CITESTE AICI CRONOLOGIA LITIGIULUI
De cand am inceput sa scriu serialul acesta, am citit, auzit sau intalnit trei categorii de comentarii la povestea pe care o public pe blogul meu.
1. Cititorii avizati, care cunosc materia, adica stiu legislatia pe care ma bazez atunci cand afirm ceva; ei sunt cei mai putini si unii sunt jurnalisti.
2. Oamenii de buna-credinta, in general jurnalisti, cu o cunoastere aproximativa a mediului legislativ specific breslei, asa cum eram si eu pe la inceputul acestui an, inainte sa fiu obligat de cele prin care am trecut sa ma instruiesc.
3. Oamenii afectati direct de randurile pe care le scriu, care reactioneaza ori jignindu-ma, ori postand comentarii cu intrebari politienesti, care vin in prelungirea gandirii actuale a diriguitorilor firmei cu care sunt, in aceasta perioada, in litigiu.
Voi face o scurta pauza, pana luni, in povestirea desfasurarii litigiului meu cu Active Soft si voi dedica randurile care urmeaza explicarii a ceea ce ma mana in a imi face publica povestea.
Asa cum am mai spus de cel putin doua ori in comentarii, daca ar fi fost sa ma fac pe mine insumi sa ma simt cat mai bine, as fi ingropat totul si as fi mers mai departe, fara sa ma mai uit in urma, la mizeriile care mi s-au intamplat, asa cum am mai facut si in alte dati.
Scrierea acestei serii este pentru mine cel mai dureros lucru, pentru ca, de fiecare data cand recitesc randurile acestea, resimt aceleasi lucruri neplacute pe care le-am simtit cand am trecut prin aceste lucruri. Stressul, frustrarea, tensiunea, supararea, nemultumirea, umilinta, revolta.
Insa deopotriva de fiecare data mai simt si ca trebuie sa fac altceva decat sa-mi scriu povestea pur si simplu. Primul lucru care mi-a trecut prin minte la Active Soft, cand mi-a dat pe afara supararea, pe 31 martie, a fost: „Oamenii astia chiar nu stiu sa respecte un jurnalist si jurnalismul, ca profesiune”.
Eu cred ca nu te porti asa cu un jurnalist. Daca simte ca este respectat, este painea lui Dumnezeu, iar daca simte ca nu il respecti si nu ii acorzi incredere devine fiara. „Animal cu colti si gheare”, vorba lui Cristian Tudor Popescu.
Multi dintre cei care citesc acum aceste randuri sunt jurnalisti si au avut sau vor avea, anul acesta sau anul viitor, mari necazuri profesionale, din aceleasi cauze ca si mine si ceilalti ca mine. Un slot masiv de aproape 40 de jurnalisti de la „Cotidianul” sunt acum probabil obiectul unei actiuni de rarire diplomatica a randurilor, prin micsorarea scandaloasa a salariilor.
Acesti oameni, ca si altii asemeni lor, trebuie sa inteleaga ca meseria lor nu este ca aceea de strungar, nici ca aceea de dentist, nici ca aceea de inginer. Oamenii acestia trebuie sa inteleaga ca ei fac parte dintr-o grupare aparte: ei sunt eritrocitele democratiei unei natiuni. Cei care ii hartuie acum sunt bolile natiunii.
In al doilea rand, vreau sa fiu inteles clar: nu mai sunt deloc suparat pe fostii mei colegi de la Ziare.com, asa cum defapt nu am fost suparat niciodata. Aceste randuri nu sunt nici despre ei, nici pentru ei, nu le sunt adresate si nici macar nu ma intereseaza ce fac acum si ce gandesc ei despre ce scriu aici.
Aceste randuri sunt despre starea presei, sunt scrise fara patima si cu dorinta de a analiza cine suntem, ce facem si ce sanse avem sa ramanem oameni si sa continuam sa ne facem meseria. Nimic de ordin personal, oricat de poncis se vor uita unii, zambind stramb.
In al treilea rand: deja ma ocup cu altele si viata mea merge inainte. Nu vibrez toata ziua si toata noaptea, gandindu-ma la Ziare.com si Active Soft avan, ci am alte probleme, mai ales ca, dupa ce mi-a murit tatal, am descoperit brutal, in cateva zile, cat de lipsite de importanta sunt toate aceste porcarii marunte.
Despre care continuu sa scriu incepand de maine.
(continua: Incep hartuielile)