home MASS MEDIA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI SOV va fi judecat in stare de libertate

SOV va fi judecat in stare de libertate

Share

Instanta a decis ca Sorin Ovidiu Vantu sa fie judecat si in acest dosar, privind santajarea lui Sebastian Ghita, tot in stare de libertate.

foto: Victor Ciupuliga, Mediafax, via Gandul

Deja, dinainte ca instanta sa faca publica motivatia sentintei din aceasta noapte, procurorii de la Parchetul General au facut recurs.

Neluandu-se in seama zilele libere, acest recurs al Parchetului urmeaza sa fie judecat de instanta la inceputul saptamanii viitoare, arata Antena 3.

22.40 Judecătorii au decis ca şi Ion Ilie Cezar să fie cercetat în stare de libertate. Procurorii au făcut recurs şi în cazul acestuia.

23.38 Judecătoria Sectorului 5 a decis ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu să fie cercetat în stare de libertate. Decizia este executorie. Procurorii au făcut deja recurs. Până la judecarea recursului, Sorin Ovidiu Vântu va fi însă liber.

Vezi aici referatul procurorilor

Sorin Ovidiu Vîntu a plecat joi seară de la Judecătoria Sectorului 5, la finalul dezbaterilor în proces. Instanţa urmează să decidă dacă omul de afaceri şi Ion Ilie Cezar vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile, aşa cum au cerut procurorii.

La ieşirea din sala de judecată, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că miercuri când a fost audiat, i-a prezentat procurorului Marius Iacob mai multe probe, pe care acesta le-a refuzat şi a dispus reţinerea sa. El a adăugat că a prezentat aceste probe şi în faţa instanţei şi că aşteaptă decizia judecătorului în cazul său.

După această scurtă declaraţie, Sorin Ovidiu Vîntu le-a cerut jurnaliştilor să îl lase să plece. El a ieşit din sediul Judecătoriei Sectorului 5 şi, ajutat de bodyguarzii săi, a urcat într-o maşină care îl aştepta în faţa instituţiei.

Ordonanţa de reţinere a lui Sorin Ovidiu Vîntu a expirat încă din timpul judecării propunerii de arestare preventivă.

sursa: Gandul

Share