Structura Guvernului 4. Agentiile din guvernul paralel

Share

In anul 2006, am scris pentru Revista Bilant o analiza de circa 30.000 de semne, a carei sinteza e disponibila aici. Ma bazam pe datele oficiale primite de la institutiile guvernamentale, ca si pe declaratiile a 25 de surse audiate direct. Am dat sute de telefoane.

Am luat legatura, succesiv, de trei-patru ori cu peste 40 de agentii guvernamentale, pentru a obtine datele necesare edificarii studiului. A rezultat unul din cele trei articole cu care am fost nominalizat la premiile CRP. Pentru ca acest studiu este acum foarte actual, pe scheletul sau voi broda o mica analiza-excurs a structurii actualului Executiv, conform datelor publice.

Guvernul paralel, cum i-am spus in analiza amintita, este format din agentiile direct subordonate premierului pe doua filiere: prin Cancelaria Primului Ministru sau prin Secretariatul General al Guvernului. Aici sunt peste 13.000 de salariati.

Bugetele cumulate de venituri si cheltuieli de la bugetul de stat pentru aceste agentii se ridicau, la momentul la care am scris materialul, la aproximativ 716 milioane de euro.

Logic ar fi ca aceste agentii sa treaca la diferite ministere, unde sa capete statut de directii ministeriale.

De exemplu, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ar trebui sa fie in Ministerul de Interne, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale la Ministerul Economiei, iar Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara la Ministerul Agriculturii, s.a.m.d.

Fiecare dintre aceste agentii are propriul sau story, prin care a ajuns in directa subordine a guvernului sau a premierului. De exemplu, Oficiul Roman pentru Adoptii a ajuns in subordinea Guvernului, in urma unui scandal de acum cativa ani asupra adoptiilor internationale, ca garantie a controlului direct al Executivului asupra Oficiului, astfel incat sa nu mai existe nici o umbra de indoiala asupra corectitudinii adoptiilor internationale. Asa mi-a spus chiar Teodora Bertzi, fosta sefa a institutiei, un om pe care il cunosc de multi ani si pentru a carui corectitudine mizez.

Exista o alta categorie de “agentii”, ca Institutul National de Statistica (INS) sau Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC), care, dupa parerea mea, nu au ce cauta in subordinea Guvernului din alte motive.

INS nu ar trebui sa fie in subordinea politicului, pentru ca statisticile oficiale ale statului roman nu ar trebui sa fie controlate politic. Informatiile date de statisticienii statului roman sunt de interes public si trebuie sa fie apolitice. ANC, la fel, ar trebui sa fie autoritate independenta, care sa se ocupe, fara nici un fel de influenta a politicului, de reglementarea domeniului comunicatiilor. Ca si ANRE in domeniul energiei.

Dar ce te faci cu ele, ca trebuie sa fie totusi sub control public? Eu cred ca, asemeni altor institutii, ar trebui sa fie independente, sub tutela parlamentara. Practic, ca sa ne intoarcem la “palaria” agentiilor din subordinea directa a guvernului, aceasta structura aberanta paralela, in care fiecare agentie se comporta ca un mic minister, o feuda a unui client sau altui prieten politic al cuiva din Guvern, trebuie desfiintata.

Share