa …

Romania si razboiul energetic din zona (Cosmin Pacuraru)

Studiind evolutiile preturilor pe care Gazprom le “ofera” diverselor tari europene si comparandu-le cu influenta ruseasca in acestea, putem trage cateva concluzii. Nu are rost sa discutam depre monopolizarea politicilor interne de catre Rusia in Transnistria, unde pretul de livrare al gazelor este sub 50$/mia de metri cubi (mmc) si in Bielorusia, unde pretul nu …

Stratfor: Coalitia Anti-Basescu pregateste terenul pentru haos social in partea a doua a lunii decembrie

Stratfor vorbeste despre situatia din Romania, aratand ca “presedintele roman in functie Traian Basescu a castigat alegerile, invingandu-l pe fostul ministru de Externe Mircea Geoana cu 50,3% la 49,7%. Geoana a pretins ca a invins, dupa ce exit-poll-urile l-au dat aproape invingator in fata lui Basescu, apoi a refuzat sa accepte rezultatele oficiale, acuzand fraude”. …