home CORUPTIE, POLITICA SUA promite că va fi alături de România pentru democraţie şi stat de drept

SUA promite că va fi alături de România pentru democraţie şi stat de drept

Share

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, afirmă, în mesajul adresat în numele Guvernului său, României, cu ocazia Zilei Naționale, că „Statele Unite vor continua să fie alături de România în eforturile de susţinere a valorilor democratice şi a statului de drept, care sunt esenţa relaţiei noastre şi stau la baza creşterii economice şi prosperităţii“.

SUA: România, un aliat puternic al nostru

„În această zi, celebrăm împreună cu toți românii a 100-a aniversare a creării României moderne și reflectăm la prietenia noastră și la parteneriatul strategic. România este un aliat puternic al Statelor Unite“, afirmă Mike Pompeo în mesaj.

Guvernul SUA își exprimă aprecierea pentru contribuția României la securitatea globală prin statutul de membru al NATO, inclusiv participarea la misiunile internaționale în Afganistan și Irak, și pentru sacrificiile pe care România le-a făcut.

„Apreciem modul în care ați abordat problemele regionale, cum ar fi securitatea la Marea Neagră“, se mai arată în mesajul Statelor Unite.

Citeşte şi
SUA au numit un reprezentant special pe România şi Bulgaria pentru combaterea corupţiei

SUA au desemnat pentru România și Bulgaria un reprezentant special care va acorda asistență în

Adrian Severin: Afacerea Soleimani este opera statului subteran american

S-a umflat ovăzul în fostul ministru de Externe Adrian Severin şi s-a dus la creier,

Adrian Severin dă lecţii Statelor Unite ale Americii despre Iran

Adrian Severin, fost ministru de Externe, susţine că i-a avertizat în trecut pe liderii americani

Adrian Zuckerman: „Regulile statului de drept trebuie să fie aplicate!”

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Adrian Zuckerman, a declarat ca vede ca pe

Muta la America. Viorica Dăncilă, noi clipuri silenţioase din SUA VIDEO

Întâlnirile de lucru ale Viorică Dăncilă continuă să fie prezentate fără sonor. Poate ca să

Tăriceanu o acuză pe Birchall că ar fi primit “to do list” din străinătate

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că declarațiile ministrului interimar al Justiției, Ana Birchall, conduc

William Barr, procurorul general SUA, a stabilit cu Birchall o foaie de parcurs pentru România

Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE, a declarat că procurorul general american, William Barr, a

Fraudă. În SUA se votează cu 12 ore înaintea deschiderii urnelor

Adrian Moraru, expert în politici publice, atrage atenţia sâmbătă noapte că au început deja să

Ce ştie Liviu Avram despre plecarea lui Dragnea în America

Jurnalistul Liviu Avram ştie la ce se gândeşte acum Liviu Dragnea. Dincolo de ceea ce

Liviu Dragnea se teme să meargă în SUA şi nu are viză

Liviu Dragnea dorea să meargă în Statele Unite şi să participe la "Mic dejun cu

Share