Sevil Shhaideh vrea să facă plângere penală împotriva lui Grindeanu

Share

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva lui Sorin Grindeanu. Totul,după declaraţiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic.

PSDragnea ar intenţiona ca azi să-şi sechestreze aleşii până la vot

În acest moment am venit la minister pentru a verifica toate efectele juridice ale măsurii. Prin decizia sa, doreşte blocarea fondurilor europene. Să nu uităm că mâine erau discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene. Sunt cu tot aparatul de specialitate pentru a vedea efectele juridice. Şi cu avocaţii.

, a declarat Sevil Shhaideh la un post de televiziune.

Shhaideh a precizat că se caută identificarea tuturor soluţiilor pentru ”deblocarea acestei instituţii publice importante a statului român”. Fostul demnitar a afirmat că încearcă să-i facă o plângere penală premierului.

Sevil Shhaideh vorbeşte despre aşa-zise afirmaţii mincinoase ale lui Sorin Grindeanu

Mi-am contactat avocaţii şi încerc să-i fac o plângere penală pentru aceste afirmaţii mincinoase. Domnul Grindeanu nu a ştiut niciodată nici o procedură a nici unui program din această instituţie. Domnia-sa văd că spune că de cinci luni eu nu am făcut nimic.

Dânsul nu ştie nici măcar data la care s-au terminat depunerile acestor proiecte. Numărul lor. Ce înseamnă analiza acestor proiecte. (…) Dacă ar fi avut măcar decenţa minimă să citească comunicatul pe care l-am dat…

În acel comunicat. spuneam că am semnat inclusiv două sute de milioane de lei în cadrul Programului Operaţional. Acea informaţie nu l-a interesat pe domnul Grindeanu. Fondurile europene nu erau importante pentru domnia-sa.

Sevil Shhaideh: PNDL îşi continuă activitatea

Din aceste considerente, am simţit nevoia să spunem că şi programul PNDL îşi continuă activitatea aşa cum a fost stabilit în proceduri. Aceste ordine erau pe circuitul de avizare, au început să se semneze la vremea la care am dat acel comunicat. Am vrut să arătăm că ministerul îşi vede în continuare de treabă şi că ne desfăşurăm activitatea fără sincope.

, a spus ministrul demisionar al Dezvoltării. Întrebată dacă va merge luni la discuţia la care premierul a invitat-o privind aceste proiecte, Shhaideh a răspuns că nu a urmărit declaraţiile acestuia.

”Există măsuri instituţionale de invitare şi de discuţii”, a spus Shhaideh.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, la Guvern, că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuşi. La scurt timp de la anunţul premierului, deciziile de demiteri au şi fost publicate în Monitorul Oficial.

Share