După trei zile de proteste, dintre care prima dominată de represiunea violentă a PSDragnea, se impun unele concluzii şi este necesar să căutăm răspunsurile la câteva întrebări. Jandarmeria Română, la mare cumpănă din cauza unor nelegiuiţi Concluzii. Ce a vrut PSDragnea cu represiunea de vineri seară? Dacă manifestaţia de vineri ar fi decurs normal, fără …
Pe 20 mai 1990, la orele serii, noi, membrii GID, liderii Ligii Studenţilor şi liderii Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi, ne-am adunat la Sala Rondă de la etajul I, din Arhitectură, şi am decis să ne retragem din Piaţă.
Ca actant geopolitic regional, Federaţia Rusă stă la pândă, aşteptând scăderea puterii UE, pe măsură ce aceasta intră într-o criză tot mai profundă.
USL are o altă agendă, una paralelă. Dacă Ponta reprezenta România la Bruxelles, la acest consiliu, se făcea de râs.
Faţă de ceea ce a fost până acum, Era Ticăloşilor de-abia e în stadiul de iniţiere. Nu ştiu cum a început totul. Posibil odată cu primii trei homo sapiens de pe Pământ.
Ceea ce s-a intamplat in aceasta seara cu echipele romanesti din Cupa UEFA trebuie inteles cu maxima claritate: in acest moment, exista o diferenta valorica foarte mare intre CFR Cluj, Steaua si celelalte echipe. Despre toate echipele acestea cinci trebuie sa spunem ca au un lucru comun: labilitatea psihica. Incapatanarea antrenorilor si conducatorilor de cluburi …