home CORUPTIE, POLITICA Statul de drept cu bâte. Adunările publice trebuie acum declarate

Statul de drept cu bâte. Adunările publice trebuie acum declarate

Share

Statul de drept este sub asalt. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis luni un recurs în interesul legii şi a stabilit că există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice. Aceasta atunci când acestea se desfăşoară în pieţe ori pe căile publice.

Statul de drept, puternic atacat de PSD-ALDE

Este vorba despre drum public, parte carosabilă şi trotuar – sau în locuri situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Cu alte cuvinte, mai rău decât în anii 90. Un atac direct la statul de drept.

“Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Totul a pornit de la Curtea de Apel Bucureşti, adică de la prietena infractorilor, judecătoarea Lia Savonea

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018”, se arată în decizia Instanţei supreme, potrivit Agerpres.

În luna iulie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a sesizat ICCJ în legătură cu existenţa unei practici neunitare în instanţe cu privire la modul în care trebuie interpretate şi aplicate prevederile art. 3 din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, mai precis sintagma “cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor sau a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

Majoritatea instanţelor arondate CAB susţineau că nu trebuie declarate adunările care se desfăşoară într-un loc public – drum public, parte carosabilă, trotuar, piaţă publică, aflat în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Constituţia României

ART. 39
Libertatea intrunirilor
Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfăsura numai in mod pasnic, fără nici un fel de arme.

Traducere: Înalta Curte a dat de pământ cu Constituţia României.

Share