home POLITICA STRATFOR În mâinile Rusiei, R. Moldova amenință Bucureștiul

STRATFOR În mâinile Rusiei, R. Moldova amenință Bucureștiul

Share

George Friedman, 25 martie 2014 ~

romania-moldova-transnistria-odessa

(…)

Problema fundamentală pe care Ucraina o reprezintă pentru Rusia, dincolo de o amenințare geografică pe termen lung, este criza internă de legitimitate.

Președintele rus Vladimir Putin și-a petrecut timpul cât s-a aflat la putere mizând pe refacerea autorităţii statului rus în Rusia și în regiunea fostei Uniuni Sovietice.

Evenimentele din Ucraina subminează această strategie. În cazul în care Putin nu poate menține cel puțin neutralitatea Ucrainei, percepția lumii asupra sa ca în privinţa unui maestru strateg e deteriorată, iar legitimitatea pe care a construit autoritatea statului rus de azi este, în cel mai bun caz, puternic subminată.

(…)

Orice ar face Putin în Ucraina, el are două opțiuni.

Una este pur și simplu de a accepta pierderea disputei, lucru pe care credem că nu îl poate face.

A doua este de a lua măsuri în locuri în care ar putea realiza victorii diplomatice și politice rapide contra Occidentului: Statele Baltice, Moldova sau Caucaz, încurajând în același timp guvernul Ucrainei să se prăbușească în blocaj, dar şi dezvoltarea relațiilor bilaterale de-a lungul liniei Estonia – Azerbaidjan.

Acest lucru ar împiedica o strategie americană de izolare, de tipul celei care a funcţionat în timpul Războiului Rece și una pe care europenii sunt incapabili să o pună în aplicare pe cont propriu.

(…)

O intervenție militară directă a Statelor Unite în Ucraina nu este posibilă

În primul rând, Ucraina este o țară mare. Forța militară necesară pentru a proteja un asemenea teritoriu ar depăși capabilitățile americane.

În al doilea rând, furnizarea unei astfel de forțe ar avea nevoie de un sistem logistic care nu există și ar lua o lungă perioadă de timp pentru a-l construi. În cele din urmă, o astfel de intervenție ar fi de neconceput fără o alianță puternică, extinsă la Occident și în jurul Mării Negre.

Statele Unite pot furniza sprijin economic și politic, dar Ucraina nu poate contrabalansa Rusia și Statele Unite nu pot escalada confruntarea până la punctul de a-şi folosi propriile lor forțe. Ucraina e un câmp de luptă pe care forțele ruse ar avea un avantaj și o înfrângere a SUA ar fi posibilă.

În cazul în care Statele Unite ale Americii decid să se confrunte cu Rusia, cu o componentă militară, această confruntare trebuie să fie pe un perimetru stabil, fără să existe posibilitatea extinderii resurselor rusești, cu reducerea probabilităţii unui atac rusesc de represalii în altă parte.

Mecanismul ideal pentru o astfel de strategie ar fi NATO, ce conține aproape toate țările aflate în pericol, precum Azerbaidjan sau Georgia. Problema e că NATO nu este o alianță funcțională.

Blocul NATO nu e dimensionat pentru această confruntare

Blocul NATO a fost creat pentru a lupta împotriva URSS în Războiul Rece pe o linie mult mai vestică decât cea actuală. Mai important, în timpul Războiului Rece a existat unitate: URSS a amenințat însăşi existenţa Europei de Vest.

Acest consens nu mai există. Diferite țări au percepții diferite asupra Rusiei și preocupări diferite. Pentru mulți, o reluare a Războiului Rece, chiar în fața acțiunilor rusești din Ucraina, este mai rea decât acomodarea cu actuala situaţie.

În plus, sfârșitul Războiului Rece a dus la retrageri masive de forțe în Europa. NATO pur și simplu nu are forță, dacă nu există o acumulare masivă și bruscă. Care nu va avea loc din cauza crizei financiare, printre alte motive. NATO cere unanimitate la orice acţiune, iar acum acolo nu este unanimitate.

Europa Occidentală nu ar susţine un conflict armat cu Rusia

Țările care au fost sub presiunea URSS în perioada anilor 1945 – 1989 nu sunt aceleași cu cele aflate azi sub presiune. Multe dintre aceste state au făcut parte din Uniunea Sovietică, iar restul au fost sateliti sovietici. Sistemul de alianțe vechi nu a fost construit pentru această confruntare.

