PSD are 5,2% intenţie de vot în Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila

Un sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetări Sociale în perioada 11-15 aprilie 2020 arată că intenţiile de vot pentru PSD au scăzut dramatic în zonele în care altădată conducea detaşat.

Astfel, PSD este cotat cu doar 5,2% în judeţele din sud-estul României, conduse de lideri precum Marcel Ciolacu şi Marian Oprişan…

VIDEO Gheorghe Stancu, presedintele CJ Braila, injura presa

Pentru că a fost obligat de lege să recunoască faptul că strategia judeţeană în domeniul sănătăţii este improvizată, Gheorghe Bunea Stancu s-a manifestat violent şi cu mitocănie împotriva jurnaliştilor de la ”Viaţa Brăilei” şi nu numai. ~Corina Coman, Viata Brailei~ Deoarece brăilenii înţeleg prea puţin pe ce principii se reorganizează spitalele, am solicitat de la …

SATIRA: Criza n-a plecat din America, ci de la Făurei (Zdob.ro)

În aceste zile, când se împlineşte un an de la declanşarea crizei financiare, lumea încă mai caută răspunsul la întrebarea: “Cine şi cum a prăbuşit economia planetei?”. Răspunsul vine de la ghişeul unei staţii CFR din Făurei. Vânzătoarea de bilete a fost imprudentă şi a uitat microfonul deschis atunci când i-a urlat unui client: “N-aveţi …