Oriunde te întorci în România, dai de afaceri de tot felul în apropierea cărora, cumva, se află ubicuul Sebastian Vlădescu.
Noi ne-am exprimat punctul de vedere aici:
Compania Medist SRL, înregistrată în urmă cu 26 de ani, care asigură mentenanţa ventilatoarelor de la TIR-ul ATI, îi aparţine lui Sebastian Vlădescu şi familiei sale.
Acționarii sunt membri din familia fostului ministru Sebastian Vlădescu, fosta soție și fiul acestuia dețin fiecare câte 25% din firmă.
Medist SRL livrează ventilatoare de producție americană în cele cinci TIR-uri ATI, dar și în unitățile UPU unde sunt tratați pacienți COVID.
Șapte angajați ai firmei care a livrat aparatele medicale, printre care și managerul, au fost audiați după ce unul dintre tehnicieni a refuzat să verifice avaria de teama COVID.
Firma Medist SRL, înființată în anul 1994, este unul dintre cei mai importanți distribuitori de aparatură medicală din România. În toate unitățile de terapie intensivă mobile din țară funcționează ventilatoare livrate de acestă companie, aduse din Statele Unite.