Linia Estonia – Azerbaidjan are ca interes fixarea suveranităţii primare în fața puterii rusești. Restul Europei nu este în pericol, iar țările nu sunt pregătite să se angajeze la eforturi financiare și militare la o problemă despre care ele cred că poate fi gestionată cu risc mic pentru ele.

Prin urmare, orice strategie americană trebuie să ocolească NATO sau cel puțin să creeze noi structuri de organizare a regiunii.

Caracteristicile noii alianţe

Fiecare dintre diferitele țări implicate este unică și trebuie abordată în acest fel. Aceste țări însă împărtășesc pericolul că evenimentele din Ucraina s-ar putea răspândi si pot afecta direct interesele de securitate națională, inclusiv stabilitatea internă.

Așa cum am observat, Ţările Baltice, Moldova și Caucazul sunt arii în care rușii ar putea încerca să compenseze pentru înfrângerea lor din Ucraina.

Din acest motiv și de asemenea datorită importanței lor intrinseci, Polonia, România și Azerbaijan trebuie să fie avanposturile în jurul cărora această alianță să fie construită.

Regiunea maritimă baltică de 145 de kilometri, de la Sankt Petersburg în Estonia, ar fi o ţintă pentru destabilizarea Rusiei. Polonia se învecinează cu Ţările Baltice și este figura de frunte din Grupul de la Vişegrad, o organizație din cadrul Uniunii Europene.

Polonia e dornică de o relație militară mai strânsă cu Statele Unite. Strategia sa naţională de apărare s-a bazat mult timp pe garanţiile unei a treia puteri contra agresorilor. Polonezii nu se pot apăra singuri, ca si Ţările Baltice, având în vedere capacitățile de luptă necesare.

Râul Nistru se varsă în Marea Neagră la 80 de kilometri de Odesa, principalul port la Marea Neagră pentru Ucraina, unul important pentru Rusia. Râul Prut este la aproximativ 200 de kilometri de București, capitala României. Republica Moldova se află între aceste două râuri. Este o regiune de câmp de luptă, cel puțin între facțiuni politice concurente.

România trebuie să fie înarmată și susținută, în protejarea Moldovei și organizarea sud-estului Europei. În mâinile Vestului, Republica Moldova amenință Odesa, important port al Ucrainei, de asemenea folosit de către Rusia la Marea Neagră. În mâinile Rusiei, Republica Moldova amenință Bucureștiul.

La capătul îndepărtat al noii structuri de alianță, prefigurăm Azerbaijanul, la granița Mării Caspice, care desparte Rusia și Iran. Cu Daghestanul și Cecenia destabilizate, Azerbaijanul – stat islamic cu majoritate șiită, dar secularizat – ar deveni de importanţă majoră pentru limitarea răspândirii regionale a puterii jihadiștilor.

Azerbaijan, de asemenea, ar sprijini poziția acestei alianțe în Marea Neagră, prin sprijinirea Georgiei și ar servi drept o punte de legătură pentru relații (și politica energetică), în condiţiile în care ar trebui ca relațiile occidentalilor cu Iranul să continue să se îmbunătățească.

La sud-vest, foarte pro-rusa Armenie – care are o prezenţă a trupelor ruse și un tratat pe termen lung cu Moscova – ar putea escalada tensiunile cu Azerbaijan în Nagorno-Karabah.

Anterior, acest lucru nu a fost o problemă presantă pentru SUA. Acum este. Securitatea Georgiei și a porturilor sale de la Marea Neagră necesită includerea Azerbaijanului în alianță.

Azerbaijan are un scop mai strategic. Cele mai multe dintre țările din alianță sunt importatori mari de energie din Rusia. De exemplu, 91% din importurile de energie din Polonia și 86% din cele ale Ungariei provin din Rusia.

Nu există nici o soluție pe termen scurt pentru această problemă, dar Rusia are nevoie de veniturile din aceste exporturi, la fel de mult cum aceste țări au nevoie de energie. Dezvoltarea extracţiei de gaze de șist în Europa și importul de energie din SUA sunt soluții pe termen lung.

O soluție pe termen mediu, în funcție de dezvoltarea conductelor, pe care Rusia a avut tendința de a le bloca în trecut, este trimiterea de gaze naturale din Azerbaijan în Europa. Până în prezent, acest lucru a fost o problemă comercială, dar a devenit o problemă strategică.

