Raluca Prună, mesaj dur după anularea amenzilor de CCR

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei, atrage atenţia că Marea Britanie a mărit amenzile pentru încălcarea restricţiilor, în timp ce în România acestea au fost declarate drept neconstituţionale.

„Marea Britanie, prima patrie a drepturilor omului şi a liberalismului, măreşte amenzile pentru cei care încalcă regulile privind distanţarea socială…

Dragnea, via Codrin Ştefănescu, mesaj din Penitenciarul Rahova

Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, anunţa că a vorbit cu Liviu Dragnea şi că acesta a dorit să le transmită, prin intermediul său, un mesaj românilor.

„Azi am vorbit cu Liviu Dragnea. Mă sună cam o dată pe săptămână. Era îngrijorat de tot ceea ce se întâmplă. Vede şi el gafele, stupizeniile şi măsurile haotice…

Băsescu: Parlamentele României şi Republicii Moldova să voteze unirea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a cerut duminică, la Chişinău, parlamentelor României şi Republicii Moldova să voteze unirea celor două ţări. Nu este prima dată când liderul PMP vorbeşte public în acest fel, pe acest subiect. Chestiunea este nu numai de oportunitate, ci şi de posibilitatea ca România să ducă în acest moment o asemenea sarcină economică, politică militară şi geopolitică.