PSD pregăteşte legi extrem de dure contra protestelor neautorizate

Antena 3 s.a lipit de PSD şi a început o campanie, prin care solicită parlamentarilor să adopte legi foarte dure “împotriva protestelor neautorizate”, pe modelul francez. „Propun ca România să adopte 100% modelul francez”, a spus prezentatorul Radu Tudor, anunţând că Franţa îşi va înăspri legislaţia împotriva protestelor neautorizate. PSD vrea să se prevaleze de …

Iordache, despre reţinerea lui Wagner: „Foarte bine că l-au reţinut. Trebuie să facem legea și mai dură”

Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a spus joi că el crede că forţele de ordine şi-au făcut datoria la protestul de miercuri seară din Piaţa Victoriei, întrebându-se de ce este încălcat dreptul la liberă circulaţie al celor care vor să treacă prin Piaţa Victoriei, dar care nu vor să protesteze.

SURVEILLANCE: Legislatia nationala, internationala si europeana referitoare la cipurile biometrice (BadPolitics)

a. Regulamentul Consiliului Europei nr. 2.252/2004 dă recomandări şi detalii tehnice privind cip-urile biometrice, însă nici o ţară din lume nu s-a grăbit să le implementeze cu atâta acribie tehnică şi obedienţă. România este prima ţară-pilot-cobai de pe planetă cu un asemenea proiect experimental, iar guvernarea trecută a reglementat aceasta prin: OGU 94/2008, HG 1566/2008, …

Cum devine prioritatea handicap?

La sfarsitul anului trecut si inceputul anului acesta, putin dupa ce a devenit prim-ministru, Emil Boc si-a anuntat prioritatea numarul unu in an de criza pentru Romania: miza pe infrastructura. Azi, Germania cere inghetarea fondurilor europene destinate Romaniei, in buna masura pentru infrastructura, pentru ca nu ne indeplinim obligatiile de stat membru. Acela privind ritmul …