Serghei Poluni, balerin putinist, şi-a tatuat încă două capete Putin

Share

Balerinul ucrainean Sergei Polunin, cunoscut ca susținător al lui Vladimir Putin, a postat o imagine, pe pagina sa de Instagram, în care apar două noi tatuaje cu capul lui Vladimir Putin.

De la declanșarea atacului armatei ruse asupra Ucrainei, Polunin nu a comentat războiul. În toamna anului 2021 susținea în interviuri că a început un amplu proces de înlăturare a tatuajelor sale, inclusiv pe cel cu Vladimir Putin.

În realitate, din imagini reiese că acesta și-a sters două imagini mai vechi de pe piele, pentru a face loc celor două noi portrete ale președintelui rus.

De la începutul războiului, până azi, în Ucraina s-au înregistrat 12.867 de victime civile, dintre care 5.401 morți și 7.466 de răniți, potrivit Organizației Drepturilor Omului a ONU.

Încă din primele zile de război, mai mulți artiști ruși, simpatizanți ai lui Vladimir Putin, au fost interziși în marile instituții de cultură din lume.

Sergei Polunin, de origine ucrainean, a luat o pauză în activitate, invocând o accidentare. Ulterior, a susținut spectacole doar în Rusia.

Polunin este cunoscut în lumea baletului drept un dansator extraordinar, dansând în trecut pentru Royal Ballet, la Londra.

Deciziile sale controversate l-au exclus însă din elita companiilor de balet. El însuși a recunoscut că a avut de-a lungul timpului un comportament auto-distructiv și că de fapt nu a fost niciodată alegerea sa să facă balet, iar asta i-a adus o constantă nefericire.

În vara anului 2021, Sergei Polunin a fost invitat special la TIFF, unde a avut un spectacol, la Bonțida. Într-un interviu pentru “Cultura la dubă”, acesta a explicat atunci relația sa cu Rusia, unde s-a și stabilit.

“Care este motivul pentru care ai ales să te stabilești la Moscova?

Am mers inițial în America, iar acolo nu am găsit nimic de care să mă agăț. Mi-au zis: „Mergi în Rusia, fă niște spectacole acolo, arată ceea ce poți și apoi întoarce-te în America.”

Dar nu s-a mai întors.

Admirația ta pentru Vladimir Putin are legătură cu faptul că Rusia te-a primit după ce ai părăsit Royal Ballet? Că Rusia te-a adoptat, atunci când altcineva nu a făcut-o?

Este o chestie mai degrabă personală decât legată de Rusia. Acolo era Igor Zelensky (nr. balerin rus), el m-a văzut și mi-a propus să lucrăm împreună și pentru mine asta a fost ceva nou, să văd pe cineva atât de determinat să lucreze cu mine. Și mi-a prins bine, a fost mentorul meu pentru câțiva ani.

Nu am ales Rusia. De exemplu, am vrut să merg la școală în Rusia și Rusia nu mi-a dat bani pentru școală, Anglia a făcut-o. Nu aș spune că Rusia e chiar așa primitoare.

Trebuie să te zbați mult să reușești acolo, eu am muncit mult la Teatrul Stanislavski, apoi în Siberia, la Teatrul Novosibirsk.

Deci nu aș spune că Rusia e un loc super primitor. Are propriile…

Probleme?

Nu aș zice probleme. Aș zice că e un loc închis. Știu actori celebri care au zis că iubesc Rusia, au vrut să se stabilească acolo, dar nu au reușit să penetreze sistemul. E un fel de “ăsta e teritoriul nostru.”

Pentru că ai menționat asta despre actori, știi că sunt cazuri celebre de oameni de cultură, actori sau regizori, care au ajuns în închisoare pentru că au criticat sistemul. Iar tu ai spus ieri ceva foarte interesant, că oamenii ar trebui să fie mai toleranți față de opiniile celorlalți și că toți ar trebui să fim liberi să spunem ceea ce gândim. Și atunci, cum te raportezi tu la Rusia, care judecă oamenii pentru ceea ce gândesc?

În Rusia, poți să spui ceea ce vrei atât timp cât ești persoană privată și ai bani. Dacă iei bani de la guvern, lucrezi cu guvernul. Și atunci, ca artist, faci această alegere. Dacă iei bani de la guvern, nu o să poți spune ceva rău despre guvern.

Trebuie să fii deștept. Dacă ai nevoie de bani, poți să te asociezi cu un miliardar care poate sponsoriza proiecte și vei putea face ceea ce vrei. Nu se va atinge nimeni de tine, relația ta va fi doar cu acel miliardar.

Dar dacă iei bani de la guvern, dacă tu ai fost hrănit cu banii lor, apoi spui lucruri rele despre guvern o dată, de două ori, de trei ori, atunci înseamnă că ți-ai cerut-o. Asta e părerea mea.”

Rusia îi construiește lui Sergei Polunin o școală de balet chiar în Crimeea, teritoriul ucrainean anexat ilegal de Vladimir Putin. Sergei Polunin este parte din sistemul despre care spune asumat că nu poate fi criticat, atât timp cât îți dă bani.

Polunin este declarat persona non-grata în Ucraina, țara sa natală.

Share