Liviu Dragnea a pierdut procesul de la Tribunalul UE, potrivit ordonanței de inadmisibilitate. Tribunalul a respins acțiunea lui Dragnea împotriva Comisiei Europene pe motiv de inadmisibilitate.
În 2018, el atacase în justiție răspunsul Comisiei Europene la o plângere a sa împotriva modalității în care a fost realizat raportul OLAF care a dus la apariția dosarului de corupție Tel Drum…
Alexandru Cumpănaşu, candidatul care și-a construit toată campania pe tragedia celor două fete ucise, s-a clasat abia pe locul patru în orașul său natal, Caracal.
La alegerile din județul Olt s-a clasat pe locul 5, iar la nivelul național – pe locul, cu 1,5%.
Liviu Dragnea rezistă! Dar este o rezistenţă care se datorează mai curând inerţiei sistemice şi tenacităţii sale decât faptului că mai poate şi mai are cu ce argumente, din punct de vedere politic
După mai multe săptămâni în care multiple surse au relatat despre disperarea lui Liviu Dragnea, acesta este de facto, acum, înfrânt.
Adjunctul secretarului de stat american, Wess Mitchell, a declarat la Bucureşti că China şi Rusia vor să înfrângă Occidentul. Vestul trebuie să recunoască ameninţarea şi să o ia în serios. În toată această poveste, România este o ţintă geostrategică şi lucrul acesta se vede serios în prezent.
Austria a scăpat de pericolul unui preşedinte extremist filorus. Independentul Alexander Van der Bellen, sprijinit de Verzi, l-a învins pe Norbert Hofer. Acesta…
România a pierdut şi n-avem aproape nimic să reproşăm. Cum se explică acest lucru, având în vedere tradiţia de meciuri pierdute urmate de scandal?
Meciul de azi dimineaţă a fost pentru unii visători un coşmar, iar pentru alţii, ce au urmărit cu atenţie precedentele meciuri ale lui Bute, de aşteptat.
~mafia din Ministerul Comunicatiilor~creste piata de reclama digitala~CNADNR taie banii Egis~in Port s-au furat si stabilopozii~Razvan, ultima zi~
FOTOINFO: Victor Piturca, (inca) antrenorul echipei nationale a Romaniei, gandindu-se la felul in care va tranti in continuare urmatoarele meciuri. Daca va fi lasat. SURSA: romaniafootball.blogspot.com Stankevicius trage dintr-o bucata, in minutul 32, de la 25 de metri, pentru ca nu a fost blocat de Stefan Radu, si a fost 1-0 pentru Lituania. Doua dintre …
“Daca nu invingem la Vaslui, ce Steaua suntem noi? Steaua de tinichea. Nu invingem la Vaslui, ma las de fotbal, ce sa mai fac in Liga Campionilor?”, se intreba, inainte de meciul cu FC Sporting Vaslui, patronul Stelei, Gigi Becali.
Incerc sa exprim prin foto ce s-a intamplat pe teren. In imagine este un Adrian Mutu crispat, incrancenat in van, in incercarea de a face ceva, orice cu acest Khalid Boulahrouz, un metodist lipsit de imaginatie care a respectat, ca un soldat vajnic, in simplitatea sa, indicatiile antrenorului. Sa contrapunem un Van Basten stana de …
Rezultatul de la Primaria Capitalei consfinteste revenirea puternica, in perspectiva in fruntea afacerilor tarii, a stangii reactionare, in spatele careia se afla el lider maximo Ion Iliescu. Desigur ca pana la alegerile parlamentare de la sfarsitul acestui an Sorin Oprescu, sustinut de o coalitie PSD-PNL+ celelalte forte politice non-PD-L din Consiliul General, va face o …