Regiunea Mării Caspice, în care Azerbaijanul este axa centrală, e singura alternativă importantă la Rusia pentru energie. Prin urmare, expansiunea rapidă a conductelor de aici către inima Europei este la fel de importantă ca și furnizarea de Azerbaijan a capacităţii militare de a se apăra.

Cheia pentru existenţa acestei conducte va fi dorința Turciei de a permite tranzitul. Nu am inclus Turcia ca membru al acestei alianțe. Politica sa internă, ​​relațiile complexe și dependența energetică de Rusia fac o astfel de participare dificilă.

Am vedea Turcia în această structură de alianță ca Franța în timpul Războiului Rece. Acesta a fost aliniată, totuşi independentă, autosuficientă militar, însă dependentă de funcționarea eficientă a altora. Turcia, în interiorul sau în afara structurii oficiale, va juca acest rol, deoarece viitorul Mării Negre, Caucazului și Europei de sud-est este esențial pentru Ankara.

Aceste țări, aşa diferite cum sunt, împărtășesc dorința de a nu fi dominate de ruși. Această dorinţă comună este o bază de forjare a unei alianțe militare funcționale. Aceasta nu e o forță ofensivă, ci una concepută pentru a împiedica extinderea rusă.

Toate aceste țări au nevoie de echipamente militare moderne, în special de apărare aeriană, anti-tanc și infanterie mobilă. În fiecare caz, dorința SUA de a furniza armamentul, pentru bani gheaţă sau pe credit, cum o cere situatia, va consolida forţele politice pro-SUA din fiecare țară și crearea unui zid, în spatele căruia investițiile occidentale pot avea loc. Este o organizație la care şi alții se pot alătura, care, spre deosebire de NATO, nu permite fiecărui membru dreptul de veto.

Strategia practică a SUA

Vor fi unii care vor critica această alianță, inclusiv membrii care nu împărtășesc toate valorile democratice ale Departamentului de Stat al SUA. Acest lucru poate fi adevărat. Este de asemenea adevărat că în timpul Războiului Rece Statele Unite a fost aliat cu Șahului Iranului, Turcia și Grecia sub dictatură și China lui Mao, după 1971.

După ce a încurajat independența Ucrainei, Statele Unite – în încercarea de a proteja independența acesteia şi a altor țări din regiune – creează o structură de alianță, care va include țări, cum ar fi Azerbaijan, care au fost criticate. Cu toate acestea, în cazul în care energia nu vine din Azerbaijan, va veni din Rusia, iar apoi evenimentele din Ucraina se vor dizolva într-o farsă tragică.

Departamentul de Stat trebuie să se confrunte cu forțele dure pe care propriile politici le-a dezlănţuit. Strategia echilibrului de putere permite SUA să folosească înclinația naturală a aliaților, pentru a îşi consolida propria poziție și a face diverşi paşi, dintre care intervenția militară este ultimul, nu primul.

Statele Unite ale Americii, cu aproape 25% din economia mondială, hegemon maritim la nivel mondial, nu se pot sustrage de la implicare. Dimensiunea și existența ei le implică. De asemenea, Statele Unite nu pot să se limiteze la gesturi cum ar fi sancțiunile pentru 20 de oameni.

În opinia mea, puterea rusă este limitată și a înflorit în timp ce Statele Unite a fost distrasă de războaiele din Orientul Mijlociu și Europa şi în timp ce se lupta cu criza economică. Aceasta nu înseamnă că Rusia nu este periculoasă.

Ea are avantaje pe termen scurt și nesiguranța ei înseamnă că îşi va asuma riscuri. Statele slabe și nesigure, cu avantaje temporare, sunt periculoase. Statele Unite au un interes în a acționa mai devreme, deoarece o acțiune timpurie este mai ieftină decât cea în ultimă instanţă. Este vorba, printre altele, despre rachete antiaeriene, elicoptere de atac, sisteme de comunicații și formare.

Acestea sunt lucruri pe care Statele Unite le au din plin. Nu este vorba despre divizii care sunt desfăşurate într-un teatru de luptă. Polonezii, românii, azerii și, desigur, turcii se pot apăra. Ei au nevoie de arme și formare militară, precum și de asigurarea că aceasta va păstra Rusia la ea acasă, în timp ce îşi joacă ultima mână ca mare putere.

Share