home ECONOMIE, POLITICA SRS şi SOV nu au nici o credibilitate

SRS şi SOV nu au nici o credibilitate

Share

Sorin Roşca Stănescu, isterizat de faptul că în câteva zile o să-i iasă pe nas neşte dosărele, a aruncat pe piaţă acte false, care ar demonstra că Traian Băsescu şi cu Theodor Stolojan ar fi sifonat vreo şapte milioane de dolari în campania electorală a Alianţei DA.

Trecem razant peste faptul că e puţin probabil ca chiar şi fostul şef al Aportului Valutar Extern ceauşist să fi reuşit vreodată să transfere dolari americani într-un cont de lei.

citeşte şi: În ce te-ai băgat, Sorine…

Sorin Ovidiu Vântu a fost intervievat de website-ul LuJu.ro, condus de nişte jurnalişti uselişti, nelipsiţi de la Antena 3, Răzvan Savaliuc şi Adina Anghelescu, care sunt apropiaţi ai lui SRS de pe vremea ziarului Ziua, unde au lucrat amândoi.

După ce îi ridică mingea la fileu, jurnalistul de la LuJu aşteaptă evident negarea lui Vântu, care vine telefonat: Nu, nici un ban din firma Comac Ltd. (Cipru) nu a ajuns în conturile Alianţei DA. Domnul Roşca Stănescu probabil a fost dezinformat. Este felul lui Sorin de a-i lua apărarea lui Sorin. Şi noi trebuie să credem fonfleurile lui Sorin cu Sorin? Băi, ne lăsaţi?

Toată această poveste este o diversiune tipică, în care doi tipi decredibilizaţi complet încep să bată câmpii în spaţiul public, ca să distragă atenţia de la lucrurile cu adevărat importante. Care sunt acestea? Guvernarea USL a ajuns la fundul sacului cu banii.

UPDATE: Parchetul General a reacţionat astăzi la “dezvăluirile” lui Sorin Roşca Stănescu. PG a arătat că ordinele de plată prezentate de Roşca Stănescu sunt false: “(…) operaţiunile menţionate în mesajele swift nu sunt reale, respectiv nu au fost efectuate”.

Instituţia arată că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a comunicat că, în urma verificărilor efectuate, a reieşit că acele operaţiuni indicate de Roşca nu au existat.

Jurnalistic, în această speţă de presă Roşca Stănescu şi Sorin Vântu sunt două surse lipsite de credibilitate (ca să nu mai vorbim despre faptul că izvorul documentelor este şi el lipsit de credibilitate – FACIAS, o fundaţie păstorită de Dan Voiculescu), în timp ce Parchetul General este o sursă instituţională conflictuală, cu probleme de credibilitate, având în vedere că este condus de omul lui Victor Ponta, Tiberiu Niţu. O brambureală tipică intoxicărilor.

Citeşte şi
Liviu Mihaiu ştia că este pila lui Sorin Ovidiu Vântu

Întrebarea este dacă ştia şi ce cotă ridicată are şi dacă a avut şi el Read more

Este utilă lista jurnaliştilor plătiţi de Sorin Vântu?

A apărut public aşa-zisa listă a jurnaliştilor care au fost plătiţi o dată de fostul Read more

Liviu Mihaiu, benzinăriile plutitoare şi jurnalismul pur

Liviu Mihaiu este un tip aparte. El e, simultan, şi fost jurnalist, şi jurnalist, şi Read more

Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, reţinut de DNA

DNA continuă să facă senzaţie cu arestări-surpriză. Este acum rândul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, care Read more

Armaghedonul Oligarhilor 77. CRP – Cartelul Presei

Acest capitol din Armaghedonul Oligarhilor face legătura între CRP, grupul securiştilor din jurul lui SOV Read more

Armaghedonul Oligarhilor 76. Oamenii Securităţii şi Vântu

Urmează descrierea bidoanelor, bidonaşelor şi încrengăturilor dintre Vântu, Luca şi securiştii cu care aceştia au Read more

Armaghedonul oligarhilor 75. Presa lui Vântu şi Luca

Este oare incorect să afirmăm că, dacă Rusia la zi, având în spate cadre şi Read more

Armaghedonul Oligarhilor 67. Cornel Nistorescu

Povestea lui Cornel Nistorescu este simptomatică pentru ce se întâmplă cu un jurnalist talentat şi Read more

Armaghedonul Oligarhilor 28. Conexiunea Vântu

În acest capitol al Armaghedonului Oligarhilor, este povestit un episod din preluarea de către Dinu Read more

O amintire cu Cristi Teodorescu

Cum îţi mângâi tu urecheaLobul flutură calinPeste munţi, câmpii şi drumuriMândra, Read more

Share