Magyar Nemzet, cotidian de opoziţie, se închide după 80 de ani

Magyar Nemzet, unul dintre cele două cotidiene de opoziţie în Ungaria, se închide începând de miercuri, 11 aprilie. Este anunţul făcut de editorul său într-un comunicat de presă, informează Agerpres. O altă publicaţie-reper a presei democratice maghiare, Nepszabadsag, fondat în timpul Revoluţiei Ungare din 1956, a fost cumpărată de cercuri apropiate premierului Orban Viktor.

Revista presa(rilor). PDL se pregateste de sticla A3 si RTV

Băsescu ii suceste pe PDL-isti, anunta Mediafax: Decizia privind participarea PDL la emisiuni TV trebuie reevaluată: Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la întâlnirea cu Guvernul şi cu parlamentarii puterii, potrivit unei înregistrări difuzate de Antena 3, că decizia PDL ca democrat-liberalii să nu participe la emisiuni TV trebuie reevaluată, menţionând însă că trebuie puse …

Revista presa(rilor)

Pagina de Media anunta ca “Adrian Sârbu, şeful CME, vrea să aducă televiziunea 3D în regiune“: Central European Media Enterprises, grupul care controlează în România posturile din grupul Pro intenţionează să introducă televiziunea 3D pe piaţa Europei Centrale şi de Sud-Est, relatează Bloomberg, care îl citează  pe Adrian Sârbu, CEO şi Preşedinte CME. Compania condusă de …

Revista presa(rilor)

“Patriciu a cumparat Libertatea“, anunta Tiberiu Lovin, in nou-infiintata “Stirea voastra”: Dinu Patriciu ar fi batut palma cu Michael Ringier pentru achizitionarea ziarului Libertatea. “Daily Business” face o analiza despre vanzarea de catre Michael Ringier a cotidianului “Evenimentul Zilei” si a saptamanalului “Capital”: La 18 ani de la intrarea in Romania, zdruncinati puternic de criza, …

Arin Stanescu: Salariatii “Cotidianul” pot primi trei sau patru salarii compensatorii

In urma cu cateva minute, am realizat un interviu cu reputatul avocat roman specialist in insolventa Arin Stanescu, practician coordonator in cadrul RVA Insolvency Specialists SPRL. Acesta mi-a declarat ca exista doua modalitati prin care salariatii de la “Cotidianul”, care vor ramane pe drumuri in urma inchiderii prestigiosului ziar, pot primi salarii compensatorii. Prima – …

Cotidianul “ia o pauza”. Adica se inchide

Asa cum ma asteptam, Sorin Ovidiu Vantu a reusit sa tranteasca inca un brand de succes si de traditie: “Cotidianul”, ziarul lansat acum aproape 20 de ani de catre venerabilul Ion Ratiu. Inca de saptamana trecuta aveam semnale ca ne indreptam spre aceasta solutie tragica pentru brand si foarte trista pentru jurnalistii angajati acum acolo. …

Business Standard si NewsIn se inchid (BadPolitics)

Daca mai exista vreo speranta ca Business Standard ar putea fi preluat, dupa cum s-a tot vehiculat in ultima vreme, ea s-a spulberat marti. Redactia a fost anuntata de Andreea Rosca, la insistentele catorva ziaristi, ca nu exista nicio sansa de supravietuire, Stupoare insa. Se pare ca ar fi existat interes pentru preluarea ziarului, dar …

Razvan Cucui: E despartire, nu inchidere (drept la replica)

Am primit acest drept la replica de la Razvan Cucui, publisherul de la “Bucataria pentru toti”, pentru continutul articolului meu “Grupul Realitatea-Catavencu isi inchide Divizia de Life-Style si statiile locale Radio Guerilla”: Atentie la cuvinte! Alegerea gresita a unor termeni pot provoca pagube mai mari decat despartirea de trust. Caci este vorba despre o despartire, …

Grupul Realitatea-Catavencu isi inchide Divizia de Life-Style si statiile locale Radio Guerilla

Nu, nu am facut o copiuta dupa informatia data de altcineva, ci am fost la randul meu informat: Grupul Realitatea-Catavencu isi inchide practic Divizia de Life-Style. Publicatii de mare caracter si calitate, precum “Aventuri in Bucatarie”, “Super-Pescuit” sau “Aventuri la Bebe”, ori “24Tabu”. Cea mai mare suparare pare a fi la “Tabu”, unde redactorul-sef Cristina …